Scris de Ela Crăciun la 25 iunie 2013
V-am povestit despre cele două vizite făcute cu Alex, băiețelul meu, cu micuții de la școala lui și cu doamnele învățătoare. Atât orfelinatul pentru copii, cât și azilul pentru bătrâni ne-au marcat pe toți, după cum era de așteptat. La final, m-am bucurat tare că am inițiat aceste acțiuni care apoi au devenit parte din proiectul Liceului Teoretic Jean Monnet- “Sunt copil, dar mă implic”. Un lucru am văzut pe chipurile tuturor: bucuria de a face o faptă bună. După ce totul s-a încheiat și-au notat gândurile și ceea ce au însemnat aceste vizite pentru ei. Pe mine m-au impresionat!
,,Emoție, compasiune, poate frică, bucurie, liniște sufletească… O groază de emoții m-au încercat în timpul vizitei la azilul de bătrâni. Un cadru idilic, câțiva bătrâni zâmbitori și niste măicuțe binevoitoare ne-au întâmpinat la Mănăstirea Pasărea. Și totuși această experiență a fost o dură trezire la realitate pentru mine, de care mi-am dat seama în timpul unei discuții cu bătrânica Elizabeta, o doamnă blândă, ce deși în vârstă acum, are un suflet cald și încă tânăr. Am fost amândouă încercate de emoție și parcă timpul petrecut împreună nu a fost suficient. Sunt mândră că am facut parte din organizatorii acestei activități și că am putut smulge astfel un zâmbet sincer și un mulțumesc cald de la aceste suflete încercate.”
Francisca , clasa a X-a C.
,,Eu sunt Alex și am mers la un azil de bătrâni la Mănăstirea Pasărea, unde am văzut niște bătrâni săraci, bolnavi, și mi-a fost mila de ei.”
Alex , clasa pregătitoare B
,,Bătrânii aceștia stau tot timpul singuri aici?”
Ilinca , clasa pregatitoare B
,,Când mai venim aici? Pot s-o aduc și pe sora mea?”
Andrei, clasa pregătitoare B
