Copiii: cum le spui NU? Am găsit câteva variante

Cei care nu aveţi copii habar nu aveţi cât de greu poate fi uneori să comunici cu băieţelul simpatic, care seamănă cu un înger sau cu fetiţa care aduce mai degrabă a zână din poveşti. Şi cel mai greu este să îi spui: „NU ai voie să…” sau „Nu faci asta!”ori simplu „NU!”

Şi nouă, adulţilor ne este greu să acceptăm un NU categoric, şi pentru noi este dificil să gestionăm o astfel de replică. Eu am învăţat târziu cum să spun asta când ceva nu îmi convenea şi, abia acum îi pot înţelege pe prichindei de ce reacționează aşa când primesc răspunsul nedorit.

Şi totuşi…cum facem? Sunt situaţii, şi sunt multe, în care trebuie să le mai spunem şi NU copiilor noştri.

Din experienţa noatră de părinţi, atât eu, cât şi Alex, am descoperit că e mai bine să apelăm la câteva trucuri şi să avem linişte în casă. Evident, copiii să facă ceea ce noi le spunem şi să nu mai plece bosumflaţi ori să se smiorcăie, Alesia e artistă la a face circ, dacă nu îi convine ceva sau nu are voie. Aşa că noi a trebuit să ne punem răbdarea la bătaie şi să ne impunem cu diplomaţie.

Nu mai folosim această negaţie atât de des. O evităm cât mai mult posibil.
Comunicăm mai mult şi le acordăm şi mai multă atenţie. Stăm să aflăm cât mai multe detalii, le cerem părerea, iar ei, pe parcursul discuţiei, ori uită ceea ce doreau, ori îşi pierd interesul, ori găsesc ceva şi mai interesant de făcut, ceva cu care noi suntem de acord.
Îi facem să se simtă importanţi şi înţeleşi. Am descoperit la Alesia că, de multe ori vrea să ne acapareze atenţia şi atunci face sau cere tot ceea ce ştie că nu are voie.
În loc să spunem „NU!”, le răspundem cu o afirmaţie. Vrea să se uite la TV, deşi e ora mesei. Exclus să îi spun „Nu te uiţi la TV pentru că trebuie să mâncăm.” Îi spun „Prietena mea, (este topită când aude că noi două suntem prietene, şi mai ales, că suntem cele mai bune prietene) mergem să mâncăm pentru că bunica a pregătit…. şi ştiu că ţie îşi place foarte mult să mâncăm împreună, aşa fac toate prietenele.” Până termin eu de vorbit, ea e deja la masă. Şi aplic trucul ăsta de fiecare dată când pot. Nu funcţionează chiar mereu, dar în proporţie de 60% dă rezultatele aşteptate de mine 😀
Când nu am succes cu această abordare, fac compromisuri. Primeşte ceea ce îşi doreşte, dacă face ceva în schimb. „Bun, vrei să pictezi, asta vei face, dar după ce ne trezim.” Dacă nu vrea, încerc să îi explic câte avantaje ar avea, dacă m-ar asculta. De multe ori ies în pierdere, dar nu poate fi totul simplu, nu când ai un copil răsfăţat şi isteţ.
Impune-ţi punctul de vedere, dar alege tonul prietenos, blând şi cald. Vei obţine mai mult decât vrei, dacă nu îţi vei pierde răbdarea.
Exclus să ţipi. Dacă vei ridica vocea la copil, vei obţine contrar ceea ce aştepţi. Se va supăra şi va face şi el scandal. Nimeni nu are nevoie de plânsete şi urlete, bătăi din picioare. Recunosc, partea asta nu îmi iese mereu ?
Fă un regulament care să includă ceea ce are voie şi ceea ce nu are voie să facă. Dacă ceea ce vrea nu se află la rubrica „lucruri permise”, atunci nu mai insista. Regulamentul este făcut pentru a fi încălcat, dar asta va afla el când va creşte; până atunci, trebuie să înveţe să respecte regulile.
Oferă-i alternative. Vrea să se joace la calculator, dar tu vrei să ieşiţi împreună în parc şi totuşi, el/ea insistă să stea în casă? Dă-i o alternativă: „te las să te joci pe telefon, dacă mergem în parc”. Acolo nu va mai avea chef de niciun joc.