Fiecare lucru pe care i-l spui persoanei alături de care îți petreci viața va avea un impact asupra viitorului relației voastre. Exact așa! FIECARE. Nu e teoria bulgărelui de zăpadă, ci a bunului simț. Fiecare tâmpenie sau răutate erodează un milimetru a construcției de zile, luni, ani.
În mod logic, fiecare suntem în relație pentru că ne dorim. Că dacă nu e o decizie voluntară, poate e de competența autorităților să cântărească viitorul perechii. Așa că, de ce să nu facem ca zilele petrecute unul lângă celălalt să fie mai frumoase.
Și dacă mai aveați nevoie și de o explicație, a fost demonstrat că relațiile de durată au ca particularitate schimbul de declarații de dragoste, mesaje pozitive, de apreciere, pe care oamenii și le spun zi de zi.
Nu știți de unde să începeți? Am făcut pentru voi un rezumat al mesajelor care, atât în opinia specialiștilor, cât și a noastră a utilizatorilor zilnici, au cel mai mult impact.
1. Mulțumesc pentru că…
Aici umpleți voi spațiile. În funcție de starea sau oportunitatea zilnică, mulțumiți-i că e lângă voi, sau că v-a făcut să vă simțiți special/specială.
2. Sunt mândră de tine
Nimeni nu a pretins că s-a săturat să i se spună că persoana iubita e mândră de el/ea. Deși sunt oameni care pretind că a spune “te iubesc” ar avea termen de garanție și că rostirea exagerată a acestor cuvinte ar duce la pierderea semnificației, despre “sunt mândru de tine” nu s-au înregistrat plângeri.
3. Arăți bine azi
Este o declarație care face bine orgoliului amândurora. Evident că receptorul mesajului va fi încântat să fie complimentat, făcând minuni în același timp și autostimei. Numai un om frumos poate să aprecieze, altruist, frumosul (evident aici nu vorbim de frumos în termenul strict și foarte abstract).
4. Ești un tată minunat
Sau poate ai ceva același mesaj de transmis soției tale. Aici am vrut să fac referire în special la tați pentru că nu de puține ori li se acordă mai puțin credit în creșterea copiilor și, în subconștient, sigur se simt nedreptățiți. În plus, și eu am un soț minunat care aș vrea să primească mesajul.
5. Îmi place când sunt cu tine
Declarația mea preferată. Cât de sincer și frumos poate să sune acest te iubesc adolescentin.
Tu ce lucruri îi spui omului alături de care îți petreci viața?
PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Să-ți găsești timp să-i spui din suflet aceste lucruri, cred că poate fi cel mai delicat mod de a-i împărtăși ce simți în momentul respectiv.
Sunt lucruri cărora trebuie să le acordăm atenție, iar articolul acesta o spune cât se poate de bine.