Punctele negre pot deveni deseori enervante și îți pot strica aspectul, cât și încrederea de sine. Dacă ai încercat deja mai multe produse și tot nu se vede niciun rezultat, nu te da bătută. Există anumite remedii care te pot ajuta. Și partea bună este că e vorba de remedii pe care le poți prepara acasă, mult mai sigure ca cele cumpărate din magazine specializate.
Poate nu te-ai gândit niciodată că laptele și gelatina te pot ajuta în acest sens. Tot ceea ce trebuie să faci e să pui o lingură de lapte și o lingură de gelatină într-un bol și să le amesteci bine. Pune apoi bolul în cuptorul cu microunde și lasă-l acolo maxim 20 de secunde.
Apoi, ia bolul și lasă amestecul să se răcească. După răcire, aplică amestecul pe zonele afectate. Te poți folosi de o pensulă de machiaj. După ce ai întins-o bine, lasă masca să se usuce timp de maxim 15 minute și apoi îndepărteaz-o. Vei vedea rezultatele de la prima aplicare și în plus, pielea ta va fi mult mai catifelată.
Iată și o altă opțiune în cazul în care nu ai cele două incrediente : poți folosi bicarbonat de sodiu și apă.
Folosește remediul cu bicarbonat și apă după ce ai ieșit din duș, pentru că atunci porii sunt încă deschiși și îți va fi mai ușor să îi cureți. Curăță cu grijă masca și aplică o cremă hidratantă după.
Acest remediu nu le este totuși recomandat persoanelor cu pielea sensibilă. Dacă ai pielea foarte sensibilă, există o altă opțiune și pentru tine: lapte și cremă de gălbenele. Pune lapte pe un șervețel demachiant și curăță-ți fața. Apoi aplică cremă de gălbenele și las-o să acționeze peste noapte. Dimineața curăță fața cu apă caldă , iar rezultatele te vor surprinde.
Dacă pe lângă problema cu punctele negre, îți apar deseori și coșuri, ar fi bine să vezi cum poți preveni apariția lor. Pentru a afla asta, citește ce cauze duc la apariția coșurilor. Câteva dintre acestea te vor surprinde.
FOLLOW ME
1. Consumi multe sucuri naturale
Într-adevăr,poți asocia sucurile naturale cu sănătate și vitalitate. Și este adevărat, poți lua vitamine din sucurile naturale, dar partea proastă e că poți introduce chiar și mai mult zahăr în organism. Un nivel ridicat de zahăr duce la un dezechilibru hormonal și ulterior la apariția coșurilor.
2. Consumi pudra de proteine
Da, te poate ajuta atunci când vrei să ai o dietă echilibrată și un corp senzațional. Dar pudra de proteine duce totodată la apariția coșurilor. Această afirmație este susținută de faptul că mulți sportivi suferă de acnee.
3. Abuzezi de produsele cosmetice
Nu poți să eviți în totalitate produsele cosmetice. Și chiar și atunci când găsești produsele perfecte, potrivite tipului tău de ten, care nu au nici foarte multe ingrediente dăunătoare, porii tăi tot vor avea de suferit după aplicare acestora, mai cu seamă produsele cosmetice blochează porii. Dacă nu ai probleme mai grave cu pielea, poți să folosești mai des o cremă hidratantă și geluri de curățare.