Cum am slăbit 5 kilograme în 3 săptămâni

Prietenii apropiați ar putea spune despre mine că sunt „mama dietelor”. Am ținut atâtea diete în viața mea încât aș putea scrie o carte despre asta, doar că finalul ar fi foarte trist pentru toate, căci s-au finalizat în același mod: după un timp scurt, le abandonam. De ce? Pentru că sunt persoana care nu poate trăi fără dulce. Aș putea să mănânc un carton de prăjituri într-o zi și nu mi-ar mai trebui altceva (nu fac asta, desigur, e un exercițiu de imaginație). 

Cert este că o zi în care nu am mâncat ceva dulce este pentru mine o zi pierdută. 

În momentul în care o colegă de la serviciu mi-a povestit despre dieta Nupo, am fost destul de reticentă și nici nu eram neapărat într-o perioadă în care îmi doream să mai încerc ceva nou. Deja mă setasem mental că sunt ok și că o să slăbesc încet, dar sigur (ceea ce am și reușit, fiind atentă la porții și la cantitate și să nu mănânc haotic). Mâncam în continuare dulce, dar am micșorat cantitățile. Într-adevăr, s-au văzut câteva rezultate, dar extrem de mici: în 2 luni de zile am slăbit un kilogram. Dar mă împăcasem cu ideea și încercam să nu-mi mai forțez corpul.

Ce mi-a câștigat atenția la dieta Nupo a fost faptul că aveau în program foarte multe produse dulci. Atunci mi s-a aprins un beculeț: să ții o dietă în care poți să mănânci dulciuri?

Ceva îmi dădea cu virgulă. Dar am decis că o să testez această dietă. Am luat planul pentru 3 săptămâni și am început să consum produsele Nupo. 

Care sunt mesele din program și cum se mănâncă într-o zi

În planul alimentar sunt 6 produse Nupo pe zi, la alegere. Deci, dacă îți place ciocolata și shake-ul de ciocolată, poți să mănânci de 3 ori pe zi, la distanță de 2 ore. Printre produsele lor găsiți: shake-uri, supe, omlete, clătite (eu am auzit de ei gustând clătitele la cineva). 

Înainte de a începe dieta am citit de pe site-ul lor la ce să mă aștept în prima săptămână a dietei Nupo . Oricine poate să țină această dietă până la 8 săptămâni, doar citind informațiile de pe site. 

Recunosc că eu nu am ținut dieta ca la carte, însă secretul (și ce m-a ajutat pe mine foarte mult) a fost că am început dieta într-o perioadă extrem de călduroasă, caniculară chiar. Au fost niște zile extrem de calde, în care nu simțeam nevoia să mănânc foarte mult, ci să beau mai multă apă. 

În prima zi am consumat 3 produse, deci nu mi-a trebuit mai mult și nu mi-a fost foame. 

În următoarea zi am consumat 4 produse. Dar, a treia zi deja m-am trezit cu o foame de lup și am consumat toate produsele. Am avut zile în care eram pe fugă și nu reușeam să consum toate produsele și atunci mă simțeam mai obosită sau lipsită de energie, însă, per total aș spune că a fost una dintre cele mai ușoare diete pe care le-am ținut.

Am vorbit foarte mult despre evoluția mea zilnică și pe instagram și am salvat acolo un fel de mini jurnal, în highlight-ul DIETĂ.  

Mi s-a părut extraordinar de ușor să o țin, pentru că nu aveam nevoie să îmi pregătesc nimic, nu aveam voie să cântăresc nimic, totul îmi era la îndemână, trebuia doar să am shaker-ul la mine și câte un produs. 

Nu mi-a fost poftă de nimic dulce ce nu era în dietă, singurele pofte pe care le-am avut au fost de vreo 2 ori de pizza. Chiar mi s-a părut ciudat, pentru că eu nu sunt de obicei cel mai mare fan pizza, dar nu știu de ce am simțit nevoia la un moment dat să mănânc și ceva mai solid. Asta nu înseamnă că nu puteam să mănânc solid. 

În fiecare zi, de obicei dimineața, îmi făceam porridge-ul lor și puneam și câte o mână de fructe, iar dacă ieșeam în oraș (pentru că au fost vreo 2 săptămâni în care am avut petreceri și sâmbătă și duminică, una după alta), alegeam să mănânc proteină, de regulă carne cu ceva salată. Au mai fost și zile în care pregăteam pește pentru copii sau grătar și mâncam și eu cu puțină salată. 

Dar pentru mine, sincer vă spun, mâncarea nu este un must, dar dulcele e. Și pentru că am reușit să îmi satisfac pofta de dulce cu produsele din dietă, nu am simțit nevoia să mănânc alte lucruri pe lângă. Așa că în primele 3 săptămâni am slăbit 5 kilograme.

 

Poate pentru unii e mult, pentru alții poate părea puțin, pentru mine e perfect. 

Tot postând despre dieta mea pe instagram, chiar mi-a scris cineva că soțul ei în 3 săptămâni a slăbit 10 kilograme (dar nu a pus gura nici pe fructe, nici pe grătar, nici pe salată, nici pe nimic altceva). Mai am o prietenă care a slăbit 1,5 kg în primele 3 zile și era foarte încântată. Dar pentru mine nu e oricum neapărat vorba de kilograme, cât despre centimetri, acolo simt eu cea mai mare diferență, mai ales că am haine pe care le cumpărasem la începutul verii pe care nu mai pot să le port. 

Topul produselor mele preferate de la Nupo:

  1. Prime Shake Caffe Latte Happiness
  2. Napolitane învelite în ciocolată
  3. Batonul One Meal Brownie Crunch
  4. Shake Ciocolată cu Mentă
  5. Batonul One Meal Ciocolată

Normal că am în topul preferințelor numai dulciuri pe care o să le și consum în continuare. Prietena mea, de exemplu, preferă cu totul și cu totul alte lucruri, iar cineva mi-a scris pe instagram că cel mai mult îi plac supele.

Toate produsele din dietă sunt bune la gust. Dacă în cazul altor diete simțeam că mă chinui să mănânc, aici chiar mi-au plăcut multe produse, mai ales cele dulci care se pot mânca foarte ușor.

Acum, după ce am terminat cele 3 săptămâni, aș mai vrea să slăbesc cam un kilogram – un kilogram și jumătate. Scopul meu ar fi să am sub 60 kilograme și să încerc să păstrez această greutate, să nu o mai las să treacă peste 60, deci să o țin sub control mult mai bine decât am reușit să fac până acum. 

Nu o să mai țin toată dieta cap-coadă, dar am 2 variante: ori să înlocuiesc zilnic o masă normală cu un produs Nupo (asta înseamnă calorii mai puține), ori să mănânc 5 zile normal și 2 zile full produse Nupo. Încă nu m-am hotărât exact ce variantă să aleg, pentru că urmează multe zile de vacanță, în care e mai dificil să mă abțin de la ce-mi place.

Ce mi-a plăcut cel mai tare și cel mai tare este că am terminat dieta mai strictă acum o săptămână și am fost 3 zile la mare cu copiii, la ultra all inclusive, unde am mâncat tot ce am vrut, dar am avut mare atenție la cantități și am venit acasă cu 100 g mai puțin decât am plecat.

Sunt curioasă cum e pentru voi lupta cu kilogramele și ce a funcționat cel mai bine, iar dacă vreți să aflați și mai multe detalii despre dieta Nupo pe site-ul lor găsiți răspunsul la toate întrebările, explicate foarte frumos în video-uri pe înțelesul tuturor. 

 

Un comentariu pe “Cum am slăbit 5 kilograme în 3 săptămâni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.