Ce trebuie să știi când mergi la Disneyland Paris

Mi-am propus ca în 2020 să mergem în 6 destinații de vacanță perfecte. Iată că în luna ianuarie am bifat-o pe prima, Disneyland Paris. Am fost numai cu Alesia, într-o vacanță de fete, dar sigur nu a fost ultima dată când venim aici.

Disneyland Paris e un adevărat tărâm magic. Decorul e uluitor, atmosfera de acolo are ceva de-a dreptul special și simți că se întâmplă în jurul tău numai lucruri bune. Eu sunt și mare fan al filmelor Disney, așa că m-am simțit complet în largul meu.

M-am bucurat mult că pozele noastre de pe instagram au fost atât de apreciate și, așa cum am promis, am revenit cu un articol în care vă povestesc toată experiența noastră de acolo, încerc să vă răspund tuturor curiozităților și vă arăt și vlogul pe care l-am filmat acolo:

Noi am  fost cazate la Disneyland Hotel și a fost superb, ați văzut room-tour-ul din vlog.

Deși a fost destul de frig, vacanța noastră a fost foarte frumoasă. Ne-a plăcut la nebunie parada, Illumination Show a fost superb, cred că și dacă stăteam 7 zile, 7 zile stăteam acolo cu gura căscată. E pur și simplu magic, e cireașa de pe tort.

 

FOLLOW ME

Vezi această postare pe Instagram

 

Acest moment este MAGIC! 💕✨ În momentul în care s-a terminat tot ce îmi doream era să mai văd o dată. Nu pot să explic în cuvinte ceea ce am simțit și cât de impresionant este acest joc de lumini. 💫 În fiecare seară, la ora 21:00, timp de 20 de minute, toți vizitatorii stau cu ochii pe acest spectacol. Merită văzut o dată în viață! 🌈 Vă las aici un moment care începe cu melodia din „Mica Sirenă“, care este și probabil va rămâne filmul meu Disney preferat. ❤️ Preferatul vostru care este? ✨🤗 #DisneylandParis Show-ul este sponsorizat de @theofficialpandora @raneventscommunication 💙 #WithGalaxy #GalaxyS10plus

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun) pe

Am avut foarte multe activități dedicate Frozen Celebration, Alesia s-a transformat în Elsa și a făcut o ședință foto, i-a cunoscut pe Olaf și Kristoff și am participat la ateliere Frozen de la care a primit cadouri.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Una dintre cele mai frumoase amintiri de la #DisneylandParis o să rămână întâlnirea cu Olaf și Kristoff. ⛄️❤️ Până în luna Mai se organizează tot felul de evenimente sub bagheta #FrozenCelebration și copiii au parte de multe surprize inspirate din aventurile îndrăgitelor personaje Frozen! ❤️ Alesia și-a făcut un makeup în ton cu filmul, ne-am plimbat toată ziua prin magazine să își găsească rochia perfectă, a primit o baghetă magică și niște suveniruri personalizate, a fost ziua ei norocoasă. ✨ Cât despre mine, i-am făcut multe poze pe care să le păstreze amintire și am încercat să stau cât mai foarte de prăjiturile apetisante pe care o să le vedeți în galerie. 🙈 Swipe 👉 #WithGalaxy #GalaxyS10plus

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun) pe

În ultima zi ne-am dat cu greu jos din pat. După atâtea zile în care am mers super mult pe jos, am fost obosite. Ne-am început expediția cu Turnul Terorii și s-a dovedit că a părăsit-o și pe Alesia curajul până la urmă, după ce a fost în toate zilele bântuită de spiritul aventurii. Adevărul e că este o experiență pentru cei care stau bine cu inima.

Apoi am fost la Ratatouille, unde a fost superb. I-a plăcut și Alesiei că ne-am transformat pentru o clipă într-un un șoricel mic mic mic care a pronit în aventurile talentatului Remy. Zona Ratatouille este una în care sunt multe căsuțe cu mâncare delicioasă și am savurat acolo niște clătite foarte bune.

Ne-am plimbat puțin și în Disney Village și, în ultimele 3 ore ne-am dus la Dumbo și am încheiat călătoria cu Hyperspace Mountain, caruselul cu care ne-am și început aventura.

Alesia a fost atrasă de orice a însemnat carusel uriaș și case bântuite în care îți stă inima în loc. Nu au fost și pe gustul meu, dar ei i-a plăcut foarte mult adrenalina. Eu am fost mai atrasă de zonele cu povești și decor fascinant, ca povestea lui „Peter-Pan”, dar Alesia zice că astfel de zone sunt „de bebelușeală”. Ce-i drept, acestea obișnuiau să fie și preferatele ei când a venit prima oară la Disneyland.

