Vara aceasta am avut cea mai activă vacanță din câte au existat vreodată. Mai mult decât atât, pe Nicho l-am luat cu noi aproape peste tot, lucru pe care nu prea l-am făcut cu Alex și Alesia. La cele 10 luni ale lui a fost în Maramureș, la Cluj, la Sinaia, în Bulgaria de doua ori și încă de vreo două ori pe litoralul românesc. Cred ca va fi un mare plimbăreț. 🙂
Ne-am descurcat destul de bine cu programul lui, cu orele de somn, mesele pe care i le-am dat și care nu prea au fost deloc ce primea acasă. L-am lăsat să testeze și să încerce lucruri noi, să se murdărească cu mâncare și chiar să guste nisipul de pe plajă.
Am fost super relaxată, zic eu, pâna la un punct: curățenia în locurile în care am stat. Cred că este singura obsesie pe care o am și din acest motiv plec în orice călătorie după mine cu dezinfectant pentru baie și toaletă. Dar obsesia mea se oprește aici. Încerc să-l las cât mai mult să experimenteze, să încerce lucruri noi și să descopere lumea singurel.
Ideea acestui articol a pornit de la o postare pe care am făcut-o pe instagram și în care reacțiile voastre au fost în asentimentul meu.
În cei 13 ani de când sunt mamă, am văzut și am auzit multe. Fiecare are temerile, fricile, obsesiile ei. Cred că asta vine odată cu momentul în care realizezi că ai lângă inima ta încă o inimioară de care simți cu toată ființa ta ca trebuie să ai grijă, să o protejezi, să îi oferi tot ce este mai bine și mai bun.
Copiii sunt dornici să descopere, să exploreze locuri și lucruri pe care nu le-au mai întâlnit. Nicholas este la vârsta la care cunoaște prin pipăit. Pune mâinile peste tot, atinge, apoi stă și parcă încearcă să înțeleagă ce se întâmplă. Ca orice mamă, mă gândesc că sunt microbi și poate se îmbolnăvește. Când s-a născut, am încercat să-l țin departe de frații lui, care erau în colectivitate mai toata ziua. La mall am fost cu el de două ori până acum, și asta doar ca să îi cumpărăm încălțări. Am scris acum cateva luni și un articol în care medicii spun de ce nu trebuie să duci un nou-născut în locuri aglomerate.
FOLLOW ME
Dar cred că uneori exagerăm. Sunt mămici care nu îi lasă pe copii să facă nimic, să nu atingă nimic, sunt cu soluția dezinfectantă în mână tot timpul, cu spirtul și șervețelele umede mereu la îndemână. Așa cum observ de câteva zile că se întâmpla în familia care ne este vecina de șezlong, pe plajă. Au doi copii (undeva la 2 ani și maxim 6 ani), iar mama umblă non-stop după ei să îi spele, să nu se murdărească, îi duce la duș să îi spele de nisip, este mereu în alertă. Cred că de vina este germofobia (frica exagerată de microbi.)
Când eram mici, eu și sora mea, ieșeam afară și ne jucam ca toți copiii, cu tot ce se putea. Alergam, cădeam, ne cățăram în copaci, puneam mâinile pe toate jucăriile care zăceau prin nisip, săream coarda sau jucam lapte gros, ne ascundeam prin tot felul de locuri. Vă închipuiți că nu stătea mama cu sticla de spirt după noi. În plus, de multe ori ea era la serviciu și noi ne vedeam de copilărie cu toate preocupările ei. În toată gașca de copii era și o fetiță mai mică cu un an decât mine care își dorea să se joace cu noi. Doar ca mama ei nu o lăsa. Când vedea ce facem și cum alergăm, cum ne murdarim, i se făcea rău la propriu. Biata mamă! Se îngrozea la ideea ca sunt microbi peste tot și nu concepea ca fetița ei să ia contact cu toți microbii cu care noi eram deja familiarizați. Vă puteți închipui câte momente distractive a ratat fetița doar pentru că mama nu o lăsa cu noi. Se temea ca nu cumva copila să se îmbolnăvească.
Acum, ca mama, încerc să îmi închipui ce era în inima ei, deși recunosc cinstit, nu prea reușesc. În fine, anii au trecut și mai vorbim, ne mai întâlnim. Fetița, care între timp a devenit o doamna cu o carieră frumoasă, este foarte sensibilă, imunitatea este foarte slabă, se îmbolnăvește foarte repede din nimic. Iar mama sa recunoaște că a greșit, dar știe că nu mai poate da timpul înapoi. Mi-a zis că acum, ori de câte ori are ocazia, le spune tinerelor mămici de greșeala pe care a făcut-o.
Vezi această postare pe Instagram
Cum să îi spunem că s-a terminat vacanța și trebuie să mergem acasă? 🙈
V-am povestit experiența mea, dar am căutat să aflu și ce cred specialiștii despre această situație și am vorbit cu dna dr. Alina Ilici – neonatologul lui Nicholas și al Alesiei, care spune așa: „Când se naște, organismul copilului nu este pregătit pentru lupta cu microbii, cu infecțiile. Sistemul imunitar este foarte fragil, este normal ca părinții să fie preocupați de dezvoltarea acestuia, mai ales în primii ani de viață. Știu că este o perioadă tare complicată, mai ales până pe la vârsta de 3 ani, pentru că în acest timp bebelușul descoperă lumea prin atingeri și, inevitabil, bagă în gura fie lucruri, fie mâinile după ce a intrat în contact cu acestea. Și e normal ca părinții să se îngrijoreze. După ce pun mâinile în nisip, pământ și nu numai, microbii pot dăuna sănătății celor mici, însă nu este întotdeauna așa. Trebuie să fim echilibrați și să luăm lucrurile ca atare. Imaginați-vă că nu puteți ține copilul într-un bol de sticla ca să îl protejați. Are nevoie să interacționeze și cu elementele din natura ca să își poată dezvolta imunitatea. Înțeleg teama de boli, dar până la un punct. Imaginați-vă că în primii ani de viață îl țineți numai în casă, departe de orice pericol, dar cât îl puteți exclude din colectivitate? La un moment dat trebuie să meargă la grădiniță, la școala și acolo, inevitabil va lua contact cu ceilalți copii. Protecția exagerată nu doar că ține microbii departe, însă poate dezvolta probleme de sănătate cu adevărat grave, cum sunt alergiile.”
E bine să fim precauți, dar să nu trecem de parte cealaltă, sa devenim obsedați. M-aș bucura să îmi împărtășiți din experiențele voastre cu cei mici, să ne povestiți din peripețiile pe care orice copilaș le are și, nu în ultimul rând, să îmi spuneți despre ce vreți să mai vorbim aici, pe blog, ce idei de filmulețe mai aveți pentru YouTube și ce să vă mai arătăm pe Instagram.
Să fiți sănătoși și fericiți!
Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun
Sunt întru totul de acord cu tine. Într-adevăr la primul copil am cam exagerat dar acum eu zic ca sunt cât se poate de ok.
Bineinteles ca nici un părinte în special mamicile nu ne dorim să facem rău propriul copil și cred că de aici cădem în cealaltă extrema foarte usor.
Un super articol !😍😘🤗💚
Un articol minunat. Mulțumim. Și eu la prima fetița in primele luni de viata,eram în alerta,dar amintindu-mi de copilăria mea am învățat sa îmi las fetița sa exploreze, sa se joace în voie. .Știu uneori exagerăm …
Si eu sunt de acord cu tine,incerc si eu sa il las sa exploreze,plus ca si noi ne-am plimbat in vara asta am fost si la mare si la tara
De acord cu tine