De ce nu sunt medicii de acord cu premergătorul

La una dintre pozele pe care le-am postat săptămâna asta pe contul meu de instagram, mi-a comentat o mămică care spunea că este de acord cu premergătorul și că așa a învățat fetița ei să meargă, dar că nu e de acord cu rotobilul. Pentru că nu am știut ce înseamnă rotobil, am căutat să văd despre ce vorbește și care sunt diferențele.

Există totuși mai multe controverse pe această temă, așa că am stat de vorbă și cu Prof. CFM Principal dr. CACIULAN ELENA, Președinte al Federației Române a Asociațiilor de Kinetoterapie.

Noi credem că îi asigurăm siguranța, dar îi compromitem dezvoltarea neuro-motorie. Atunci când un copilaș stă în premergător, picioarele lui nu ating solul întotdeauna, pentru că musculatura spatelui nu are un tonus muscular adecvat, ținând cont de vârsta copilului și în felul acesta îi afectăm creșterea.

Avem iluzia de independență pentru copil, dar atunci când jucăriile cad pe sol, în jurul lui, el nu va mai putea să le adune; nu are posibilitatea să iasă din acest dispozitiv atunci când este obosit și nu mai are disponibilitatea să mai rămână în acest aparat. De asemenea, îi va da copilului o imagine greșită a mersului, nefiind mijlocul pentru andrenarea mersului. Copilul nu poate să își transfere greutatea de pe un picior pe altul și astfel, va fi privat de alternanța de sprijin. Nu va învăța niciodată să se echilibreze pentru că atunci când va fi obosit se va așeza în scăunelul din premergător.

Stând în premergător, este împiedicat să profite de toată bogăția de experiențe de pe sol pentru că pe sol copilul poate să descopere mediul într-un fel unic, poate să-și dezvolte acel reflex de agățare care este atât de important pentru că îl va ajuta mai târziu să scrie bine, îl va ajuta să exploreze mediul, să se reechilibreze, va știi să se apere. În premergător, copilul nu își va folosi membrele superioare și centura scapulară (structură osoasă inelară incompletă, formată din cele două clavicule și scapule (omoplați), care susține membrele superioare libere, legându-le de trunchi.) și nu va avea dezvoltat reflexul de apărare, pentru că reflexul de apărare va exista dacă lucrăm mult pe acest reflex de agățare.

Dacă îl punem totuși în premergător, nu ar trebui să-l lăsam mai mult de 15 minute pe zi, pentru că bebelușii au nevoie de libertate pentru a descoperi mediul înconjurător. Nu este o soluție pe care aș recomanda-o părinților.

FOLLOW ME

Și la Alex și la Alesia am folosit premergător și nu am avut parte de incidente neplăcute, însă în America au existat foarte multe cazuri de accidente grave provocare de premergătoare. Un alt minus al premergătoarelor este că-i face pe copii să pășească pe vârfuri și asta le deformează mersul. Mă bucur că nu am avut probleme și că atât Alesia cât și Alex au mers pe la un an fără probleme, dar m-am gândit că merită împărtășite și părțile mai puțin pozitive, pentru că de obicei premergătorul este văzut ca un ajutor pentru bebeluș.

Cum ziceam, eu am pornit toate căutările de la un comentariu pe instagram și, cu ocazia asta am aflat și care e diferența între premergător și rotobil. Rotobilul are mai multe roți care se învârt la 360 de grade, în timp ce cu premergătorul poți să mergi numai în față și în spate. Atâta timp cât finalitate este că bebelușul reușește să ajungă singur dintr-o parte în alta a casei, nu pot spune că unul e mai bun decât altul. 🙂

Pentru Nicholas am cumpărat la 4 luni un centru de activități în care poate să stea, dar nu și să se plimbe prin casă. Stă cam 10-15 minute pe zi în el și are atașate acolo tot felul de jucării. Și dacă am vrea, tot nu ar putea să stea mai mult, pentru că se perindă mulți oameni pe la noi prin casă și Nicholas nu prea are posibilitatea să stea singur. Că e vorba de mama, tata, sora mea, Alex, Alesia sau soțul meu, toată lumea vrea să-l ia în brațe și să se joace cu el.

Ne mai jucăm și pe salteluța de activități, unde pot să-l las singur cât îi prepar lăpticul și unde chiar îi place mult să stea, să se târască și să exploreze, lucru despre care și Doamna Dr spunea că bebelușii au nevoie.

Aștept să îmi spuneți în comentarii dacă voi ați folosit premergător și ce experiență ați avut.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș.  Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.