Alesia, la 3 ani

CARE E CEA MAI BUNĂ PERIOADĂ SĂ MERGI LA DISNEYLAND

În funcție de ce avantaje doriți să aveți, nu pot să spun că puteți alege perioada perfectă, dar puteți să o alegeți pe cea care vă convine cel mai mult. Ca preț, veți găsi cele mai bune oferte în lunile octombrie, noiembrie, decembrie și ianuarie. Dezavantajul va fi vremea. Noi am avut noroc că a fost o perioadă însorită, chiar dacă am mers în ianuarie, însă au existat și momente în care am dârdâit de frig.

Sunt convinsă că vara e foarte frumos, programul se extinde, însă trebuie să vă pregătiți să faceți față aglomerației. Pentru mai puțină aglomerație se recomandă aprilie-mai sau septembrie-octombrie. Și ar fi ideal să alegeți zilele săptămânii, nu weekendul.

Am prins perioada dedicată Frozen Celebration (durează până în mai), acesta e și motivul pentru care ați văzut în vlog așa multe elemente care au legătură cu lansarea Frozen II. În Walt Disney Studios Park erau activități din universul Star Wars.

În vară vara, tema parcului va fi festivalului Lion King & Jungle și datorită faptului că soarele apune mai târziu, parcurile Disney rămân deschise până la 23:00 în majoritatea zilelor pentru a permite desfășurarea spectacolului „Disney Illuminations”.

Toamna este dedicată festivalului de Halloween și vor fi cu spectacole dedicate și răufăcători Disney peste tot.

De Crăciun, magia sărbătorilor transformă Disneyland Paris într-un loc cu totul nou, cu mai multe spectacole sezonier și decorațiuni uimitoare de Crăciun.

DE CÂTE ZILE AI NEVOIE PENTRU VACANȚA LA DISNEYLAND

Când vă planificați excursia la Disneyland, înainte să semnați cererea de concediu, depinde foarte mult unde vă cazați și cât de multe vreți să faceți. Dacă preferați să stați în Paris (e la 20 de minute de parc și se poate ajunge cu autobuzul/ metroul), probabil că ar trebui să vă rezervați o zi să vă plimbați și prin oraș (e unul din preferatele mele).

Dacă alegeți să stați la unul dintre hotelurile Disney, aș zice că aveți nevoie de 2-3 zile ca să vă bucurați de toate atracțiile. Parcul e împărțit în două zone: Walt Disney Studios (pe care puteți să îl străbateți în jumătate de zi) și Disneyland Park, care e împărțit în 4 zone: AdventureLand, FrontierLand, FantasyLand și DiscoveryLand.

CAZAREA LA DISNEYLAND

Hotelurile din parc sunt o experiență în sine. Toate camerele sunt decorate cu tematica lumii Disney și veți da nas în nas pe holuri cu personajele voastre preferate. Totodată, aveți acces la parc și în afara programului obișnuit, biletele de acces în parc sunt incluse în prețul hotelului (dacă ai cazare pentru 3 nopți, ai bilete pentru 4 zile) și beneficiați și de fastpass (acces prioritar), deci nu mai stați pe la cozi ore în șir.

Găsiți aici detalii despre fiecare hotel în parte: https://www.disneylandparis.com/en-us/hotels/

Noi am avut excursia organizată de Happy Tour (turoperator exclusiv Disneyland Paris în România). Vă recomand să mergeți prin agenție, mai ales dacă vreți să vă cazați la unul dintre hotelurile Disney, pentru că au oferte mai avantajoase. Oferta include și un agent de turism care îți oferă consultață pentru un concediu cât mai plăcut ș care poate aranja transferul cu Magic Shuttle (gratis pentru copiii sub 3 ani, 10 euro pentru copiii mai mari și 24 euro pt adulti).

În prezent, cel mai atractiv pachet este de la 384 de euro/adult (copilul la jumătate), pentru 3 nopți de cazare cu demipensiune (mic dejun și cină) inclusă, fără bilet de avion. Pentru oferte personalizate, puteți face simulări de prețuri aici: https://www.happytour.ro/disney/

 

BILETE DE INTRARE DISNEYLAND

Dacă sunteți cazați la hotelurile Disney, biletele sunt incluse în prețul de cazare. Dacă nu, acestea variază în funcție de perioadă și zile. Cu cât stați mai multe zile, cu atât prețurile scad. De exemplu, pentru 2 zile, prețul pentru un bilet de adult e de 100 euro și pentru copil 94 euro. Pentru 4 zile, prețul pentru adult e de 75 euro și pentru copil 69 euro. Dacă vreți să aveți și alte facilități, precum super fast pass-ul sau dinner show, prețurile cresc.

