De curând am fost pentru prima dată nașă de cununie și cu ocazia asta am filmat și un vlog în care vă arăt cum au decurs pregătirile.
După cum poate știți deja, eu sunt nașă de meserie. Am botezat foarte mulți copii și o fac întotdeauna cu mare plăcere. Am foarte mulți finuți și îmi sunt tare dragi, mai ales că sunt și apropiați de mine. Încercăm să ne vedem des, iar în preajma Crăciunului chiar organizăm o întâlnire cu toți finii.
Până acum am spus mereu că la botez e foarte simplu, dar se pare că și la cununie a fost la fel. În aceeași zi am mers și la starea civilă și la biserică, iar seara a avut loc petrecerea. Mă bucur mult că prietena mea Dida ne-a ales să le fim părinți spirituali și avem pe drum și o finuță mică pe care urmează să o botezăm.
Pentru că aveam o zi lungă în față am apelat la prietena mea Adina Vlad, make-up artist Rimmel London, care s-a asigurat că machiajul meu o să reziste întreaga zi. Pentru păr am ales niște bucle de care a fost responsabil Silviu Iuga, cel care mă coafează de cele mai multe ori pentru evenimentele importante din viața mea.
Când vine vorba de ținute, am două creatoare de modă din România favorite la care apelez de cele mai multe ori: Alina Cernătescu și Rhea Costa. Mă simt foarte bine în ținutele lor și mi se pare că se potrivesc foarte bine cu stilul meu.
An error occurred while retrieving mediaFOLLOW ME
Vezi această postare pe Instagram
Vă las să urmăriți video-ul cu pregătirile și vă aștept pe instagram să vedeți mai multe poze de la cununie, în caz că nu le-ați văzut deja.
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Ai fost faina rau!