Ce e de făcut atunci când bebe s-a iritat

Acum că am început diversificarea, s-a întâmplat ca Nicholas să aibă un episod de iritație în zona scutecului. Nu e ceva ce trebuie să ne alarmeze, iritațiile apărute în urma diversificării și a consistenței modificate a scutecului sunt destul de frecvente. Câteva zile a fost totuși destul de rău, aproape „rană vie”, dar am trecut cu bine peste problemă, am discutat cu medicul nostru și am folosit același tratament pe care îl știam de la Alesia. Când era ea bebeluș am trecut prin situația asta și țin minte că am încercat o mulțime de produse până am găsit ceva care să funcționeze. O vedeam cât de mult suferă, că o ustură foarte tare și nu știam deloc ce să mai fac.

Până la urmă am rezolvat problema cu un unguent pe bază de zinc pe care ni l-a adus nașa mea din Franța. După ce am început să folosesc crema respectivă, iritațiile s-au calmat foarte rapid, în două zile.

Am folosit o astfel de cremă și la Nicholas, iar la el deja lucrurile au fost mult mai simple, am învățat ce trebuie să fac ca să previn iritațiile și nu am mai trecut prin aceeași panică de la Alesia.

Fiind destul de întâlnită la bebeluși, iritația de scutec este un tip de dermatită ce se manifestă prin înroșirea pielii și apariția disconfortului, sensibilității și, în unele cazuri, durerii. Am avut multe discuții cu medicul nostru pediatru pe această temă, care susține că dacă este tratată corespunzător, iritația de scutec nu este periculoasă, iar simptomele se pot ameliora în câteva zile, primul pas pentru tratare fiind să identifici corect cauza care duce la iritații:

Ce cauzează iritația:

1. Intoleranţă la ceva ce mănâncă bebeluşul

FOLLOW ME

În primul rând, când bebeluşul tău suferă de iritaţii, trebuie să te gândeşti foarte bine la ce i-ai dat să mănânce. Odată ce ai descoperit care ar putea fi cauza problemei, ar trebui să elimini acel produs din meniul micuţului. Totodată, prin începerea diversificării, ph-ul pielii se schimbă, la fel și consistența scaunului.

2. Schimbarea de climă sau vreme

Vremea se poate încălzi foarte rău şi brusc, iar dacă temperaturile de afară sunt ridicate, scutecul lui se poate supraîncălzi.

3. Purtarea aceluiași scutec prea multe ore

Dacă scutecul este purtat prea mult timp după ce bebelușul s-a udat sau a avut scaun, procesul de apariție al iritaților este grăbit. De aceea e important să schimbi scutecul suficient de des, ca să menții zona uscată.

4. Poziționarea greșită a scutecului

Dacă scutecul nu este pus bine și marginile lui se freacă de pielea bebelușului, îi pot cauza disconfort. La fel se întâmplă și în cazul în care scutecul e strâns prea tare pentru că aerul nu poate ajunge în interior.

5. Folosirea produselor nepotrivite

Evitați șervețelele umede parfumate sau care conțin alcool. Atunci când folosiți o marcă nouă de șervețele, testați produsul înainte pentru a vă asigura că nu îi produce reacții neplăcute pe piele.

Cum se tratează iritațiile:

În primul rând, important ar fi să prevenim pe cât posibil și să încercăm să menținem pielea bebelușului cât mai uscată și să schimbam scutecul frecvent.

Dacă apariția a apărut deja, se recomandă purtare de scutece puțin mai mari, astfel încât pielea să nu fie agresată și evitarea folosirii șervețelelor umede în perioada iritațiilor.

Imediat ce observați semene ale iritației, discutați cu medicul pentru a vă putea recomanda un produs adecvat. Așa cum spuneam și mai sus, pentru mine au funcționat unguentele pe bază de zinc.

Cum să prevenim iritațiile:

– Schimbă scutecul în mod frecvent şi fii atentă să nu laşi un scutec murdar să fie purtat prea mult timp.
– Nu folosi şerveţelele umede care produc reacții alegice.
– Foloseşte apă ca să cureţi funduleţul copilului înainte de a pune un scutec nou.
– Usucă bine pielea copilului înainte să pui un scutec nou.
– Tamponează cu un prosop curat, apoi aplică un unguent.
– Dacă foloseşti scutece de pânză, asigură-te că le speli şi le cureţi corespunzător.
– Nu folosi hăinuțe prea strâmte.

Semne că trebuie să mergi la medic:

Iritatia nu se retrage după 3 zile de la începerea trataementului sau se agravează
Apar sângerări sau puroi
Bebelușul are febră

 

Am încercat să nu exagerez cu produsele cosmetice, șervețelele sau cremele pentru că în timp duc la sensibilizarea pielii copilului. La momentul schimbării scutecului, îl spăl la funduleț numai dacă a făcut treaba mare, șerg bine zona, apoi pun alt scutec.

Aștept să împărtășiți și voi experiențele voastre legate de iritația scutecului, în comentarii, și să îmi spuneți ce a funcționat pentru voi.

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș.  Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

2 comentarii pe “Ce e de făcut atunci când bebe s-a iritat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.