Ce inseamna atunci cand visezi serpi

Ce inseamna cand visezi serpi? Sarpe in vis - interpretari

Ce inseamna cand visezi serpi? Sarpe in vis – interpretari

Un vis poate avea foarte multe semnificatii. In functie de starea de spirit pe care o avem, de dorinte, de temeri, de neajunsuri, frustrari sau momente tensionate traite peste zi. De felul in care ne simtim atunci cand mergem la culcare si de intamplarile pe care le-am trait in ziua precedenta.

Toate conteza, toate isi pot pune amprenta asupra visului frumos sau cosmarului din timpul noptii. Cel mai bun- sau cel mai rau lucru- dupa caz, este ca ceea ce visam, ne poate influenta starea imediat dupa trezire pentru cateva ore sau chiar zile. Mai ales daca in vis apar persoane dragi noua- membrii ai familiei sau prieteni buni, semnificatia visului conteaza si mai tare, pentru ca intervine si componenta emotionala.

Daca visezi ca i se intampla ceva rau mamei, sotului sau copilului, te vei trezi cu siguranta mult mai speriata, confuza si trista decat daca ai visa ca i-ar  intampla unui strain, in departare.

Studiile au demonstrat, de-a lungul timpului, ca indiferent daca isi amintesc sau nu, toti oamenii au activitate cerebrala noaptea, in timpul somnului.

Unii oameni sunt programati genetic sa uite ce viseaza, altii uita din cauza lipsei de odihna corespunzatoare, din cauza stresului sau temerilor.

Conform specialistilor, exista doua stadii ale somnului: REM( rapid eye-movement) si NON-REM(non rapid eye-movement. Cel de-al doilea este impartit in patru etape. Primele doua sunt caracterizate de incetinirea ritmului cardiac si de relaxarea musculaturii. Stadiile 3 si 4 sunt stadii de somn profunde.

Visele cu serpi – Printre cele mai infricosatoare vise

Dar…ce semnificatie au visele cu serpi? De ce se intampla sa apara serpi in vis, in multe ipostaze? Colorati, inchisi la culoare, veninosi, serpi care vor sa ne faca rau, care musca sau sasaie, serpi care ataca sau care doar privesc. De ce?

FOLLOW ME

      Exista o serie de interpretari ale acestor ipostaze. Sarpele reprezinta un simbol, iar un vis in care apare poate capata nenumarate intelesuri.

  • Tradare, iubire neimplinita sau aparitia unei ispite in cuplu. Raceala partenerului, schimbarile de comportament si diminuarea momentelor romantice sunt asociate cu aparitia visului in care apare un sarpe: o a treia persoana fie incearca sa intervina intre voi, fie a acaparat deja atentia partenerului.
  • Tradare nu doar in dragoste, dar si in afaceri. Neincrederea in partenerul de business sau a lui in tine, intentiile ascunse pe care le are si nesiguranta cu privire la pasul urmator sunt doar cateva dintre posibilele interpretari. Este posibil sa apara o cearta din cauza viziunilor diferite asupra planurilor de viitor si in legatura cu urmatorii pasi pe care ar trebui sa ii faceti.
  • Minciuna din partea unei persoane foarte apropiate. Oamenii nu spun intotdeauna adevarul, asa cum ne-am dori. Poate fi vorba despre o mostenire- o suma de bani, un pamant sau o casa. Bunuri de valoare pe care si le-ar dori si pe care nu ar vrea sa le imparta cu nimeni. Cand nu este vorba despre o mostenire, sarpele in vis poate simboliza ca e posibil ca cineva sa vrea sa te excluda din unele planuri. O iesire cu prietenii, un concediu in tara sau o vacanta in afara.
  • Cineva isi doreste sa te schimbe- fizic sau comportamental. Fie daca ne referim la felul in care arati, ori la cum gandesti, vorbesti sau te exprimi, e posibil ca cineva sa vrea sa devii..altfel.
  • Sarpele in vis mai poate insemna ca te temi, chiar si nejustificat. Gelozia poae genera astfel de vise. Teama de a nu fi parasit, teama de suferinta si singuratate

Ce inseamna cand visezi serpi care vor sa te muste?

Daca viszei ca un sarpe vrea sa te muste, este posibil sa fie nevoie sa deschizi ochii mai bine si sa te uiti cu atentie in jur. Nu toti oamenii sunt atat de prietenosi, pe cat vor sa para.

Actiunile tale bine intentionate nu ii vor impresiona pe toti, intotdeauna. Exista oameni care raman pesimisti si introvertiti, indiferent de razele de lumina pe care incerci tu sa le imprastii.

Ce inseamna cand visezi serpi inchisi la culoare?

