18 idei de cadouri pentru ziua copilului – cele mai căutate jucării

Îmi aduc aminte cu câtă nerăbdare așteptam ziua de 1 iunie când eram mică. Parcă eram la fel de răsfățată că de ziua mea. Primeam cadouri de la părinți, unchi, mătuși sau fini. Îmi amintesc și acum de adidașii albi din piele pe care i-am primit de la finii părinților. Am fost atât de încântată de ei, încât i-am purtat până s-au rupt. 

Acum, copiii nu mai sunt impresionați de haine. Cel puțin nu până la adolescență. Alesia îmi spune mereu: „sper că nu o să-mi cumperi numai haine de ziua mea” :)))) Așa că trebuie să adăugăm musai și o jucărie. Însă nu orice jucărie, ci una care să-i placă foarte mult. 

Anul acesta ea este responsabilă cu alesul jucăriilor, astfel încât eu împușc doi iepuri: îmi ușurez mie munca, iar copiii sunt mulțumiți (cine cunoaște jucăriile mai bine decât un copil?) Acum două zile am fost amandoua la mall, la Noriel și a ales cadouri pentru ea, pentru frații ei. 

O să vă lăsăm mai jos idei pentru copiii de toate vârstele. Iar dacă ajungeți și voi în magazinele Noriel să șțiți că în perioada 27-30 mai sunt reduceri de 20%  la toate jucăriile, cărțile și hăinuțele (excepție fac seturile de construcție). Dacă nu aveți un magazin Noriel lângă voi, puteți comandă direct pe site-ul lor (https://noriel.ro).

Ce jucării am luat pentru cadourile de 1 iunie

Ce jucării a ales Alesia: 

Pentru ea: 

1. Păpușa fashion  LOL OMG Virtuelle cu 15 surprize

Părinții de fetițe îmi dau dreptate că unei tinere  domnișoare nu-i ajung niciodată păpușile și surprizele LOL.  Deși avem casa plina de LOL, a mai luat una :)))  Pentru că nu avea niciuna care să se miște și să dansez că la televizor, așa mi-a zis :))  Măcar are ținută completă, pantofi, accesorii, cutie pentru pălării, lanternă ce dezvăluie surprize strălucitoare, perie de par, geantă de îmbrăcăminte, autocolant, cuier și  suport pentru păpuși. 

Jucarii NORIEL

Pentru Nicho:

2. Iepurașul Trăncănel

Jucaria de pluș interactivă Iepurașul Trăncănel, este un iepuraș adorabil care știe o grămadă de cântecele și povești. Dacă pe mine m-a cucerit, e imposibil să devină doar o altă jucărie din mulțime. 

Iepurasul Trancanel - Jucarie interactiva de la Noriel

Pentru Alex: 

3. O dronă controlată prin gesturi 

Acest gadget modern îl ajută pe copil să descopere lumea dintr-o altă perspectivă, mai exact, de sus. Acest model  poate fi controlat dintr-o singură mișcare a mâinii și dirijat  atât în spații închise, cât și la exterior. Băieții  mei vor fi încântați. Am spus băieții pentru că deși fusese luată pentru Alex, Nicho a fost și el încântat de ea. 

Să nu credeți că am scăpat cu doar 3 jucării, Alesia a mai ales una pentru noi  TOȚI 

4. Jocul Shake Off, care ne pune în mișcare 

Un joc care să ne ridice pe toți de pe canapea. Învârtim acul și îi dăm drumul la mișcare. Cine-l agită mai tare primește mai multe puncte! 

Cu acestea am plecat noi acasă, însă va lăsăm și alte idei care să va inspire: 

Idei de jucării și cadouri pentru copii

5. Armele Fortnite  

Dacă fiul tău este pasionat de Fortnite, n-ai putea să-i faci un cadou mai inspirat decât un Blaster Nerf Fortnite. Aceste replici fidele ale armelor din popularul joc video îi vor convinge pe băieți să mute distracția virtuală în lumea reală.

6. Un set de machiaj pentru o domnișoară cochetă 

Din trusa unei fetițele cochete n-ar putea lipsi accesoriile de machiaj și tatuaje semipermanente Make It Real.  

Gentuța conține instrumente diverse de la pensule, la farduri, luciu de buze, fard pentru păr, folie cu tatuaje și ustensile pentru manichiură. 

7. Figurinele Bakugan 

În vogă rămân și figurinile Bakugan. Cu noile accesorii, cei mici se vor simți că niște luptători adevărați, însă vor putea formă și alianțe cu prietenii.  

