Copiii sunt ca niște mingiuțe de energie. Pot alerga prin casă ore întregi, iar apoi se vor prăbuși într-un somn adânc când vor rămâne fără „baterii”. Pentur ei nu e așa important unde se odihnesc atât timp cât o fac, ala că adorm unde se nimerește.
Iată 20 de copilași adorabili care se pot odihni oriunde:
#1

Crezi că stă confortabil? Nu prea pare.
#2

Se pare că micul dejun nu a fost așa interesant.
#3
FOLLOW ME

Nu mai încerc de ceva vreme să fiu mama perfectă 💞 Am avut o perioadă în care mă supăram foarte tare atunci când mama îmi trimitea câte ceva de mâncare. Mi se părea că trebuie să le dau neapărat copiilor doar lucruri foarte sănătoase și gătite de mine, categorie în care șnițelele, cartofii și sarmalele nu se încadrau. Acum însă, când sunt într-o perioadă mult mai agitată și aglomerată, mi-am dat seama cât de mult înseamnă de fapt să primești ceva de mâncare cald, fără să mai stai și să gătești tu. Am ajuns să mă bucur mult pentru fiecare lucru pe care îl primesc, pentru că asta înseamnă timp în plus atât pentru mine, cât și pentru copii. Până la urmă, nu se întâmplă nimic dacă mai mâncăm și câte un șnițel cu cartofi din când în când, strămoșii noștri se hrăneau cu asta zilnic. Ci dimpotrivă, cred că e un lucru pentru care ar trebui să fim recunoscători și să ne bucurăm cu brațele deschise. Mai ales pentru că avem de la cine să primim. Azi am primit de la soacra mea varză călită și orez cu lapte. A fost cel mai frumos moment al zilei 😂 Duminica, am plecat de la Sinaia cu supă, tiramisu și șnitele. Mi-a spus cineva în comentarii că nu știe cum reușesc să le fac pe toate și să am energie. Acesta e secretul meu: accept ajutor și nu mai încerc să fiu perfectă.

E greu la cumpărături.
#4

De ce ai face altceva în mașină?
#5

Ai nevoie de multă energie ca să stai să-l vezi pe Moș Crăciun.
#6

Aproape, aproape am ajuns…
#7

O pernă? La ce mi-ar trebui așa ceva?
#8

Sigur s-au terminat bateriile.
#9

Aici dorm mult mai bine decât în pat…
#10

Ce simț al echilibrului incredibil are!
#11

Mi-au spus să fiu cu ochii pe tati. Nu am reușit…
#12

Desigur! Dacă dormi aici, monștrii nu se pot ascunde sub pat!
#13

Treziți-mă când ajungem la mare.
#14

Arată ca o supradoză de gem.
#15

Când sunt obosit, mă odihnesc – oriunde aș fi.
#16

Cu siguranță va fi șofer de camioane!
#17

Să-l salveze cineva!
#18

Aveam atâtea planuri pentru azi!
#19

Răbdare…se va trezi imediat…
#20

Dacă îl obosești atâta pe tata, va dormi și el ca un copil.
sursa:brightside.me
https://www.facebook.com/cucu.valentina.98/videos/vb.100005708165966/541664312700503/?type=2&theater