Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare a tuturor timpurilor pentru că, așa cum știm deja, ne reaminteşte de nașterea pruncului Iisus, despre cum a acceptat să se coboare printre oameni şi să fie asemenea acestora, să fie smerit şi să ne arate că Însuşi Mântuitorul omenirii a venit pe Pământ pentru a ne fi exemplu de bunătate, dragoste, răbdare şi chiar suferinţă.
Este cea mai frumoasă sărbătoare pentru toţi oamenii din lume, în fiecare casă şi cei mici şi cei mari se bucură de Crăciun. Cele trei zile în care sărbătorim Crăciunul sunt destinate bucuriei, sunt binecuvântate să avem alături de noi pe cei dragi nouă din familie şi pe prietenii dragi.
În biserici, clopotele anunţă vestea minunată a naşterii Domnului, apoi, după slujbă, întreaga familie se adună în jurul mesei.
Aceste zile sunt dovada vie a credinţei că există iubire, există speranţă, există bunătate şi există linişte. Dacă în celelalte zile ale anului suntem luaţi de valul grijilor cotidiene, uităm să trăim şi să ne bucurăm de toate aceste daruri, pe care fiecare dintre noi le avem, însă nu le conştientizăm, acum este momentul să ni le reamintim.
Iar bucuria vine şi din bucuria celor dragi pe care îi avem alături. Tradiţia spune că în noaptea de Crăciun vine la fiecare casă Moşul şi aduce cadouri celor care au fost cuminţi. Așa că haideţi să vedem care sunt cele mai apreciate cadouri pe care micuţii noştri le vor aştepta și le vor aprecia.
Dulciurile. Nu există copil care poate sta departe de dulciuri. Cât mai multe, cât mai colorate, cât mai dulci. Ciocolată albă, neagră, figurine din ciocolată, cunoscutele ouă Kinder care aduc de fiecare dată câte o surpriză, bomboanele din ciocolată de la Milka, trufe pufoase care se topesc în gură sau alte dulciuri, îl vor încânta pe orice micuţ.
FOLLOW ME
Hăinuţe. Fiecare părinte ştie ce i-ar fi de folos, dar şi ce i-ar plăcea copilului să poarte. Va fi într-adevăr un cadou minunat, daca articolele de îmbrăcăminte vor conţine imprimeuri cu personajele preferate din desene sau filme pentru ei. Aici avem o varietate de articole, care mai de care mai interesante.
Jucării. Este capitolul preferat ale oricărui prichindel. Aici trebuie să fiţi foarte atenţi să îi spuneţi Moşului şă aducă jucăriile potrivite vârstei pe care o are copilul. Dacă copilul este bebeluş, evitaţi, totusi, jucariile.
Alegeţi acele produse confecţionate din materiale şi texturi de calitate. Mai ales, pentru că cei mici au tendinţa de a băga tot ce prind în gură, iar dacă materialele din care sunt confecţionate jucăriile sunt toxice, riscaţi să se imbolnăvească. Jucăriile care au aţe groase sau sfoară reprezintă un pericol. Nu puteţi fi cu ochii pe micuţ non-stop şi se poate strangula. Nici jucăriile care ai colţuri ascuţite nu sunt indicate.
Jucăriile care îl ajută să-si dezvolte imginaţia şi creativitatea ori să înveţe ceva nou sunt mereu o alegere înţeleaptă, iar Moş Crăciun trebuie să ştie aceste lucruri şi să le respecte. Aşadar, atunci când îi scrieţi alături de micuţul vostru, nu uitaţi să îi reamintiţi şi aceste mici detalii, nu de alta dar Moşul este bătrân şi mai uită din când în când.
Eu m-am jucat puțin cu copiii mei în jurul bradului, în așteptarea Moșului și am reușit să aflu cam ce și-ar dori fiecare, așa că voi împărtași cu voi aceste dorințe ale lor, în speranța că va pot inspira pentru lista de cadouri pentru micuții voștri.
V-am pregătit și o surpriză! Dați like & share la postul de pe facebook cu poza Mos Craciun este aproape și scrieți-mi un comentariu cu ce anume vă doriți să primiți cadou de sărbători. Doi dintre dvs vor câștiga câte un voucher pentru cumpărături în valoare de 100 de lei de la Next! Succes!
Alesia poartă pantaloni NEXT (89.90 lei), pulover NEXT (149.90 lei) și ghetuțe CHICCO (211.8 lei)
Sanie CHICCO (199 lei), Getuțe Alessi CHICCO (313 lei), Mașină jucărie Chicco (150 lei)
Alex poartă cămașă NEXT (99.90 lei), pulover NEXT (119,90lei), și ghete sport NEXT (169.90 lei)
Alesia poarta urechiușe din blăniță CHICCO (72 lei)
Alesia poarta rochita NEXT, pulover NEXT (79.90 lei) și ghetuțe NEXT (119,90lei)
Alex poartă set cămașă, cravată, vestă NEXT (219.90 lei), pantaloni ZARA (99lei) și ghete sport NEXT (169.90 lei)
Alesia poartă colanți NEXT (59.90 lei), fustă NEXT (119.90 lei), bluză NEXT(59,90lei) și pantofiori NEXT (119,90lei)
Alex poartă set cămașă și cravată NEXT (139.90 lei), jeansi ZARA (99lei), pulover NEXT (109,90lei) și ghete sport NEXT (169.90 lei)
Brățară Swarovski (460 lei), Inel Swarovski (720 lei)
Photo credits: Irina Andreescu
Make up: Corina Ganciulescu
Styling: Catalin Enache
Frumos scris…:), deja simt magia Craciunului…mi-as dori ca Mosu’ sa imi aduca o rochie si o haina de iarna
Frumos scris…:), deja simt magia Craciunului…mi-as dori ca Mosu’ sa imi aduca o rochie si o haina de iarna