Când auzi despre o boală că este cronică, aproape imposibil de vindecat, că afectează în general persoanele tinere, că nu ai cum să o ascunzi și că un se cunosc cu exactitate cauzele apariției sale, ți se pare deja că vorbești de o boală a viitorului. Adaugă-i și faptul că i se mai spunea și blestemul celtic, pentru că afectează în special populația nordică sau persoanele cu un ten similar, și ai deja ingredientele unui scenariu care pare SF.
Cuperoza, căci despre ea este vorba, este o afecțiune care determină înroșirea pielii și, din păcate, este foarte prezentă printre români. Am tot citit mult despre ea și am cerut și opinia unul specialist. Și pentru că o boală atât de delicată, poate ar fi mai nimerit să trecem direct la subiect și să vorbim despre ce NU trebuie să faceți dacă sunteți printre cei afectați.
În primul rând NU trebuie să vă fie rușine. Vi se înroșește fața. E un semnal de alarmă, nu unul de care să vă fie jenă. Mergeți direct la medicul dermatolog și NU cumva să vă gândiți să mascați suferința și să acoperiți roșeața în grabă cu fond de ten pentru că avem de-a face cu un dușman care folosește împotriva voastră propriile arme.
“Camulfăm cu fond de ten și nu facem nimic în acest sens. Asta nu înseamnă că boala nu evoluează. Ci dimpotrivă. Acest câmp de vase dilatate va asigura o nutriție glandelor sebacee, care încep să crească tot mai mult în volum, secretă sebum și tenul devine gros, făcând loc apariției acelori coșuri inestetice, ca într-o acnee gravă”, spune dr. Claudia Ciobanu, medic specialist dermatovenerologie, DermaLife.
Apoi să vă mai asumați o realitate, oricât de dură este ea. Cuperoza este o afecțiune cronică, iar tratamentele au ca și scop o ameliorare și NU o vindecare. Pacientul trebuie să fie conștient de acest lucru pentru ca următorii pași să fie eficienți.
La fel de important este să înțelegeți că NU tot ceea ce este roșu pe față se tratează la fel. Există o serie de afecțiuni care determină înroșirea pielii și au tratamente diferite. Aplicarea unor creme la întâmplare, de exemplu cele care conțin cortizon, poate duce la efecte dezastruoase pe termen lung.
“Cuperoza înseamnă, de fapt, un răspuns exagerat al unor vase de sânge, capilare, care răspund exagerat la stimulii externi. Aceștia produs vasodilatație, având drept consecință apariție înroșirii. E posibil ca roșeața să apară și să dispară. Nu trebuie luată nicio măsură pentru, prin acest joc, vor obosi. Musculatura lor slăbește și rămân permanent dilatate. Aici apare cuperoza, roșeața permanentă ce afectează pomeții, fruntea, bărbie și chiar gât și decolteu”, ne spune doamna doctor Ciobanu.
Ce putea să sporească misterul mai mult decât să aflăm că nu se cunosc cu exactitate cauzele acestei afecțiuni. Mai mult de 40% dintre cazuri care dezvoltă cuperoză au însă rude cu aceeași afecțiune. Într-o proporție similară există și acei factori de mediu care determină apariția, declanșarea bolii, întreținerea și agravarea ei: trecerea de la cald la frig, consumul de băuturi forte calde sau alimentația foarte condimentată. Afecțiuni ca hipertensiunea arterială sau chiar unele medicamente, precum cele care produc vasodilatație, sunt și ele factori care influențează apariția ei.
“Nu există soluții rapide și miraculoase. Pacientul trebuie să fie conștient că are o afecțiune cronică. Are nevoie de un regim nou de viață, disciplinat care cuprinde un ritual de îngrijire a tenului. Toate acestea vor ajuta să ținem această afecțiune la un nivel estetic acceptabil. Tenul cuperozic devine intolerat. Adică o piele alergica la orice intră în contact. Până și o banală demachiere este un chin pentru pacient”, avertizează medicul.
Asul din mână este tratamentul cu laser. Acesta este singurul în măsură să reducă eritremul, să șteargă vasele de sânge dilatate. Ședințele de laser se fac succesiv, în medie 3-4 ședințe, la o distanță de 3 săptămâni. Pacienții observă încă de la prima sesiune că tenul nu se mai înroșește la fel de repede. După aceea pot face 3-4 ședințe anuale ca să se asigure că nu evoluează.
În plus, nu există perioadă de recuperare, iar tratamentul este rapid, nedepășind 20 de minute. Și, evident, este nedureros.
Sanatatea este primordiala. Corpul nostru este casa in care vom locui toata viata.