Cum să te bucuri de un aer mai curat în casa ta

Întotdeauna am vorbit despre cât de mult m-a ajutat pe mine mindset-ul personal. Deși cred că soarta nu e întotdeauna în mâinile voastre și că Dumnezeu face planurile în locul nostru, felul în care noi acceptăm aceste planuri și întâmplări ne diferențiază. Viața e făcută din experiențe frumoase, dar și altele mai puțin plăcute. Ține de noi și cum știm să ne bucurăm de cele frumoase, dar și cum le primim pe cele dureroase.

Mi-ar plăcea să existe o formulă magică prin care să ne putem face cu toți ziua mai bună, însă, adevărul este că reacțiile noastre se pot controla doar prin mult exercițiu și adoptarea unor obiceiuri benefice. Nu știu dacă mă pot numi o persoană superstițioasă, dar am în rutină câteva obiceiuri care mă ajută să am un start bun în fiecare dimineață, iar asta mă ajută să fiu mai calmă, mai liniștită, mai îngăduitoare cu cei din jur.

Trezitul devreme nu e vreo mare pasiune a mea, dar încerc să-mi păcălesc creierul cu mici tabieturi pe care să le aștept: cafeau de dimineață, giugiulitul cu Alesia și Nicho, 3 minute doar ale mele, când îmi pun o cremă pe față rapid, înainte să o duc pe Alesia la școală, un mic dejun bun. Dacă reușesc să-mi încep ziua în ritmul meu, știu din capul locului că va fi o zi bună. Dacă sunt pe fugă și mi se pare că nu știu încotro s-o apuc mai repede, e clar că îmi dau peste cap toată ziua.

Pentru că stau foarte mult acasă, îmi place să am un mediu liniștit, organizat, relaxant, care să mă ajute să pot să fiu creativă, să am o dispoziție bună și să pot lucra la idei noi. De aceea, îmi place să țin câteva minute geamurile larg deschise, să „răcoresc” casa și să aerisesc. E un gest pe care îl am în reflex, dar care nu are, din păcate, aceeași însemnătate pe care o are la Sinaia, unde locuiesc părinții mei, în mijlocul naturii.

București e unul dintre orașele cu cel mai mare nivel de poluare a aerului și observ că resimțim din ce în ce mai mult efectele negative ale poluării. Nu doar în capitală se întâmplă asta, ci în general în multe dintre orașele mari din România și din întreaga lume, unde traficul este intens, unde există fabrici și uzine mari, șantiere.

Pe lângă poluarea de afară, și în interiorul casei există dușmani ai aerului curat în casă: parfumurile pe care le folosim, agenții de curățare, odorizante, vopseluri, fumul de la lumânări. Tot ceea ce facem are și o doză de impact negativ asupra sănătății noastre, din păcate. Persoanele care au dezvoltat și alergii sau afecțiuni respiratorii cred că înțeleg cel mai bine cât de mult ne poate afecta aerul pe care îl respirăm. Iar principalul dezavantaj este că degradarea sănătății noastre se produce treptat, puțin câte puțin, fără să ne dăm seama. Printre simptomele care pot apărea dacă respirați în atmosferă poluată timp îndelungat se numără alergii, dureri de cap sau iritații ale ochilor.

Din moși strămoși, știm că cel mai bun ajutor pentru purificarea aerului din locuință sunt plantele, nu? Plantele cu frunze late cum ar fi Dracaena sau Azaleea sunt recunoscute pentru puterea lor de absorbție a dioxidului de carbon și eliminarea oxigenului. Dar să umplem casa cu flori nu este cel mai ușor lucru, pentru că necesită atenție și îngrijire deosebită. În plus, pe parcursul nopții, acțiunea multora dintre ele lor este inversă: absorb oxigen și elimină dioxid de carbon.

Așa că oricât de mare iubitoare de flori aș fi, când vine vorba de sănătatea familiei mele, mă bazez tot pe evoluția tehnologiei. Atât eu, cât și soțul meu, suntem fani ai gadget-urilor menite să ne facă viața mai ușoară, fie că e vorba de gătit, curățenie, comunicare sau… respirat.

Soțul meu este și cel care a adus prima oară în discuție ideea de a avea un purificator în casă și am ales purificatorul cu sistem Wind-Free de la Samsung, care, cu o simpla atingere verifică calitatea aerului din încăpere și îndepărtează până la 99,97% din praful de dimensiuni microscopice, prin sistemul de purificare cu mai multe straturi.

Are un design elegant și poate fi mutat cu ușurință dintr-o încăpere în alta, pentru ca noi să ne bucurăm de un aer curat, fără particule de praf și alergeni.

Și tocmai pentru că în meseria mea folosesc foarte des gadgeturi, mă ajută enorm faptul că mă pot bucura de toate beneficiile pe care le oferă apartul de la Samsung cu ajutorul telefonului. Odată cu folosirea purificatorului, am instalat pe telefon și Aplicația SmartThings, care îmi permite să îl controlez de la distanță. Cu o simplă atingere sau folosind comanda vocală pot să controlez calitatea aerului din locuință sau să verific starea filtrului oriunde m-aș afla. În plus, ajutorul meu de nădejde mai are o superputere: verifică gradul de poluarea cu ajutorul unui senzor și face monitorizare în timp real.

Nu vreau să credeți că acum mă simt în afara oricărui pericol. Trăiesc zi de zi într-un oraș aglomerat, agitat, prăfuit și e clar că nu pot controla prea mult calitatea aerului pe care îl respir zi de zi. Dar, atât cât stăm acasă (am tot stat în ultima vreme și pare că o să stăm în continuare), vreau să știu că fac tot ce pot pentru mine și copiii mei. Calitatea aerului din casă ne influențează mult și starea de bine, somnul, dar și sănătatea pe termen lung.

Iar fiecare zi petrecută într-un mediu neprielnic, poate face diferența… mai târziu.

Cum să te bucuri de un aer mai curat în casa ta

Material realizat în parteneriat cu Samsung România.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.