8. O păpușă Barbie 

Un alt cadou mereu la modă este o păpușă Barbie. Nu rata colecția Dreamtopia. Aceste păpuși își schimbă culoarea când sunt scufundate în apă caldă. Vei găsi modele variate, precum zâne, prințese sau sirene. 

9. O tabletă grafică 

Acest dispozitiv i-ar fi de mare ajutor unui mic artist care obișnuiește să-i păteze hainele cu clasicele carioci. Cu gadgetul asta ieftin scapi și de creioanele aruncate peste tot prin casă și îl ții ocupat fără telefon. 

10. Salteluța muzicală 

Nu l-ai putea sări pe cel mai mic membru al familiei de pe lista de cadouri de Ziua Copilului doar pentru că nu știi ce să-i cumperi.  

Un cadou potrivit pentru copiii de până în 6 luni ar putea fi un ansamblu de joacă care încurajează dezvoltarea fizică, intelectuală și emoțională a copilului. 

Stimulează-i auzul, echilibrul, orientarea, coordonare, musculatura și spiritul de observație. 

11. Blocurile de construit din lemn 

Îți mai aduci aminte de celebrele blocuri de construit din lemn? Află că cei mici sunt încă atrași de ele. Dați frâu liber imaginației împreună și construiți castele, căsuțe, ferme, animale sau roboți din cele 100 de piese colorate disponibile în setul de pe site-ul Noriel.  

12. Mașina din „Patrula Cățelușilor”, cu figurină inclusă 

Ai acasă un fan al Patrulei Cățelușilor? Fă-l fericit și de Ziua Copilului cu mașinuțele cu figurine inspirate din serialul de desene animate. Cățelușul e gata să sară la volan și să pornească aventură. 

13. Păpușa Maia cu accesorii de bucătărie 

Distracția în bucătărie e noul trend. Dacă și fetița ta vrea să te imite atunci când găteșți, Ziua Copilului e ocazia perfectă să-i dăruiești noul set de gătit. Păpușa Maia este îmbrăcată în ținută de bucătar și vine cu tot ce e nevoie pentru o cină reușită: ustensile, vase, chiar și plită.  

14. O sirenă într-o geantă la modă, care poată fi folosită drept accesoriu pentru ghiozdan 

Sirenă cu pantofi parfumați și accesorii vestimentare vine într-un gentuță cu urechi, și poate fi prinsă de ghiozdan. 

În cutie, fetița ta va descoperi și un balon plin de confeti. De 1 iunie, umflă balonul și eliberează ploaia colorată!  Ai de ales dintre cele 6 păpuși din Seria Sparkle.

15. Cele mai în vogă mașinuțe, în miniatură 

Dacă și tu ai acasă un pasionat de automobile, completează-i colecție cu cele mai în vogă modele. Ce crezi că i-ar plăcea, un BMW M4 Coupe sau un Lamborghini URUS?  

16. O carte senzorială 

Într-o lume a gadgeturilor, e o bucurie când deschidem o carte. Nu e niciodată prea devreme să-i familiarizăm pe copii cu cărțile. Și nu vă temeți că paginile o să ajungă ferfeniță. 

Am găsit pentru cei de vârsta lui Nicho și chiar mai mici, niște cărți din material textil, care îl ajută să își dezvolte creativitatea și motricitatea fină. Este un instrument perfect pentru a imită și deprinde activități din viața reală, în timp ce uită de telefon sau televizor.

17. Un instrument muzical

Dacă bănuiți că au înclinație spre muzică, nu există un cadou mai potrivit decât un mini instrument muzical, cu care să-și antreneze talentul și să se îndrăgostească de lumea sunetelor. Voi ce credeți că i s-ar potrivi celui mic: o chitară, vioară, orgă, flaut, xilofon sau tobe? 

Ultima idee este a mea! Normal că o mama va dori să-i compere copilului și o carte, nu numai jucării :)))

18. Un jurnal 

Vreau să le ofer celor mici șansa să-i scrie trăirile de la aceste vârste fragede, așa că le voi dărui și câte un jurnal.  

Sper că v-am dat o mâna de ajutor, iar alegerile noastre v-au inspirat. Aștept să-mi povestiți la ce cadouri v-ați gândit voi pentru  Ziua Copilului și dacă lista mea și a Alesiei v-a fost utilă. 

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI

0 comentarii pe “18 idei de cadouri pentru ziua copilului – cele mai căutate jucării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.