Cele mai frumoase piscine din București

Unde găsim cele mai frumoase piscine din București?

Două luni din acest sezon cald au trecut aproape pe nerăsuflate. Mai avem o lună la dispoziție să ne bucurăm de vară, de soare, de temperaturile ridicate. Chiar dacă unii dintre voi aţi fost deja în vacanţă, altii poate urmează să plece,  însă pentru cei aflați in oraş care vor să lenevească pe un şezlong, cu o carte în mână, m-am documentat special și am aflat care sunt cele mai frumoase plaje şi piscine din Bucureşti.

Vi le împărtășesc mai jos 🙂

attractions_2_122Divertiland este cel mai mare parc acvatic din România, se întinde pe o suprafaţă de 7,2 hectare, şi este situat la kilometrul 13 adiacent autostrăzii Bucureşti-Piteşti. Găsiţi aici 4.200 de metri pătraţi de plajă, 22 de tobogane cu apă cu viteze mari, piscină de 1.200 de metri pătraţi cu 33 de moduri diferite de a face valuri şi un loc de joacă numai pentru copii. Cel mai abrupt tobogan din ţară, al cărui unghi de înclinare de 60 de grade provoacă senzaţia de cădere în gol tot aici este.
Alte facilităţi pe care le oferă locul sunt restaurante, sezlonguri, accesorii gonflabile, vestiare, apă curata, siguranţă asigurată de echipa de pază, unitatea de prim ajutor, magazine, ATM.

Pentru rezervări şi preturi puteţi intra pe site-ul divertiland.ro

fVă puteţi ascunde de agitaţia si poluarea oraşului la Plage (laplage.ro) Club & Buddha Bar. Aici găsiţi linişte, nisip, baldachine, parasolare, umbreluţe si palmieri exotici. Adresa este Şos. Odăi, Nr. 26 – 30, Otopeni, la 2 km de Podul Otopeni. Pentru rezervări şi preţuri puteţi accesa linkul paginii lor de preturi.

 

FOLLOW ME

3 lucruri pe care trebuie să le știi despre dermatita atopică pe 14 septembrie, Ziua Mondială a Dermatitei Atopice  1. poate fi declanșată de alergeni alimentari, de mediu, produse cosmetice, temperaturi extreme sau stres.
2. primele simptome care apar sunt:  roșeața, mâncărimea, erupțiile cutanate, uscăciunea în exces.
3. nu se vindecă, se poate preveni prin evitarea  factorilor declanșatori cunoscuți și se poate trata prin folosirea produselor de îngrijire a pielii care sunt blânde și hipoalergenice care mențin piele hidratată.  Produsele @eauthermaleaveneromania sunt un real ajutor și mă bucur că am avut ocazia să ajung în Franța și să văd exact cum se extrage apa termală folosită la fabricarea acestora. Am văzut acolo copii din toată lumea, în stadii avansate și grave, veniți la tratament pentru a beneficia de proprietățile apelor Avene.  Eu și copiii mei ne confruntăm cu dermatita atopică de aproape 18 ani. Este o afecțiune care trebuie ținută sub control permanent și care necesită o atenție sporită din partea părinților.  Pe lângă aspectul fizic de piele uscată și roșie (Alesia și Alex au avut episoade foarte grave), dermatita produce și disconfort, nu îi lasă să doarmă și în puseu te poate aduce la crize de plâns.  🫶🏻 se recomandă evitarea hainelor din materiale care pot produce disconfort
🫶🏻 trebuie să fim atenți la produsele cu care spălăm hainele, dar și la cele cu care îi spălăm pe copii
🫶🏻 au nevoie de multă hidratare, atât pe interior, cât și pe exterior, cu produse emoliente special dedicate pielii cu astfel de afecțiuni
🫶🏻 în puseu, trebuie să avem grijă la alimentația lor
🫶🏻 trebuie să fim vigilenți și să identificăm primele semne, pentru a preîntâmpina puseele, mai ales în sezonul rece
3 lucruri pe care trebuie să le știi despre dermatita atopică pe 14 septembrie, Ziua Mondială a Dermatitei Atopice 1. poate fi declanșată de alergeni alimentari, de mediu, produse cosmetice, temperaturi extreme sau stres. 2. primele simptome care apar sunt: roșeața, mâncărimea, erupțiile cutanate, uscăciunea în exces. 3. nu se vindecă, se poate preveni prin evitarea factorilor declanșatori cunoscuți și se poate trata prin folosirea produselor de îngrijire a pielii care sunt blânde și hipoalergenice care mențin piele hidratată. Produsele @eauthermaleaveneromania sunt un real ajutor și mă bucur că am avut ocazia să ajung în Franța și să văd exact cum se extrage apa termală folosită la fabricarea acestora. Am văzut acolo copii din toată lumea, în stadii avansate și grave, veniți la tratament pentru a beneficia de proprietățile apelor Avene. Eu și copiii mei ne confruntăm cu dermatita atopică de aproape 18 ani. Este o afecțiune care trebuie ținută sub control permanent și care necesită o atenție sporită din partea părinților. Pe lângă aspectul fizic de piele uscată și roșie (Alesia și Alex au avut episoade foarte grave), dermatita produce și disconfort, nu îi lasă să doarmă și în puseu te poate aduce la crize de plâns. 🫶🏻 se recomandă evitarea hainelor din materiale care pot produce disconfort 🫶🏻 trebuie să fim atenți la produsele cu care spălăm hainele, dar și la cele cu care îi spălăm pe copii 🫶🏻 au nevoie de multă hidratare, atât pe interior, cât și pe exterior, cu produse emoliente special dedicate pielii cu astfel de afecțiuni 🫶🏻 în puseu, trebuie să avem grijă la alimentația lor 🫶🏻 trebuie să fim vigilenți și să identificăm primele semne, pentru a preîntâmpina puseele, mai ales în sezonul rece

 

CLub Oasis Sport & Leisure este situat pe malul Lacului Băneasa (Străuleşti), şos. Străuleşti nr.4, sector 1,Bucureşti. Piscina are 185 metri pătraţi, placată cu vitroceramică, încălzită, echipată cu instalaţie de valuri şi cu deversare prin cascadă pe o lungime de 10 metri. Plaja are o suprafaţă de 200 mp acoperită cu pardosală din lemn (deck) „Massaranduba”. Găsiţi şezlonguri, vestiare moderne, duşuri, bar cu terasă (capacitate: 150 locuri).

  • Luni-Vineri: adulţi – 25 lei/zi; copii 3-10 ani – 15 lei/zi
  • Sâmbătă-Duminică: adulţi – 50 lei/zi; copii 3-10 ani – 25 lei/zi
  • 200 lei abonament lunar (10 intrări) de Luni până Vineri

Aqua Garden Militari Residence este situat lângă Auchan Militari, pe Str. Rezervelor nr. 70 si are două piscine, foişoare suspendate, grădină japoneză, un bar, vestiare, duşuri, terasă şi restaurant. Prosoapele sunt incluse in pretul biletului, care costa 50 de lei in weekend si 30 in rest.

Intrarea e 30 lei: luni – vineri şi 50 lei sâmbătă – duminică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.