Cel mai verde și cel mai bogat rege: Regele Kale

kale-1024x724-5528627Fără să știu exact de ce, multă vreme până să o introduc în alimentația mea zilnică și să devină una dintre preferatele mele, am avut impresia că renumita kale este o invenție dacă nu a vremurilor, cel puțin a lumii moderne. Până când am aflat exact contrariul: se face că aceasta este cultivată de mai bine de 2000 de ani, fiind leguma-vedetă în Europa, cel puțin până în Evul Mediu, când varza a devenit mai populară. Pentru că, deși par foarte diferite, kale, varza, conopida, broccoli și varza de Bruxelles fac parte din aceeași familie.

Dar să revenim la kale, supranumit “Noua carne de vită” sau “Regele Verdelui”, titulaturi pe care le merită în totalitate. Kale este, cu adevărat, o forță nutrițională. Este scăzută în calorii, bogată în fibre și conține zero grăsimi. O ceașcă de cale conține 36 de calorii, 5 grame de fibră și 0 grame de grăsime. Ajută digestia și stimulează tranzitul, grație conținutului de fibre.

Totodată, este bogată în fier, chiar mai bogată decât carnea de vită. Fierul este esențial pentru sănătate, ajută la formarea enzimelor și a hemoglobinei, transportă oxigen către diferite părți ale corpului, stimulează creșterea celulelor și funcționarea corectă a ficatului.

Are un conținut ridicat de vitamin K, ceea ce ajută la protejarea împotriva diferitelor forme de cancer. De asemenea, ajută la sănătatea sistemului osos și la buna funcționare a sistemului circulator și limfatic. Ba mai mult, este un bun aliat împotriva bolii Alzheimer.

Pe lângă cele de mai sus, nu lipsesc din kale nici antioxidanții, vitamina A, vitamina C și calciul, importanți pentru o vedere bună, o piele excelentă, un metabolism alert, o hidratare completă și un sistem imunitar fără cusur.

“Regele Verdelui” este, în egală măsură, un aliment puternic anti-inflamator, plin de acizi grași Omega 3, care luptă împotriva artritei, a astmului și a bolilor autoimune. Iar pentru cei dintre voi care au probleme cu colesterolul, este vital: ajută sistemul cardiovascular și scade nivelul colesterolului.

FOLLOW ME

Și, nu în ultimul rând, kale este alimentul ideal într-o cură de detoxifiere, datorită fibrelor și sulfului, care detoxifică organismul și țin ficatul sănătos. Eu îl folosesc foarte des în smoothie-uri, dar și în salate și am văzut îmbunătățiri de la o zi la alta, de la nivelul de energie, la aspectul pielii și…la numărul de kilograme 🙂 Pentru oricare cauza ați lupta, kale le atinge pe toate și merită să nu-l treceți cu vederea la următoarea rundă de cumpărături.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.