Pentru multe mămici, trecerea la diversificare poate pune destul de multe probleme. Pe la 6 luni, deja ți-ai intrat într-un ritm în care îi dai lăpticul, controlezi cantitatea, tot procesul a devenit mai simplu și brusc, trebuie să îți ieși din ritm și să începi altceva. Pe de altă parte, așa cum am spus și în primul articol din această serie, dificultăți apar și pentru că în momentul de față există foarte multe informații și metode de diversificare.
Cel mai simplu este să ne ghidăm după o singură schemă și introducem totul treptat, în cantități mici, pentru a vedea cum reacționează cel mic. Există alimente care pot cauza alergii sau pe care pur și simplu nu le tolerează, iar acestea pot să fie diferite de la un copil la altul. Totuși, există câteva alimente pe care medicii nu le recomandă în primul an de viață al bebelușului și am discutat cu Doamna Dr Irina Antonescu medic specialist Pediatrie de la Regina Maria pentru a vedea care sunt alimentele de care trebuie să ne ferim atunci când începem diversificarea:
1. Zahăr și sare
Până la vârsta de un an nu folosim sarea. La vârsta aceasta nu avem de-a face cu un organism matur. Funcția renală nu este suficient de dezvoltată, sarea este reținută în organism și crește tensiunea arterială. Copilul nu poate semnaliza această creștere a tensiunii, însă o simte și îi produce disconfort.
Trebuie să evităm și zahărul sau fructoza. Unele mămici consideră că fructoza este o alternativă sănătoasă, însă e chiar mai periculoasă decât zahărul pentru copii, mai ales pentru smalțul dentar.
2. Mierea
FOLLOW ME
Chiar dacă avem stupi proprii, mierea poate fi contaminată cu spori de clostridium și copilul poate face botulism. Produsele industriale care conțin miere se pot folosi în siguranță, pentru că sunt tratate termic și inactivează sporii de clostrdium.
3. Fenicul
Aceste conține o substanță numită extragol care are efect carcinogen. Nu are un efect foarte mare, de aceea noi, adulții, putem folosi fenicul fără să pățim ceva, dar pentru copiii sub 4 ani nu este stabilită foarte clar siguranța feniculului, iar medicii au rezerve, așa că e preferabil să se evite.
4. Laptele de orez
Prin modalitatea lui de a crește, orezul concentrează cantitatea de arsenic din pământ. Asta nu înseamnă că ne intoxicăm cu arsenic dacă mâncăm orez, dar laptele de orez concentrează acel arsenic și la sugari este contraindicată utilizarea laptelui de orez.
5. Laptele de vaca
Laptele de vacă conține caseină, proteină ce poate irita sistemul digestiv al micuțului, vom discuta acest subiect mai amănunțit în alt articol, pentru că sunt multe informații și excepții de care trebuie să ținem cont.
6. Albușul de ou
De la ou, folosim numai gălbenușul, gătit tare. Proteinele ce se găsesc în albuș pot cauza reacții alerge severe.
Trebuie respectate cu foarte mare grijă regulile de igienă și alimentele trebuie să fie foarte bine procesate termic și păstrate în condiții corespunzătoare, la rece. Legumele pot fi fierte sau gătite la abur, dar nu pe grătar.
Aceste reguli se aplică pentru primul an. Treptat, vom putea să le introducem pe toate, iar organismul copilului le va accepta mai ușor și vom putea să-i dăm din alimentele pe care le-am pregătit pentru restul familiei. Știu că mulți avem impresia că pe vremea în care eram noi mici nu se cunoșteau aceste reguli și nu își mai făceau părinții noștri atâtea griji, dar dacă tot avem acces la informație și putem să prevenim anumite situații, eu zic că merită să încercăm măcar să ne informăm.
Nici eu nu fac totul perfect și teoria nu se îmbină întotdeauna perfect cu practica, dar încerc pe cât posibil să rezist tentației. Cum v-am mai zis, Nicholas e un copil foarte pofticios și, de câte ori stă lângă noi, parcă îl văd cum cere cu ochii din mâncarea pe care o avem noi. E destul de greu să reziști la așa șantaj, deci vă doresc și vouă să vă mențineți tari pe poziții.
Aștept să îmi împărtășiți din experiența pe care ați avut-o voi cu diversificarea și să-mi spuneți ce alimente ați evitat în primul an.
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.
În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș. Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Am tinut cont si am evitat zaharul si sarea, desi am avut multe discutii pe tema asta cu parintii care nu sunt de acord, cum sa ii dai copilului mancare fara sa pui sare sau zahar?? Hmm, cred ca o sa fie o problema vesnica asta 😣