#JURNALDESARCINA, Video

Jurnal de sarcina (8) – Ce analize sunt necesare în sarcină – pe trimestre

Scris de Ela la 12 iulie 2018

Deși în timpul episoadelor din jurnal de sarcină am mai vorbit despre ce analize trebuie să facem în timpul sarcinii și ce întrebări ar trebui să adresăm medicului, am vrut să adun într-un singur material toate analizele pe care ar trebui să le facă o femeie care este însărcinată.

Alături de mine a fost ca de obicei doamna doctor Doina Mihăilescu:

Controalele din timpul sarcinii

Primul trimestru de sarcină (săptămânile 11-14):

În mod normal, în primul trimestru de sarcină nu trebuie să sari peste următoarele analize

– Hemoleucograma completă, biochimie și teste de coagulare;

– Grupa sanguină și Rh-ul. Dacă ai unRh negativ și tatăl copilului un Rh pozitiv, e necesară dozarea de anticorpi antiD la intervalele recomandate de medic);

– Testul HIV;

– Testare VDRL (sifilis)

– Teste pentru depistarea hepatitei B si C;

– Teste de sânge pentru hormoni;

– Examen citologic Babes-Papanicolau, examen de secreție vaginală;

– Ecografie de trimestrul I, efectuată între 11-14 săptămâni de sarcină; asociata cu dublu test (dozarea serica a unor hormoni de sarcina) . În urma acestor analize se pot depista anumite anomalii cromozomiale cum ar fi sindromul Down, Edwards.

Analizele de sânge nu ar trebui ignorate în primul trimestru, pentru că așa pot fi depistate posibile infecții, cu risc de avort spontan.

Controlul, în primul trimestru se face lunar, în cazul în care nu apar și alte complicații și atunci e nevoie să mergi mai des la medicul specialist.

Analizele din al doilea trimestru de sarcină (15-28 săptămâni)

În cel de al doilea trimestru se vor face analize de sânge pentru a se determina riscul ca bebelușul să aibă malformații sau probleme genetice.

Dacă ai peste 35 de ani sau dacă în familie au mai existat astfel de malformații, e recomandat să discuți cu medicul pentru a face aceste analize mai devreme de al doilea trimestru.

Tot în al doilea trimestru, trebuie verificată glicemia prin testul de toleranță la glucoză, pentru a se diagnostica un eventual diabet gestațional

Analizele din al treilea trimestru de sarcină (săptămânile 29 – 40)

Se apropie momentul cel mare iar acum analizele trebuie să fie din ce în ce mai dese, o dată la două săptămâni, iar în ultima lună chiar o dată pe săptămână.

În ultimul trimestru îți vor fi monitorizate tensiunea arterială, greutatea și poziția, înălțimea uterului și ritmul bătăilor cordului fetal.

Se pot repeta o parte dintre analizele de sânge și urină.

În săptămânile 30-32 îți este recomandată efectuarea ecografieri de trimestrul III, pentru o evaluare a dezvoltării fătului.

Nu trebuie să sari peste niciun control recomandat de medicul ginecolog. Deși ar putea părea doar controale de rutină, acestea pot prevedea multe situații nefericite și doar așa te poți asigura că îl vei aduce pe lume sănătos pe cel mic.


Pentru a fi la curent cu toate materialele video și povestirile din această călătorie de 9 luni, abonează-te la canalul meu de YouTube și dă-mi follow pe instagram! #jurnaldesarcina 

Data viitoare o să vorbim despre miturile pe care nu ar trebui să le mai creadă o femeie însărcinată.


--