Iată că am ajuns și în acea perioadă a lunii februarie, când dragostea…e peste tot. Fie că ia formă de ciocolată, flori sau inimioare de pluș, luna aceasta, oricât de sceptici am fi, devenim romantici și ne lăsăm purtați de val.
Nu vă ascund că, personal, apreciez varianta românească și îmi place să pregătesc o cină specială de Dragobete. Însă ma bucură, în egală măsură, toată rumoarea creată în jurul zilei de Valentine`s Day, efervescența pregătirilor atât a domnilor, cât și a doamnelor.
Astăzi, însă, o să mă concentrez asupra doamnelor, domnișoarelor, femeilor, fetelor, care vor să arate
răvășitor în seara în care vor primi florile de la cel drag. Și, pentru că nu există nimic mai feminin decât rochia, tot așa, cum nu există o culoare mai puternică, mai seducătoare și mai reprezentativă pentru această zi decât roșul, vă propun pentru cina de Valentine’s, trei variante de rochii.
Le-am îmbrăcat și mi s-a schimbat starea de spirit instantaneu. Roșul are, într-adevăr, un efect hipnotic atât asupra celei care o poartă, cât și asupra…celui care o vede purtând-o. Este culoarea dragostei, este o culoarea asertivă, energică, puternică și incitantă.
Surpriza mea pentru voi, însă, de-abia acum vine. V-am mărturisit deja că apreciez Dragobetele, așa că voi profita de acest prilej și voi da startul unui concurs, alături de Lo Spaccio. Scrieți-mi pe pagina de facebook (comentarii la postul ce conține brandul Lo Spaccio) care este rochia voastră preferată din cele trei variante și o veți câștiga! Nu uitați sa dați like&share. Rochia va fi creată special pentru câștigătoare pe măsura acesteia, iar numele acesteia il vom afla pe 20 februarie.
Mult succes și…multă dragoste! 🙂
FOLLOW ME

La mulți ani, Alesuca noastră curajoasă, blândă, dar neînfricată! 💕🎉 I-am sărbătorit în avans ziua luni seara, alături de prietenii ei, la o petrecere laser tag, cu ea urcată pe un tigru uriaș. 🐆 Oricât de greu îmi e uneori să îi țin piept cu răbdare, sunt mândră de ea că e o fată atât de hotarâtă, efervescentă și cu principii solide! E foarte greu să câștigi un argument cu ea, pentru că își apără cu înverșunare punctul de vedere, lucru ce o va ajuta foarte mult în viitor. Pe cât de aventurieră e, căci ar sta numai cu genunchii juliți dacă ar fi după ea și dorința ei de a face toate trăznăile posibile, pe atât e de blândă și grijulie când vine vorba de cele mai constante și dragi pasiuni ale ei: animalele și natura. E o oază de bunătate și o enciclopedie cu baterii inepuizabile, în fiecare zi spunându-ne câte un știați câte specii de păiajeni există în România, știați cum se numesc trandafirii care cresc așa de încolăciți? E sinceră și directă, dar știe cum să nu îți rănească sentimentele. Pune pasiune în tot ce face, e descurcăreață, agilă, amuzantă și iubită de noi toți, iar de azi are 11 ani. ❤️

3 lecții despre sustenabilitate pe care le-am luat cu mine și în 2023 👆🏻 Anul trecut am fost implicată într-un proiect care mi-a plăcut extrem de mult din toate punctele de vedere: #FaptePentruUnViitorMaiBun by @lidlromania. Având 3 copii cu vârste atât de diferite, nu aveam cum să nu observ cât de mult evoluează lucrurile în tot ceea ce ține de creșterea lor de la un copil la altul. Dacă în 2006, când am devenit mamă pentru prima oară, preocuparea pentru mediu era extrem de puțin abordată, în 2018, când s-a născut Nicholas, lucrurile stăteau complet diferit. Între timp, Alesia avea și ea deja 6 ani și era deja mica noastră ecologistă pentru că școala ei pune foarte mult accent pe subiectele ce țin de protejarea Planetei. 🌎 În prezent, avem la îndemână foarte multă informație despre sustenabilitate, dar și foarte multe modalități prin care să reușim ca prin obiceiurile noastre de zi cu zi să lăsăm o amprentă cât mai puțin dăunătoare în urma noastră. Cele mai simple lucruri pe care le putem face începând de azi: 🌿 să consumăm mai multe produse de la producători locali
🌿 să evităm cât mai mult risipa alimentară
🌿 să ne îndreptăm mai mult atenția către alimentele BIO, crescute cu etică și respect pentru mediul înconjurător Lumea din jurul nostru este într-o continuă schimbare și îmi doresc ca eu să fiu de partea bună a baricadei. Le datorez asta copiilor mei, pentru un viitor mai bun! Tu ce #FaptePentruUnViitor mai bun ți-ai propus să faci?
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=261096134050397&set=pcb.261096200717057&type=1&theater O ROCHITA DEOSEBITA
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=261096134050397&set=pcb.261096200717057&type=1&theater O ROCHITA DEOSEBITA