#VIATACUCOPII

Sunt părinții responsabili pentru sistemul imunitar al copiilor?

Scris de Ela la 25 iunie 2018

Este o întrebare care într-o anumită măsură m-a chinuit mereu. Și care mi-a revenit în minte și simțiri de fiecare dată când a urmat să aduc pe lume un copil. Așa cum este cazul și acum. Alesia și Alex sunt mari, au crescut fără voia mea și merg la școală amândoi de la anul. I-am observat nu doar cu ochii mamei, ci și cu cei ai specialistului care încearcă să învețe, să se perfecționeze, și într-o anumită măsură, să sfătuiască și pe alții. Alimentația este fără îndoială motorul care stă la baza dezvoltării imunitare, intestinale (dacă vreți să fim și specifici) în primii ani de viața. Și nu numai, evident. Dar până nu îi vezi mari și nu faci diferența pe propria piele între fragilitatea primilor 3 ani și restul existenței, nu poți să înțelegi exact cât de important este începutul și rolul tău. Fiecare aliment este o treaptă, iar sistemul imunitar este ultimul etaj. Trebuie să urci fiecare treaptă în parte ca să ajungi unde îți dorești.

Evident că nu putem vorbi despre o relație cauză și efect imediată între deciziile alimentare pe care le iau părinții și sistemul imunitar al copiilor. Doar că studiile recente arată o legătură tot mai strânsă între modul în care îi hrănim și imunitate, sănătate, pe termen lung. Mai ales că primii 3 ani de viață sunt considerați esențiali din multe puncte de vedere, inclusiv pentru dezvoltarea emoțională.

Sistemul imun la naștere este influențat și constituit în mare măsură de către imunitatea provenită de la mamă, până când copilul își va începe propria producție de anticorpi. De acum și până la vârsta de 3-4 ani răspunsul imun este de tip ”înnăscut”, asta însemnând că sistemul imunitar al copilului nu este încă adaptat la posibilii agenți infecțioși. De aceea, imunitatea în primii 3 ani de viață este scăzută tocmai prin felul în care sistemul imun știe cum să se comporte în contactul cu factorii infecțioși”, spune dr Bogdan Stanca, medic specialist pediatrie Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” – Iași

Mai clar, imposibil. Sunt câțiva pași obligatorii. Alimentația bazată pe lapte matern este nenegociabilă la început. În măsura în care ai de ales, evident.
“În momentul în care alimentația naturală nu este posibilă, formulele de lapte îmbogățite cu prebiotice, alături de vitamine și minerale, sunt ideale pentru copii în primii 3 ani de viață. Gândiți-vă că stomacul unui copil este mult mai sensibil decât al vostru, ca adult, dar și că întregul organism al celor mici are nevoie de mai mulți nutrienți decât în faza adultă. De aceea, o alimentație corectă nu înseamnă mai multă mâncare, ci alegerea unor alimente mai bogate în vitamine și minerale, mai ales cele care contribuie la întărirea sistemului imunitar, cum ar fi prebioticele și vitaminele A, C și D”, mai spune domnul doctor.

Aproape orice conversație despre alimentație, la orice nivel, conține în ultima perioadă cuvântul “prebiotice”. Și pe bună dreptate. A nu se confunda cu probiotice, însă. Dacă ar fi să explic într-o frază aceste mecanisme complexe, aș spune că PREbioticele sunt ingrediente alimentare care, atunci când sunt consumate, ajută la activarea bacteriilor bune din intestin. Iar PRObioticele sunt tocmai aceste bacterii bune. Cercetările recente demonstrează că atât prebioticele, cât și probioticele, luptă activ chiar și cu colesterolul rău, deci nu se mai pune problema că am vorbi de studii experimentale sau noțiunii ale viitorului.

Adaosul prebioticelor în formulele de lapte și în general în alimentația copiilor mici conduce la o digestie mai bună, dar și la o absorbție mai bună a nutrienților. Prin urmare, și sistemul imunitar va funcționa mai bine. Totodată, suplimentările cu vitamine (A, C, D) ale formulelor de lapte pentru copii cu vârste între 1-3 ani conferă un aport suplimentar al acestora, ele fiind niște substanțe necesare organismului și care nu pot fi sintetizate de acesta, de aceea trebuie aduse din exterior. Vitamina A reglează funcțiile sistemului imun, Vitamina C funcționează ca un agent antioxidant iar vitamina D intervine în răspunsul antiinfecțios al organismului, astfel că planul alimentar al copiilor ar trebui să integreze și aceste vitamine”, mai spune Dr Bogdan Stanca.

Prebioticele au apărut ca o nevoie urgentă de a completa formulele de lapte și de a le aduce mai aproape de eficiența și valoarea nutrițională a laptelui matern. Acum, adaosul acestora în alimentația sugarilor și copiilor mici este considerat ca obligatoriu pentru că duce la dezvoltarea bacteriilor bune din intestin, având ca și consecință o digestie mai bună și o absorbție a nutrienților. Numai așa și sistemul imunitar va funcționa mai bine.

Află cum să întărești sistemul imunitar al copilului tău pe aptanutricia.ro.





--