Este un lucru de notorietate, femeile nu se consideră niciodată prea suple şi atrăgătoare. Corpul nostru suferă mereu modificări, încă din adolescenţă. Încercăm diete minune, care promit să ne ajute să scăpăm de surplusul de kilograme, bem apă până când simţim ca o să ne ţâşnească şi pe urechi, ne lipim de câte o doamnă farmacistă care să ne recomande nişte pilule menite să pună pe fugă orice inconvenient estetic, unele chiar apelam la intervenţiile chirurgicale pentru a mai scoate de ici, de colo.
Ne întrebam prietenele obsesiv dacă nu cumva li se pare că ne-am mai rotunjit şi ne sâcâim bărbaţii cu veşnica replica „auzi, rochia asta mă face SĂ PAR grasă?”
Este o capcană, dragilor, să nu răspundeţi cu primul lucru care va trece prin minte, mai degrabă apelaţi la puţină diplomaţie şi minţiţi frumos, încât să vă sărim mulţumite de gât şi să vă răspundem într-o doară ca aşa ni se părea şi nouă, că suntem nişte nimfe minunate.
Ceaiurile de slăbit sunt în vogă de câţiva ani, iar industria farmaceutică mizează pe ele. Auzim păreri împărţite, ba că sunt bune şi că ajută în mod natural tranzitul, astfel îmbunătăţind digestia, ba că ar trebui să fugim de ele, pentru că au în compoziţie multe chimicale.
Ne ajuta ceaiurile de slăbit sau nu? Sper să vă răspund la întrebare în articol, pentru ca voi, doamnelor, sunteţi interesate de subiect.
Oferta de ceaiuri pentru slăbit este foarte generoasă. Într-o formulă de ceai pentru slăbit trebuie să se găsească plante cu uşor efect laxativ care să grăbească tranzitul intestinal, plante cu efect diuretic ca să elimine excesul de apă şi plante cu efect de echilibrare a activităţii endocrine.
FOLLOW ME
Ce fel de ceaiuri putem cumpăra/prepara pentru a ne ajuta în procesul de slăbire?
Ceaiul verde este unul dintre cele mai eficiente antioxidante, dizolvă grăsimile, stopează absorbţia acizilor graşi. Teina conţinută în plantă de ceai este revigorantă şi poate înlocui cafeaua; spre deosebire de cofeină, teina se absoarbe treptat în organism, ceea ce îi diminuează impactul toxic şi îi prelungeşte efectul.
Cruşinul. Coajă de cruşin are proprietăţi purgative, deci este recomandat în constipaţia cronică. Trebuie administrat cu precauţie pentru că este cu adevărat eficient!
Ceaiul negru are proprietăţi asemănătoare cu ale ceaiului verde, intensificând metabolismul şi favorizând arderea grăsimilor; cercetări recente au demonstrat că două dintre substanţele prezente în ceaiul negru se comporta asemănător cu insulină, controlând nivelul glicemiei.
Lămâia este un puternic antioxidiant, detoxifiant şi o sursă clasică de vitamina C. În timpul în care este digerata, lămâia produce carbonat de potasiu, care acţionează pentru prevenirea hiperacidităţii gastrice; lămâia se transforma dintr-un aliment acid într-unul bazic.
Lemnul dulce are efect diuretic şi laxativ; fluidizează secreţiile, inclusiv mucozităţile intestinale mărind motilitatea digestivă.
Menta reglează digestia şi stimulează secreţia biliară. Atenţie! Consumată în cantităţi prea mari, menta poate să constipe.
Socul. Ceaiul de soc provoacă transpiraţia intensă, scăderea în greutate şi ajuta la eliminarea toxinelor. Este folosit ca adjuvant în tratarea gripei, a bronşitelor sau a virozelor. În plus, socul inhibă senzaţia de foame şi te scapă de celulită.