Cum îi protejăm pe copii de vânt și frig fără să-i înfofolim

„Oare l-am îmbrăcat suficient de bine? Oare o să-i fie frig? Mi-e teamă să nu îi fie frig copilului, pentru că o să răcească”.

Acestea sunt întrebările care se repetă la nesfârșit în mintea oricărui părinte, oricât de mult i-ar spune copilul că nu îi e frig. 

Regula după care m-am ghidat întotdeauna a fost: nu face pentru copil ceva ce nu ai face pentru tine. Mie îmi e bine cu tricou și geacă subțire? Atunci nu am de ce să înfofolesc copilul cu geacă, pulover, helancă, tricou și căciulă. 

Dacă la capitolul temperatură m-am descurcat bine încă de la primul copil (după ce a venit mama să mă instruiască puțin, recunosc), la capitolul comoditate n-am fost expertă de la început.

Când Bibi a început să meargă, eram cea mai fericită că pot să îi fac ținute. Îmi plăcea să-l îmbrac frumos, elegant, cu blugi, cu salopete. Nu mă gândeam neapărat la comoditate,  adoram să îl văd frumos îmbrăcat. Foarte multe dintre discuțiile cu mama mea erau pe această temă pentru că de câte ori veneam de la cumpărături sau mă vedea că ies cu el din casă îmi spunea: „Hainele astea nu sunt comode! Un copil trebuie să fie comod! Comod, comod, comod”. Dar nu am ascultat-o… Ne-am împărțit cumva: ea îl îmbrăca comod când era cu ea, eu îl îmbrăcam elegant și frumos și la patru ace când era cu mine. 

Cu Alesia a fost altă poveste. Am fost cea mai fericită când am aflat că sunt însărcinată cu o fetiță pentru că eram în extaz la gândul că o să pot să  îi fac codițe, să îi pun fustițe cu tutu, să o îmbrac ca pe o păpușică. Doar că ea, de foarte mică, voia să se îmbrace numai în haine comode. Nu accepta nici haine, nici încălțări, dacă nu erau comode. Și acum a rămas la fel. Nu contează că ceva  îi place foarte mult, că e fashion, că vrea să fie la modă: trebuie să fie în primul rând comod. 

În sfârșit, la al treilea copil, cu Nicholas, mi-am dat și eu seama că, de fapt, pentru un copil comoditatea este cea mai importantă. Mi-au trebuit trei copii să-mi dau seama că oricât de mult mi-ar plăcea mie să-l îmbrac să fie drăguț, să arate bine, ca un om mare, trebuie să fie și comod. Așa că Nicholas a fost primul meu copil pe care l-am îmbrăcat de bună voie cu haine sport (deși nu puteam să spun că le agreez în mod special). Pantaloni de trening, hoodie-uri, cardigane, bluze, veste… Foarte rar îl îmbrac elegănțel pe Nicho. 

Cum îmbrăcăm copiii în sezonul rece

Vara este foarte simplu pentru un părinte să își îmbrace copilul în haine cât mai ușoare, cât mai lejere, din materiale respirabile. Doar că atunci când vine frigul, părinții au mereuîn minte ideea asta că „Oare l-am îmbrăcat suficient de bine? Oare o să-i fie frig? Mi-e teamă să nu îi fie frig copilului, pentru că o să răcească”. Și atunci avem tendința de a pune cât mai multe haine, și dres, și pantaloni, și body, și maieu, și bluză, și pulover, și geacă. Și copiii ajung să fie ca niște mingiuțe pufoase țopăitoare. Dar nu avem de ce să facem asta.

 

Codul ELA60 vă oferă 60% reducere pentru salopetele din softshell care nu se afla deja în altă promoție

Când vine vorba de alegerea hainelor pentru copii, salvarea mea în sezonul rece au fost salopetele. Pentru copii este foarte importantă, să aibă spatele acoperit, pentru că sunt în continuă mișcare, iar salopetele sunt cea mai bună metodă de a-i proteja.

În același timp salopeta trebuie să fie foarte moale, foarte subțire și foarte ușoară, astfel încât Nicho să poată alerga, să se poată urca pe tobogan, să poată să se desfășoare fără a fi îngreunat de haine și de layer-ele pe care părinții le pun în mod normal pe copil.

 

Codul ELA60 vă oferă 60% reducere pentru salopetele din softshell care nu se afla deja în altă promoție

Am pus ochii pe salopetele astea de la Ielm când le-am văzut la alți copilași în parc, în primăvară, dar am zis atunci că nu are rost să-i mai cumpăr, căci în curând ne pregăteam de sezonul cald. 

Salopetele sunt extraordinar de frumoase. Sunt super subțiri, dar materialul este foarte călduros, sunt impermeabile, ușor de îmbrăcat și au niște imprimeuri demențiale. 

Codul ELA60 vă oferă 60% reducere pentru salopetele din softshell care nu se afla deja în altă promoție

Am luat tot de la Ielm și o geaca super cool la care îmi place că are și la mânecuțe elastic și nu intră frigul pe acolo. Are elastic și în jurul mijlocului și, la fel, nu stă lăbărțat. 

 

 

Sunt foarte încântată de ele și îi place și lui Nicholas să îl îmbrac cu ele (mai ales salopeta). Codul ELA60 vă oferă 60% reducere pentru salopetele din softshell care nu se afla deja în altă promoție

Sunt curioasă dacă vă plac și vouă, dar și ce alte modele de haine pentru copii de la Ielm vă mai fac cu ochiul. Aștept răspunsurile voastre într-un comentariu.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

Un comentariu pe “Cum îi protejăm pe copii de vânt și frig fără să-i înfofolim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.