Cea mai delicioasă și rapidă rețetă de primăvară: urzici cu usturoi

De fiecare dată când trec prin piață primăvară, mă întorc acasă cu câteva punguțe de urzici. 

Imediat ce le pun la fiert, mirosul îmi face poftă de rețeta delicioasă a mamei, cu usturoi și ou, pe care mi-o pregătea când mă întorceam de la școală. Ceea ce îmi place și mai mult este că poate fi adaptată ușor, după gust și că este foarte bogată în nutrienți. 

Cum alegem și curățăm urzicile? 

Succesul acestei rețete este alegerea urzicilor potrivite. Primul secret este să alegi plante tinere și proaspete, cu frunze mici și zimțate, iar dacă te înțeapă când le atingi este un semn că ai pus mâna pe ce trebuia. 

Dacă ai găsit cele mai bune urzici, ia o cantitate mai mare decât ți se pare că ai nevoie, cel puțin un kilogram, pentru că își reduc volumul atunci când le gătești. 

Înainte să le pregătești, nu uita să îți pui mănuși, ca să eviți o iritație neplăcută, care ar putea dura ore întregi. Dacă deja te-ai urzicat, am pregătit și câteva remedii care te scape de senzațiile neplăcute de usturime și durere. 

Cum tratezi arsurile provocate de urzici? 

Chiar dacă bunica spunea că înțepăturile de urzici sunt bune, că pun sângele în mișcare și ameliorează durerile de articulații, nu trebuie să înduri senzația de arsură. O poți ameliora dacă aplici gheață, ulei de măsline, oțet sau suc de lămâie pentru a reduce simptomele. 

Ingrediente pentru mâncare de urzici cu urzici cu usturoi

  • 1 kg de urzici
  • 1 ceapă tocată mărunt
  • 2 linguri de făină
  • 4 căței de usturoi
  • piper 
  • sare și piper
  • 3 linguri de ulei 

Mod de preparare:

Una dintre cele mai importante etape este spălarea urzicilor. Eu le clătesc sub jet de apă, într-o strecurătoare, ca să elimini pământul, iarba și paiele cu care pot fi amestecate. Apoi le pun într-un vas cu apă rece și bicarbonat și le spăl bine. 

Dacă este necesar, schimbă apa, astfel încât să rămână curată la finalul acestei etape.

Dacă urzicile sunt tinere, nu trebuie să le îndepărtezi tulpina, însă dacă aceasta este tare, va trebui să o rupi și să folosești doar frunzele.  

Au un conținut scăzut de calorii și sunt foarte bogate în nutrienți, găsind o sursă excelentă de fibre alimentare.  Acestea pot ajuta la curatarea ficatului și la reducerea inflamatiilor.

După ce ai spălat urzicile conform pașilor de mai sus, pune o oală mare cu apă și sare la fiert. Când apa începe să clocotească, pune urzicile și lasă-le să fiarbă pentru aproximativ 10 minute. Când s-au înmuiat, scoate-le cu o spumieră într-un vas și păstrează zeama în care au fiert. Pasează-le într-un blender și adaugă din când în când din apa în care au fiert ca să obții o pastă de consistența unui piure. Dacă nu ai un blender la îndemână, le poți toca pur și simplu cu un cuțit.

Încinge 20 ml de ulei într-o tigaie adâncă și călește ceapă. Adaugă făina pentru a lega mâncarea și amestecă bine, astfel încât să nu se formeze bulgări. Pune și câte puțin din zeama urzicilor pentru a o subția. Adaugă urzicile și amestecă. 

Condimentează cu sare și piper după gust. Pune usturoiul zdrobit, amestecă. Mie îmi place să adaug usturoiul la final ca să rămână mai aromat. Acoperă cu un capac și gătește mâncarea de urzici pentru aproximativ 15 minute, amestecând din când în când. 

Dacă nu ții neapărat ca această rețetă să fie de post, poți servi urzicile cu ou sau poți adăuga unt și smântână de gătit în tigaie. Dacă vrei să reduci numărul de calorii și să faci rețeta chiar mai sănătoasă, poți să scoți făina din rețetă. 

Dacă și tu cauți o rețetă sănătoasă și ușoară, care să fie chiar și pe placul copiilor, înseamnă că trebuie să încerci să gătești această mâncărică delicioasă de urzici cu usturoi. 

Mi-ar plăcea să știu dacă și tu ai o rețetă care îți aduce aminte de copilărie. Aștept să aflu în secțiunea de comentarii, pe pagina mea de Facebook sau Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.