Aș fi putut să încep cu cele mai frumoase momente sunt cele în care ne întoarcem către ceilalți, privim conștinet în jurul nostru și ne așezăm în lume.
Însă, sunt contexte în care poetizarea e redundantă. Așa mi s-a întâmplat săptămâna trecută. Luna iunie am dedicat-o copiilor. Inevitabil, mi-au fost scoase în cale printre cele mai apăsătoare situații. Pentru că e atât de puțin ce putem face pentru copii și totuși atât de mult.
Clar, stabilitatea socială sau emoțională nu țin doar de noi dar, un strop de căldură, poate face diferența. Ca să trec la subiect. Andreea, colega mea de la Fundația Mereu Aproape, mi-a adus la cunoștință cazul fraților Bățilă.
Familia Băţilă locuiește în sectorul 5, într-un apartament cu două camere. Într-o cameră locuiește bunica maternă, iar în cea de-a doua cameră stau înghesuite șase suflete: mama, tata și cei patru copii. Dorm pe două canapele, care sunt rupte și sunt așezate în așa fel încât să încapă cu toții în pat. Vara, tatăl doarme pe jos pentru a avea mai mult loc copiii.
Linkul pentru donații, e AICI.
Știam că nu pot face prea mult, însă, o bucurie de 1 iunie îmi stătea în putere 🙂 . Așa că, duminca trecută, după-amiază, s-au trezit cu mine la ușă. Inițial, știam că sunt trei copilași, dar am descoperit patru. Au venit și cu surioara lor de numai 2 ani. Sincer, la început am fost speriată, pentru că mă gândeam că va începe să plângă dupa mama și că nu va vrea sa stea cu mine.
FOLLOW ME
Surpriza mea a fost să descopăr niște copii extraordinar de cuminți și de grijulii unii cu alții. Cei mari aveau responsabilitatea celor mici, foarte bine crescuți, respectuoși și curați. Am petrecut trei ore împreună, m-am îndrăgostit de ei pur și simplu, s-au distrat, au alergat, au pictat, au mâncat vată pe băț și au băut limonadă. Nico, cea mică, a stat numai lipită de mine. La final mi-au mulțumit și m-au întrebat dacă ne vom mai vedea vreodată.