Mai multe detalii găsiți aici: prețuri bilete disney

MÂNCAREA LA DISNEYLAND

În toate zonele, există foarte multe locuri în care puteți mânca, chiar și sănătos. Sigur, sunt și multe zone de fast-food și dulciuri pentru copii, dar aveți și alte opțiuni. Noi am mâncat micul dejun și cina la hotel, iar pentru prânz, am explorat diverse restaurante. Cel mai mult mi-a plăcut în zona Rattatouile mâncarea, dar veți găsi multe restaurante cu specific divers din care puteți alege.

Cel mai bine ar fi să vă faceți rezervare dacă mergeți la restaurantele fine dining, pentru că sunt destul de solicitate.

Dacă mergeți prin agenție, cereți pachet cu demipensiune inclusă pentru ca astfel le va fi mai ușor să gestionați partea cu mesele.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Cea mai frumoasă vacanță mamă- fiică ❤️✨ #DisneylandParis #WithGalaxy #GalaxyS10plus

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun) pe

TIPS&TRICKS DISNEYLAND

1. Încercați să ajungeți în parc foarte aproape de ora de deschidere ca să evitați aglomerația și să aveți timp să explorați toate zonele.

2. Descărcați-vă aplicația Disneyland ca să vedeți în timp real ce timp de estimare aveți la cozi și ce zone puteți explora (puteți găsi și pliante cu harta parcurilor, pe care puteți să le aveți la voi), ce meniuri au restaurantele sau ce activități sunt într-o anumită perioadă.

3. Profitați cât de mult puteți de fastpass. Cozile pot fi destul de lungi, dar cu fastpass știți exact la ce oră să veniți și veți sta la o coadă specială, considerabil mai mică. Nu aveți o oră fixă pentru fastpass, ci un interval în care să ajungeți acolo. Nu toate atracțiile au fastpass, dar cele care au, sunt menționate pe hartă și în aplicație. Trebuie doar să verificați dacă aveți nevoie de ele, pentru că în cazul că aveți copii mai mici, s-ar putea ca zonele pentru ei să nu aibă această facilitate.

4. Există și un super FASTPASS® (cu supliment) care permite oaspeților hotelurilor Disney accesul rapid la trei dintre cele mai multe atracții populare de familie oricând doresc în timpul zilei.

5. Dacă veniți la Disneyland cu bebelușul (deși nu văd de ce ați face asta 🙂 ) parcul vă pune la dispoziție centre de îngrijire a bebelușilor, unde se pot încălzi biberoane și puteți schimba scutecul (toate toaletele din parc sunt echipate cu mese de schimbătoare și sunt foarte curate).

6. Ar fi bine să aveți la voi tot timpul o sticlă cu apă (puteți să îi faceți refill în parc) și ceva de ronțăit, ca să nu vă lăsați toți banii la tonetele de gustări.

7. Stabiliți un plan cu copiii pentru situația în care rătăcesc. Copiii cazați la hotelurile Disney pot primi ecusonul de nume și pe spatele lui puteți scrie numele copilului, numele hotelului, camera numărul și telefonul local de contact în cazul în care copilul se pierde. Puteți să faceți un astfel de ecuson și dacă nu stați la hotelurile Disney, veniți cu el de acasă, dar cel mai important e să discutați cu copilul vostru și să știe ce are de făcut.

Sper că v-a plăcut articolul și că am răspuns tuturor întrebărilor. Dacă există subiecte pe care nu le-am acoperit, puteți să-mi scrieți pe instagram și încerc să vă răspund cât mai repede.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

#DisneylandParis mother-daughter trip ✨❤️ #WithGalaxy #GalaxyS10plus

O postare distribuită de Ela Craciun (@elacraciun) pe


Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Dacă vrei să fii mereu la curent cu ceea ce postez, te invit:

1. Să mă urmărești pe INSTAGRAM – Aici răspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc

2. Să te abonezi la canalul meu de YOUTUBE

3. Să dai like paginii mele de FACEBOOK

4. Să te înscrii în grupul MĂMICI ȘI COPII FERICIȚI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.