  • Sarpele inchis la culoare simbolizeaza momente grele de care te temi sau prin care ai trecut si care au lasat urme in mintea ta. Episoadele de suparare, esecurile si lipsurile, dar si pierderea unei persoane dragi potgenera astfel de vise. Experientele pe care le traiesc oamenii isi pun amprenta asupra lor,chiar daca nu isi dau seama, chiar daca simt ca ranile s-au vindecat si ca pot merge mai departe.
  • Sarpele inchis la culoare care se apropie de tine reprezinta faptul ca te-ai gandit la despartire. Fie esti dezamgit /a de cea /cel de langa tine si ai vrut sa iei o pauza, fie te gandesti direct la o despartire. Nesiguranta in relatie sta la baza temerilor tase si te face sa te gandesti la schimbarea partenerului, la faptul ca meriti ceva mai bun. Inseamna ca simti ca meriti ceva mai bun, ca trebuie sa te gandesti mai mult la tine si sa iti valorifici calitatile. Gandurile pe care le-ai avut atunci cand ai pus in balanta calitatile si defectele partenerului te-au fact sa te gandesti la o schimbare- sunt doar cateva dintre semnificatiile visului in care un sarpe inchis la culoare se apropie de tine.

Ce inseamna cand visezi serpi in apa?

Sarpele in apa simbolizeaza incercarea ta de a trece peste un moment greu, peste un adevar care te macina, dar pe care incerci sa nu il recunosti, in speranta ca vei trece mai usor peste greutati.

Ce inseamna cand visezi serpi in casa?

Sarpele in casa este destul de des intalnit in vis si semnifica teama ca cineva incearca sa dezbine familia. Fie ca este vorba de o ruda sau o cunostinta, dorinta de a proteja linistea familiei naste asemenea temeri care genereaza, la randul lor, vise ca acesta.

Insa…nu toate visele in care apar serpi prevestesc necazuri!

Ce inseamna cand visezi serpi rosii?

Sarpele rosu este un semn bun in vis. Se crede ca in cultura chinezeasca, sarpele rosu aparut in vis prevesteste un evenimnt fericit. Un pacient care are un astfel de  vis are sanse mari sa se vindece, in timp ce  pentru un cuplu casatorit poate semnifica aparitia unui copil. Sarpele rosu care apare in visul unei persoane singure transmite faptul ca este posibil ca aceasta sa se casatoreasca in curand.

Ce inseamna cand visezi serpi stand pe iarba?

Daca visezi un sarpe stand pe iarba, inseamna ca vei avea noroc in dragoste. Daca ai deja o relatie, inseana ca actiunile tale iti surprind partenerul si il fac sa se apropie si mai mult de tine. Iti apreciaza actiunile si simte nevoie sa petreaca timp in compania ta.

  • Daca sarpele se misca in iarba, e posibil sa gasesti jumatatea sufletului tau-asta daca esti singur. Ai ocazia sa intalnesti un om care te va aprecia si care se va mandri cu ceea ce esti si cu ceea ce faci. Vei intalni un om sincer care nu va pleca la prima furtuna.
  • Daca ai deja o relatie si visezi sarpele miscandu-se, e posibil sa ai parte de surprize placute din partea iubitului. O vacanta, un cadou sau un buchet cu flori- si asta pentru ca miscarea sarpelui simbolizeaza incercarile lui de a te impresiona si de a te apropia de el prin gesturi tandre si prin declaratii de dragoste.

Ce inseamna cand visezi serpi printre flori?

Sarpe printre flori – simbolizeaza impacarea cu cineva din familie sau cu un prieten vechi. Indiferent de relatia pe care o aveai cu persoana care acum nu mai face parte din viata ta, ar trebui sa te gandesti serios sa o suni. Florile reprezinta apropiere si iubire pura, speranta si ajutor.

Un sarpe care se plimba printre ele reprezinta calatoria omului prin viata, care trebuie sa poata vedea frumosul indiferent de situatie, care trebuie sa invete sa ierte si sa uite momente neplacute. Doar invatand sa ierti si sa te bucuri de viata ta asa cum este, fara sa te focusezi asupra lipsurilor, poti fii cu adevarat fericit. Aceasta este una dintre interpretarile acestui vis.

In afara de impacare, simbolizeaza implinirea unei dorinte. Este posibil sa iti cumperi ceva ce ti-ai dorit de multa vreme si sa fii deschisa catre noi orizonturi si catre schimbari. Fie iti vei schimba stilul vestimentar, fie vei incerca o noua coafura. Aminteste-ti ca trebuie sa faceti toate acestea doar daca simti cu adevarat. Poate simboliza faptl ca ai nevoie de mai mult timp pentru tine, de mai multe momente de relaxare, de clipe in care sa uiti de sarcini, datorii, neajunsuri sau certuri.

Ce inseamna cand visezi serpi mici?

Serpii mici care nu vor sa iti faca rau semnifica sustinerea prietenilor tai. Indiferent ce urmeaza sa faci, ai partea de sprijinul celor dragi.

Cand visezi ca incerci sa alungi un sarpe, inseamna ca ti-ai infrant temerile – sau ca asta incerci sa faci- ca ti-ai adunat fortele si incerci sa pui punct unui conflict, dar pe cale amiabila. Simbolizeaza faptul ca te-ai saturat de certuri si incerci sa scoti raul din viata ta.

Trebuie sa iti amintesti ca aceste explicatii nu se bazeaza pe studii si nici pe fapte demonstrate stiintific. Sunt interpretari si credinte populare ale viselor cu serpi, care au fost folosite de-a lungul anilor, in explicare acestor vise. Nu trebuie sa te deprimi sau sa iei ecizii radicale in urma uni vis, ci mai deraba sa analizezi atent situatia si sa actionezi cumpatat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.