Cum i-am sărbătorit ziua de naștere lui Alex

Ieri am sărbătorit ziua de naștere a lui Alex, aniversare care m-a prins ca fiecare aniversare a copiilor mei, emoționată la gândul că sunt mamă, că am reușit cu 13 ani în urmă să dau viață, să mă îndrăgostesc cum nu credeam de o mogâldeață și să mă transform.  Am scris și acum 3 ani un articol de ziua, în care spuneam că Alex a crescut și m-a ajutat să mă maturizez. Dar a facut-o în stilul lui, cu calm, dragoste și multă bucurie. Eu l-am crescut pe el, iar el m-a crescut pe mine.

Și acum sunt complet de acord cu ceea ce spuneam atunci. Acum 13 ani m-a învațat ce înseamă să fiu mamă, să iubesc de 10 ori mai mult decât știam că pot, să descopăr o lume nouă și mă maturizez. E un copil extraordinar și mi-a demonstrat în timp că e un frate mai mare responsabil și grijuliu. E sprijinul meu în toate și mă inspiră foarte mult perseverența cu care își urmează pasiunile, așa că sunt sigură că va reuși să facă ceea ce îi place. Deși se șicanează și se agită toată ziua, iubirea dintre el și Alesia e foarte puternică și e și ea la fel de mândră ca mine de frățiorul ei mai mare.

Alesia a fost toată ziua încântată că e ziu lui Alex și a încercat să îl facă să se simtă cât mai bine de ziua lui. Era foarte îngrijorată că nu avem tort de ziua lui, așa că seara ne-am dus și i-am luat 3 prăjiturele în care i-am pus lumânări și i-am făcut o surpriză când a intrat în cameră și am început să cântăm la mulți ani.

Recunosc că am plecat la drum puțin nepregătită, așa că am alergat prin tot mall-ul să caut baloane cu cifra 13. Din păcate, nu am reușit să găsesc ce voiam, dar i-am luat până la urmă un balon și niște ochelari hazlii.

Prima parte a zilei ne-am petrecut-o la plajă, le-am făcut poze, ne-am bălăcit, ne-am jucat, apoi copiii s-au plimbat cu cămila. Seara am ieșit în oraș, unde ne-am întâlnit cu un coleg de al lui de clasă și l-am sărbătorit cu toții, apoi am mers la Burj Khalifa, un loc cu un peisaj excepțional.

FOLLOW ME

An error occurred while retrieving media

 

Am vrut să mergem la restaurantul Atlantis, care e sub apă, dar nu am putut să intrăm cu Alesia, așa că am renunțat la idee. Dacă era și în planurile voastre, trebuie să știți că trebuie să ai peste 12 ani ca să ți se permită accesul. Am primit de la voi multe recomandări de locuri frumoase pe care să le vizităm și vă mulțumim mult, dar noi venim de câțiva ani aici și deja am văzut cam tot ce se putea, așa că acum nu ne mai agităm să alergăm dintr-o parte în alta. Încercăm să ne relaxăm mai mult și să petrecem timp cu copiii.

A fost cea mai frumoasă zi de până acum din această excursie, probabil pentru că a fost marcată și de aniversarea lui Alex. Sper că s-a bucurat și că va rămâne cu amintiri frumoase și deja mă gândesc cu teamă la anii în care probabil că nu va mai dori să sărbătorească alături de noi. Oricum, imediat ce ajunge acasă va avea și o petrecere cu colegii, iar mie nu îmi mai rămâne decât să mă bucur de scurtele momente de tandrețe.

Sunt foarte mândră de Alex. S-a transformat într-un adevărat cavaler, își urmează pasiunile, e un frate minunat și un copil la care nici nu aș fi visat. La mulți ani, dragul meu!

Aventurile noastre continuă pe instagram, așa că vă invit să ne urmăriți acolo!

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

0 comentarii pe “Cum i-am sărbătorit ziua de naștere lui Alex

  1. Ica trandafir says:

    E adevarat.Cand tii in brate o mogaldeata si apoi vezi ca acea fiinta micuta se transforma intr-un cavaler sau domnisoara ti se umple inima de bucurie.sa va traiasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.