Cum a fost 2017 pentru mine? 12 luni cu cel puțin 12 momente în care am simțit că fac parte din viața voastră
2017 a fost un an frumos pentru mine. Dacă stau bine să mă gândesc, a fost unul dintre cei mai aglomerați, haotici, plini și frumoși ani din punct de vedere profesional pentru mine. Am trăit intens fiecare moment și nu am vut timp să mă plictisesc. Am cunoscut oameni noi, oameni frumoși alături de care am început colaborari care m-au completat și m-au făcut să evoluez în acest drum al bloggingului. Trăgând linie am înțeles că 2017 trebuie să fie un an care să seteze un nou plafon al performanței pentru mine, iar 2018 nu are cum să fie mai prejos.
Dacă ar fi să selectez cele mai frumoase momente din acest an, cred că 12 dintre ele merită să fie trecute în topul celor mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat în anul care se închide acum.
Iată cum arată topul meu în 2017
Ianuarie
Conform datelor SATI, blogul Elacraciun.ro a fost pentru două zile consecutiv, pe 3 și 4 ianuarie, numărul 3 în preferințele cititorilor publicațiilor și blog-urilor de lifestyle. Am început anul în forță, iar asta m-a motivat încă din primele zile.
Februarie
Am lansat campania Super mame cu super puteri, o serie de 5 evenimente dedicate mamelor și familiilor cu copii.
Martie
Elacraciun.ro a devenit cel mai citit blog de parenting din Romania cu peste 3 milioane de afișări în luna respectivă.
Aprilie
Două evenimente pentru super mame care au doborât audiențele de Facebook cu peste 100.000 de vizualizări.
Mai
Una dintre nostalgiile copilăriei mele a prins viață. Colaborarea cu unul dintre brandurile mele preferate, Nivea, a prins contur într-un proiect special.
Iunie
Un nou vârf de audență pentru blogul Elacraciun.ro în topul SATI.
Iulie
Îl cunosc de ceva timp pe Daniel Buzdugan, dar în iulie am reușit să prezentăm, pentru prima dată, un eveniment împreună pentru British American Tobacco.
August
M-am alăturat campaniei 100 de zile de vară a Antenei 1 cu o serie de interviuri live pe Facebook. Nu aș trece cu vederea nici invitația Itsy Bitsy de a povesti despre campania mea de suflet de anul acesta într-un podcast pe care îl puteți asculta aici.
Septembrie
Primul video cu peste 150.000 de vizualizari pe Youtube: „Cum sa te pregătesti pentru școală cu buget redus”
Octombrie
Am avut plăcerea de a prezenta una dintre cele mai stylish petreceri ale anului: OK! Magazine Party.
Noiembrie
Am lansat primul meu Ebook cu sfaturi ale medicilor pentru tratarea virozelor de sezon.
Decembrie
Am incheiat seria de 4 premii pentru activitatea blogului din 2017 printre care si cel pentru „Cel mai citit blog de parenting”
Nu îmi rămâne decât să îmi doresc ca 2018 să fie cel puțin la fel de spectaculos ca anul care tocmai s-a încheiat.
Aștept comentariile voastre despre care au fost momentele cele mai frumoase pentru voi în 2017.
La mulți ani!
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Aproape a mai trecut un an.
Asteptam rezumatul:)