Pentru că anul acesta a împlinit o vârstă frumoasă, dar, trebuie să recunoaștem și puțin controversată, Cristi Brancu ne-a acordat un interviu și ne-a povestit despre cum se simte la 40 de ani. S-au scris multe despre bărbatul la 40 de ani, dar ceea ce vă pot spune eu este că lui Cristi îi priește, iar viața lui acum este mai frumoasă ca niciodată.
Anul acesta ai împlinit o vârstă frumoasă. S-au scris cărți despre bărbatul la 40 de ani. Cum te simți?
Mă simt… La fel. Să zicem că simt totuși vârsta pentru că baiețelul nostru, Teddy, are o energie fantastică. Îi place să dansam în fiecare zi minim 30 de minute pe melodiile de la Cutiuța muzicală. Și după o repriză intensă, parcă mă mai lasă spatele. Am uitat să vă spun – Teddy are un an și nouă luni, dar a crescut cât un baiețel de 3 ani! În rest, mă simt la fel. Mă ajută Oana să mă simt iubit ca nimeni altcineva. Iar munca la Antena 2 mă ține „antrenat” cu mintea și sufletul!
Bărbații au câteva temeri majore, iar ele se accentuează în jurul vârstei de 40 de ani. Care ar fi acelea?
Nu pot să vă spun decât un singur lucru – sper să am atâtea zile, încât să-l văd pe băiatul nostru cât mai împlinit în viață! Când el o să aibă 30 de ani, eu o să am 68 de ani. Alte temeri nu am, pentru că am făcut în viață tot ceea ce trebuia, la timpul potrivit.
Poți să le dai câteva sfaturi de „supraviețuire” soțiilor care trebuie să înfrunte criza vârstei de mijloc a partenerului?
Să dau eu sfaturi femeilor? Ar fi cea mai mare dovadă de naivitate. Femeile nu au nevoie de sfaturi, pentru ca ELE ne fac pe noi să alegem ceva anume, să gândim ceva anume, să acționăm. Cred totuși că femeile trebuie să privească cu înțelegere și dragoste jumătatea sa. Dacă este jumătatea sa cu adevărat, o femeie trebuie să știe să țină aprinsă dragostea în fiecare zi cu un gest, cu un zâmbet, cu o atingere. Bărbatul are nevoie de mici încurajări care îl fac apoi să dărâme munții. Evident, este valabil și viceversa. Să le arătăm femeilor că sunt iubite și vom trăi frumos și bine.
Ce înseamnă a fi bărbat?
Bărbatul este născocirea lui Dumnezeu care trebuie să țină pe umeri universul ființei sale. Este puterea fără margini prin care un tot, numit dragoste, se afirmă în fața lumii. Este cel care fără o femeie și fără copii nu își are rost pe lume. Nu este nici sexul tare, nici moale. Fără înțelepciune, bărbatul este nimic.
Ai o carieră, o familie frumoase, ai trăit multe experiențe care cu siguranță te-au definit și transformat în bărbatul care ești astăzi. Care este cea mai prețioasă lecție pe care ai învățat-o și ai vrea să i-o transmiți fiului tău?
Cel mai important lucru este să prețuiești cele mai importante momente ale vieții. Acele momente care te fac să fii fericit. Și atenție, să respecți aceste momente și din viața celorlalți, inclusiv a oamenilor celebri. Asta te face să fii drept în fața oamenilor și îți oferă un drum mai greu, dar mai lung în meserie. Este vremea mizeriilor și a gesturilor meschine. Pe termen lung, toate se plătesc.
Când ți-a fost cel mai greu în viață și cum ai învățat să treci peste clipele dificile?
Aș putea spune că sunt un om norocos. Cândva demult, acum vreo 20 de ani, am avut un accident de mașina și era să mor, dar a trecut… Profesional, am avut momente de răspântie – de câteva ori, a trebuit să-mi iau viața în mâini, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am avut 22 de ani de ascensiune în meserie. Nu mi-a fost ușor să rup relația cu oameni care îmi doreau răul, pentru că sunt un om care tot dă șanse celor care mă dezmăgesc… până când spun punct și gata. În viața asta nu ne mai vedem. Cum trec peste cele grele? Știu să mă mobilizez foarte tare când sunt atacat și să trec peste atacuri. Cel mai rău este să ignori pe cineva…
După sute de ediții Agentul VIP alături de ce invitați te-ai simțit emoționat? Ți-au scăpat vreodată emoțiile de sub control?
Sunt aprope 2000 de ediții ale Agentului VIP, dar există situații în care larcimile m-au învins. Toate se leagă de Oana. De fiecare dată când colegii mei de la Agentul VIP și Confidențial mi-au oferit imagini de la începutul nostru , o ANUME melodie care efectiv mă face praf. Ea este expresia totală a iubirii noastre. Proconsul o cântă. Se numește TU.
Când te-ai simțit cel mai vulnerabil? Ai plâns vreodată? de ce?
Am fost trădat de foarte multe ori și chiar de oamenii la care am ținut cel mai mult. Nu am înțeles de ce egoismul poate întuneca mintea unora, nu înțeleg de ce unii pot lua decizii care să mă afecteze fără să mă întrebe, dar în timp am ajuns astăzi să fiu imun la orice fel de rană de acest gen. Mă consum, dar nu mă mai marchează trădarea.
Ce invitat îți dorești să ai în platou fie la Agentul vip, fie la Confidențial?
Nu visez la nimic special, întrucât „copiii” mei din punct de vedere profesional – cele două emisiuni de care spui – au avut și au succes cu oameni minunați. Știi, uneori visăm la anumiți oameni în emisiune, iar când vin, dezamăgirea poate fi mare. Dacă am împlinit șase ani la cârma acestor show-uri, înseamnă că am avut exact invitații de care aveam nevoie.
Cum te deconectezi după filmări? Cum faci trecerea de la moderatorul Agentului vip la tătic și soț?
După filmări, adică pe la 23.00, fac o ședință scurtă cu echipa mea pentru a doua zi și pe la 23.45, ajung acasă, la ora la care Oana mă așteaptă zâmbind, Teddy doarme și, pentru o oră sau două, ne bucurăm de liniște și de tot ceea ce ni se întâmplă frumos. Sau dezbatem probleme urgente. Trecerea de la Agent la Tati este simplă, pentru că sunt tot timpul și unul, și celălalt.
Continuă tu te rog. Mi-aș dori ca viitorul să fie…
ca ochii băiețelului meu.
Mi-as fi dorit sa-l intrebi ceva si despre experienta VIP, despre cum lega prieteniile cu oamenii care citeau revista pentru ca intr-adevar intre el si cititorii revistei VIP era o relatie speciala, apropiata. Ca cititor simteai ca ai un bun prieten in Cristian Brancu.
Mi-as fi dorit sa-l intrebi ceva si despre experienta VIP, despre cum lega prieteniile cu oamenii care citeau revista pentru ca intr-adevar intre el si cititorii revistei VIP era o relatie speciala, apropiata. Ca cititor simteai ca ai un bun prieten in Cristian Brancu.