Bulgaria este în topul preferințelor noastre atunci când vine vorba de escapadele la mare. E mai aproape de casă, plajele sunt foarte frumoase și ne simțim întotdeauna bine acolo.
Are totodată și valoare sentimentală pentru noi, pentru că este și locul în care ne-am căsătorit (acolo am ales să facem petrecerea cununiei religioase). Așa că în ultimii 5 ani, ziua aniversării ne-a prins pe aceeași plajă pe care ne-am jurat iubire veșnică și am dansat pentru prima dată în calitate de soț și soție în fața lui Dumnezeu.
Anul acesta a fost pentru prima dată în care am decis să vedem și o altă locație din Bulgaria, pe lângă cea în care vom merge de ziua noastră.
Am descoperit un loc nou, în care urmează să mai mergem o dată anul acesta, pentru că am avut la începutul verii o experiență foarte frumoasă. Este vorba de Reina del Mar, un resort foarte bine gândit pentru familiile cu copii.
La ce aspecte sunt foarte atentă atunci când aleg o destinație de vacanță
- Curățenia
Ce am apreciat în primul și în primul rând, a fost curățenia. Eu am obișnuința să plec întotdeauna cu dezinfectanți și tot ce se poate după mine (doar că să fiu sigură că e totul ok), însă la Reina del mar nu am avut ce să reproșez, curățenia a fost la superlativ. Aș putea spune că, după Dubai, este cel mai curat loc în care am fost și cu atenție foarte mare la aceste detalii.
- Locurile de joacă și atracțiile pentru copii
Un al plus sunt locurile de joacă pentru copii, atât indoor, cât și outdoor, cu multe piscine și tobogane. Ziua, după ora 12, dacă cel mic nu merge la somn poți merge cu el la locul de joacă indoor, ca să nu stea la soare în orele nerecomandate. Contra cost ai și bonă, în cazul în care doriți să lăsați copilul acolo, să se distreze cu alți coplilași de vârsta lui, în timp ce părinții petrec câteva ore singuri. Seara au tot felul de spectacole pentru copii, așa că cei mici chiar nu se pot plictisi.
- Mâncarea
Un alt aspect foarte important de care țin cont atunci când suntem în vacanță este mâncarea. Iar la Reina, pe lângă restaurantul principal există și alte variante de restaurante în care poți servi masa, tip self service. Au acolo o mulțime de preparate, pentru toate gusturile, deci nu trebuie să stați cu grija că cei mici vor nu au opțiuni.
- Facilitățile
Ne-a plăcut foarte mult și faptul că plaja era foarte aproape, dar aveam și opțiunea de a sta la piscină. Așa că, dimineața stăteam la plajă, apoi după-amiază la piscină.
Pentru cazare, noi am ales o vilă. Vilele din resortul lor sunt extraordinar de frumoase și de intime (practic ai propria ta piscină). În următoarea excursie pe care am planificat-o acolo o să mergem cu niște prieteni de familie care au copii, așa că am luat două vile, una lângă alta tocmai pentru că suntem siguri că cei mici vor face gașcă și vor petrece mult timp la piscină.
Un alt lucru care m-a încântat: sunt foarte mulți români acolo și atât Alesia, cât și Nicholas și-au făcut prieteni, au avut cu cine să se joace, au avut cu cine să își petreacă timpul față de vacanțele din Grecia, unde sunt foarte puțini copii români și, de cele mai multe ori, cu greu găsesc alte modalități de a se juca fără noi. Așa că este chiar un plus acest lucru. La un moment dat Alesia s-a împrietenit cu o fetiță și toată ziua, de dimineața până seara, au stat împreună și s-au jucat. Un plus atât pentru copii, care se distrează mai tare alături de alți copii de vârsta lor, cât și pentru părinți, care stau mai relaxați.
- Distanța față de casă
Este o destinație în care poți ajunge destul de ușor, nu mai stai să depinzi de avion. De exemplu, când am venit în Creta am stat puțin cu inima îndoită, pentru că vedeam ce se întâmplă la televizor cu toată nebunia din aeroport, cu avioanele întârziate sau anulate, cu bagajele care nu mai ajungeau la timp. În Bulgaria te urci în mașină și ajungi foarte repede. La dus am stat 45 de minute pentru că am prins coadă la vamă, însă la întoarcere, am plecat la ora 19:00 și a fost un drum foarte plăcut, pentru că nu am prins deloc aglomerație.
Chiar este un loc ideal pentru cei care au copii.
Vă las aici și un Q&A cu întrebările pe care le-am primit cel mai des pe timpul vacanței:
Unde am stat în vacanța noastră din Bulgaria?
Obzor, Bulgaria. Am fost cazați la Reina del Mar
Cât a costat vacanța noastră?
Cea mai bună ofertă la Reina de Mar am găsi-o aici. Prețul depinde de perioadă, de numărul de persoane și de camera aleasă. Puteți face o simulare de preț în funcție de perioada și condițiile pe care le alegeți.
Unde am făcut rezervarea, pe booking sau prin agenție?
Mergeți pe mâna agenției, prețurile sunt mai mici decât pe booking. Noi am apelat la Travel Planner, unde găsiți mereu oferte avantajoase. Aici găsiți toate ofertele lor din Bulgaria.
Cum este mâncarea?
Aș spune că este pentru toate gusturile. Sunt multe restaurante în complex și ai de unde alege: steak house, italian, pește. Poți alege între á la carte sau autoservire. Pentru bebeluși există borcănele cu mâncărică bio.
Băutura este inclusă?
Da, inclusiv alcoolul. Pe plajă găsești baruri din care poți servi ce vrei, în cameră mini barul este gratis și se reaprovizionează în fiecare zi.
Cât am mai plătit extra?
Dacă nu duci copiii la magazinul cu jucării, nu ai pe ce cheltui bani! Totul, totul, totul este inclus!
Noi am fost foarte mulțumiți de experiență și abia așteptăm să revenim, în august.