Destinații de vacanță – locuri de vizitat
Știrile din ultima perioadă au dat fiori lumii întregi. Atentate în cele mai populate locuri din marile orașe ale lumii, alerte cu bombe sau cine știe ce alte situații, ne fac să ne gândim unde ne mai putem petrece vacanțele pentru a fi în siguranță și pentru a nu ne întoarce mai stresați decât am plecat. Nici nu vreau să mai mă gândesc că după ce am muncit un an, avem dreptul la câteva zile de liniște, de relaxare, de odihnă în oricare loc din lumea aceasta mare și frumoasă. Realitatea stă puțin altfel și trebuie să ne adaptăm în funcție de… evenimentele cotidiene.
Am făcut o listă cu cele mai sigure locuri în care (mai) putem merge și din care să ne și întoarcem fericiți, liniștiți și, de ce nu, mai buni cu noi și cei de lângă noi.
Pentru a realiza un top al celor mai frumoase și sigure destinații de vacanță, am stat de vorbă cu Mihai Pastiea, Expert European în Turism Cultural şi Ghid de turism autorizat pentru a afla care mai sunt destinaţiile turistice în care ne putem simţi în siguranţă.
Este greu de înţeles tot ceea ce se întâmplă în lume, în această perioadă. Cu toate acestea, oamenii nu pot rămâne în casă de teama acestor nenorociri şi foarte bine fac că vor să iasă, să se relaxeze, să se bucure de viaţă. Vacanţa este unul dintre cele mai frumoase lucruri care ni se poate întâmpla într-un an.
Institutul pentru Economie și Pace a realizat un clasament al statelor cu risc scăzut de terorism și au fost evaluate peste 150 de țări.
Dintre acestea, cea mai sigură țară a fost declarată Islanda.
FOLLOW ME
Topul celor mai sigure destinații de vacanță arată așa:
Islanda
Danemarca
Austria
Noua Zeelandă
Portugalia
Cehia
Elveția
Canada
Japonia
Slovenia
Clasamentul a fost realizat pe baza mai multor indici:
criminalitate
alerte de terorism
prezența armelor nucleare
personalul de securitate
Mihai Pastiea, Expert European în Turism Cultural şi Ghid de turism autorizat spune că țările nordice au devenit destinații preferate de turiști și pentru că au ce oferi vizitatorilor, atât din punct de vedere al peisajelor, al locurilor, dar și pentru că rate criminalității este extrem de scăzută.
În topul preferințelor românilor rămâne în continuare Grecia. Și asta pentru că cine alege să își petreacă vacanța aici, are parte de toate condițiile de cazare, ospitalitate din partea localnicilor, dar și plaje, mâncare, insule, istorie, cultură, muzică. Toate acestea, într-o singură vacanță petrecută în Grecia.
Specialistul în turism spune că românii „preferă și Spania, Muntenegru, Italia, Malta și chiar Bulgaria. Sunt destinații care au ce oferi, vorbim aici de la mâncare, program cultural și de relaxare. Și trebuie să recunoaștem că românul este dornic de distracție, își dorește să viziteze, să descopere, să mănânce bine și să se simtă bine. Locurile acestea chiar îndeplinesc cu succes toate dorințele românilor.”
Desigur, dacă mă întrebați pe mine, cea mai sigură destinație de vacanță este aceasta . Motive, am o grămadă și vă invit să le aflați și voi.