Medicul pediatru dr. Irina Antonescu este invitata Elei Craciun in al treilea episod al podcastului Cu Ela la doctor de pe Youtube.
Bolile copilariei, cunoscute si sub numele de boli infectioase ale copilariei, sunt afectiuni cauzate de agenti patogeni, cum ar fi bacterii, virusuri, fungi sau paraziti, care afecteaza in principal copiii si, uneori, adultii care nu au fost expusi anterior la aceste agenti. Aceste boli sunt adesea considerate comune in randul copiilor datorita faptului ca sistemul lor imunitar este in curs de dezvoltare si nu este inca complet dezvoltat pentru a lupta impotriva unei game largi de agenti patogeni.
Boala gură-mână-picior
Boala gură-mână-picior este o afecțiune contagioasă frecventă la copii. Se caracterizează prin răni la nivelul gurii și erupție la nivelul mâinilor și picioarelor. Afecțiunea este provocată de virusuri de tipul enterovirusurilor
„Copilul face febră și se plânge de dureri de gât. Apar erupții în jurul gurii, avem afte în gură, erupție în palme, la nivelul tălpilor și la nivelul coapselor. Este o boală virală, necesită izolare la domiciliu și nu necesită tratament antibiotic. Medicul pune diagnosticul”, explică medicul pediatru dr. Irina Antonescu.
Epidemie de rujeolă
În ultima perioadă, în România, rujeola este din ce in ce mai frecventă. Specialistul explică faptul că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că expunem copiii de la vârste foarte fragede în comunitate. De asemenea, mulți adulți se îmbolnăvesc de rujeolă, pentru ca nu mai beneficiază de protecția vaccinului realizat în copilărie.
Dacă copilul nu e vaccinat din varii motive, riscurile cresc.
„Problema se pune cu copiii care aveau contraindicații vaccinale. Acei copii erau protejați pentru că cei din jur erau vaccinați, dar acum sunt expuși riscului de rujeolă”, avertizează medicul.
An error occurred while retrieving mediaFOLLOW ME
Ce putem face atunci când copilul nostru face o boală a copilăriei
Dr. Irina Antonescu, medic pediatru, explică faptul că diagnosticul trebuie stabilit obligatoriu de către medic, care stabilește planul de tratament și perioada în care copilul trebuie să stea izolat.
De asemenea, până la vârsta de 12 ani, aspirina este interzisă, pentru că poate provoca grave complicații. Un alt aspect de care părinții trebuie să țină cont este menținerea stării de spirit a bolnavului.
„Încercăm să reducem disconfortul, ne jucăm pentru a-i distrage atenția. Îi explicăm că o să aibă bubiție, să nu se scarpine. Unghiile se taie extrem de scurte. Există o mulțime de unguiente care se pot aplica. Hainele să fie cât mai lungi, să acoperim, ca să protejăm cât mai mult”, spune medicul.
Episodul integral îl poți urmări pe Youtube, unde te invit să te abonezi la canalul de podcasturi Cu Ela la doctor
Săptămânal, pe Youtube, Ela Crăciun realizează un interviu cu un medic sau un specialist în domeniul sănătății care să răspundă la întrebările voastre!