Lista de medicamente pentru vacanța cu bebelușul

Vineri am plecat cu toții la Cluj, iar de acolo ne-am dus la Sighet, unde a avut loc botezul nepoțelei Adrianei Bachamann, care cu această ocazie a și revenit în țară, sper că e o veste bună pentru cele care încă îmi scriu și au întrebări despre programul Bebe Doarme Toată Noaptea.

A fost primul zbor al lui Nicholas și am avut ceva emoții, dar nu vă dezvălui prea multe pentru că am pregătit un vlog de călătorie și urmează să-l vedeți pe canalul meu de YouTube.

Înainte să plecăm am stat de vorbă cu Doamna Dr Irina Antonescu, medic specialist Pediatrie de la Regina Maria, care m-a ajutat cu o listă de medicamente de care avem nevoie atunci când plecăm cu bebelușul de acasă.

Dacă avem un bebeluș nu înseamnă că nu mai putem să mergem în vacanță. Oriunde plecăm cu bebelușul, la munte, la mare, prin țară, plecăm cu o trusă de urgență. Copiii au o regulă. Se îmbolnăvesc sâmbăta, duminica și noaptea, momente în care farmaciile nu mai sunt disponibile, așa că e mai bine să fiți pregătite.

1. Antitermice

Obligatoriu trebuie să avem două antitermice (Paracetamol și Ibuprofen) sub formă de sirop și supozitor. Dacă copilul face febră și varsă, primul lucru pe care trebuie să-l fac e să scad febra. În momentul în care copilul varsă nu pot să-i dau sirop, pentru că oricum varsă, așa că în acest caz vom folosi supozitorul ca antitermic. Dacă copilul are febră și diaree, în niciun caz nu voi putea folosi supozitorul, pentru că îl va elimina instantaneu. Și atunci, folosesc siropul.

FOLLOW ME

2. Soluție de rehidratare

Dacă copilul varsă și face diaree, trebuie să-l rehidratăm, iar apa nu este suficientă, mai ales că el va pierde și apa din corp, dar și sărurile minerale, așa că trebuie să le înlocuim. Așadar, încerc să-l rehidratez ușor cu soluția de rehidratare până pot lua legătura cu medicul. Vorbim aici de un copil mai măricel, nu de un nou născut.

3. Ser fiziologic

Avem nevoie de ser fiziologic în caz că îi curge sau se înfundă nasul. De asemenea, dacă i-a intrat ceva în ochi sau și-a băgat degețelul în ochi și s-a zgâriat, am nevoie să curăț ochiul, să curăț rana. Putem avea și o soluție sarină în flacon presurizat pentru că ne ajută să curățăm mai ușor.

4. Unguent cu antiinflamator

E important să avem la noi și un dermato-corticoid cu frecvență joasă. Sunt preparate diferite ce folosesc în funcție de vârstă, începând de la 3 luni. La un copil foarte mic orice înțepătură de țânțar, albină sau viespe se umflă foarte repede și până să apuc să ajung la medic și e important ca imediat să acționez cu ceva rece, apoi să aplic antiinflamator.

În caz de înțepătură de albină, acul nu se scoate niciodată prin stoarcere, ci prin zgârietură, pentru că altfel nu fac decât să împing veninul în circulație. După ce am scos acul, aplic în strat subțire dermato-corticoidul, care are efect antiinflamator și antialergic.

5. Antidiareice

Există anumite medicamente care pot fi administrate ca antidiareice și au rolul de a întări consistența scaunului. Acestea pot fi administrate începând cu 6 luni și pe măsură ce copilul crește, plaja medicamentelor folosite în acest scop se extinde.

6. O cremă pentru iritațiile cutanate

Tegumentul în contact cu transpirația se irită foarte ușor. Transpirația e sărată, pielea lor e foarte subțire și atunci, normal, este predispusă iritațiilor. Există multe produse dermato-cosmetice pentru pielea iritată a sugarului și cel mai bine e să aveți la voi una pe care ați mai folosit-o și care a dat rezultate.

Dacă plec din țară pot să iau cu mine un antibiotic, dar numai la indicația medicului. Dacă copilul tușește, face febră, face scaun cu sânge sau urina miroase urât mă prezint la medic, oriunde sunt și cer acolo recomandări.

Din fericire, de data asta nu am avut nevoie de nimic, dar e mai bine să le cari degeaba decât să te trezești că ai nevoie de ceva în miezul nopții și că nu ai de unde să le iei. Cu Alesia am pățit o dată așa, când a făcut temperatură, iar eu nu aveam nimic la mine. Știți cum e cu legile lui Murphy, când le ai nu ai nevoie, iar când ai nevoie nu le ai…

Sunt curioasă dacă voi puneți în bagaj și medicamentele atunci când plecați de acasă sau dacă ați avut întotdeauna norocul să nu aveți nevoie de ele.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș.  Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

0 comentarii pe “Lista de medicamente pentru vacanța cu bebelușul

  1. Elena Ramona Sovoiu says:

    Doar ce am fost intr o mini vacanta la munte si spre fericirea mea nu am avut deloc probleme, dar ne am echipat in caz ca aparea ceva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.