Ce trebuie să învățăm de la Crăciun: bucuria momentului și dimineața de după:)

Să fim serioși: e imposibil să reziști tirului de bunătăți (și nu doar culinare) care ne asaltează de Crăciun. În plus, sentimentul că de Sărbători le facem pe toate: ne odihnim cât pentru tot anul, ne distrăm cât pentru tot anul, reducem stresul cât pentru tot anul; ne încurajează să lăsăm garda jos, să fim mai toleranți cu noi înșine și să ne permitem mici „scăpări”.

Mici recompense pentru anul greu care a trecut: o pereche nouă de pantofi, rochia pe care ne-o dorim de luni de zile, bilete la concert, cartea de pe Amazon care costa mai mult decât bănuiai, amadina la care visai dar erai la dietă.

Aflu, desigur, că e omenesc și acceptabil:), ba mai mult ne dă o stare de bine și capacitatea de a descoperi frumusețea uitată a vieții. Adică momentele simple de împlinire, clipele în care ne dăm seama că se poate trăi bine, simplu, frumos. Doar să ne acordăm un mic răgaz să privim în jurul nostru fără patimă.

Dar nu vreau să vă plictisesc, m-am întins puțin tocmai pentru că nu știam foarte clar cum să abordez subiectul de azi: ce ne facem după veșnicele mese copioase de Sărbători. Peste tot dau de articole scrise moralist, ca și cum derapajul alimentar ar fi genocid. Bine, în esență e 😀 dar această chefuire e tipică nu numai românilor ci majorității popoarelor.

Moderația se recomandă dar consumul e specific vremurilor noastre, e greu să îl oprim și e prea târziu să îl mai condamnăm.

Însă, dacă totuși, de Crăciun ați chefuit-cu-de-toate :), iată ce vă sfătuiesc: să nu fiți foarte duri cu voi și să urmați rețeta de mai jos. Nu face minuni în 60 de minute dar vă asigur că, dacă aveți răbdare, vă înviorează:

FOLLOW ME

1. Hidratați-vă: adică beți cât mai multă apă. Nu cafea sau sucuri. Seara la culcare și dimineața la trezire. Iar pe parcursul zilei,  rețeta clasică de doi până la trei litri. Poate părea contraintuitiv când ești deja plin să mai bei și apă, dar, majoritatea nutriționiștilor recomandă consumul de apă ca fiind prima regulă în eliminarea toxinelor.

2. Faceți un duș cald imediat ce v-ați trezit, îmbrăcați-vă cu haine care vă pun în valoare și vă dau încredere în sine astfel încât să nu păstrați pe parcursul zilei starea de leneveală a dimineții. Ca în proverb – cine se trezește de dimineață, departe ajuge;).

3. Nu săriți peste micul-dejun. Recomandarea e să fie unul bogat în fibre care dau rapid senzația de sațietate. Dar, rămâne la alegerea voastră. Dacă nu mâncați dimineața, tendința va fi ori să ronțăiți toată ziua, ori să vă îmbuibați la prânz…

4. Puțină mișcare atrage și mai multă mișcare. Streching, cardio și dacă ați mai făcut, puțin yoga. Ajută la digestie. Pune sângele în mișcare și atrage pofta de viață și nu de leneveală.

5. Mâncați normal, feriți-vă de excese de orice tip – diete lichide sau porții ultra-generoase. Fără zahăr, făinoase și mâncăruri procesate și, dacă adăugați și puțină relaxare – totul va fi bine:).

Aș pune numărul 6 dar e cumva de la sine înțeles – bucurați-vă pentru că ați avut un Crăciun alături de cei dragi, că ați meritat masa festivă și că ați strâns amintiri placute!

Să aveți un An Nou frumos și luminos. Îmi puteți scrie aici, în comentarii sau pe Facebook cu ce gânduri îl întâmpinați.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.