Cum să slăbești mâncând

Viața mea e o dietă continuă care începe luni dimineața și se termină marți seara… Mai mult de atât, mi-a fost întotdeauna greu să rezist pentru că am un program care mă dă ușor peste cap și ajung seara acasă când foamea a fost înlocuită de pofta de… ați ghicit, de dulciuri. Înainte să rămân însărcinată cu Nicholas, reușisem totuși să slăbesc destul de mult. Sora mea chiar râdea de mine că după ce m-am „chinuit” atât, urmează să mă îngraș la loc.

Experiența sarcinilor cu Alex și Alesia mă învățase deja că nu trebuie să mănânci pentru doi, ci să te hrănești cum trebuie, așa că în sarcina cu Nicholas m-am îngrășat doar 13 kg (spre deosebire de primele unde am luat 20) și după naștere voiam să mai dau jos 7.

La scurt timp după naștere am început din nou să fac pilates, sport pe care l-am practicat și pe perioada sarcinii și care m-a ajutat să am un tonus bun, să scap de durerile de spate și de picioarele umflate, dar și să am o naștere ușoară. Am purtat și centuri post-natale, am făcut tratamente corporale, dar nu am forțat lucrurile. Știam că nu pot face kilogramele acumulate în 9 luni să dispară peste noapte, ba chiar, corpul are nevoie de același interval de timp pentru a-și reveni complet.

Nicholas are acum 8 luni, deci sunt destul de pregătită să iau mai în serios lupta cu kilogramele, mai ales că avem multe vacanțe plănuite la mare vara asta și acel „perfect beach body” nu o să apară de la sine. Cum dietele nu rezistă prea mult la mine, de data asta am vrut să încerc ceva diferit și am apelat la programul bodykey de la Amway.

E un program personalizat de control al greutății ce permite crearea unui plan individual pentru slăbit și menținerea unui stil de viață sănătos. În primă fază am făcut un test genetic care a arătat că am nevoie de o dietă slabă în grăsimi, cu mulți carbohidrați – 50% (carbohidrați buni, nu gogoși 🙁 ), proteină 30% și grăsimi saturate 20%.

După test, mi-am creat cont pe platforma online bodykey şi mi-am descărcat aplicaţia pentru smartphone din App Store , unde, pe baza rezultatelor am primit o serie de îndrumări, rețete, videoclipuri cu exerciții fizice de urmat. Odată ce te-ai înregistrat pe platformă, îți setezi obiectivul, care la mine a fost de minus 4 kg. Ai posibilitatea de a lucra numai pe meniul pe care ți-l dă aplicația în funcție de nevoile și preferințele tale sau poți să alegi tu ceva ce vrei să mănânci și treci în aplicație exact ce ai mâncat.

FOLLOW ME

Dacă totuși nu dorim sau nu reușim să ne ținem de recomandările alimentare de acolo, putem trece în aplicație mesele noastre și în funcție de ce am mâncat, aplicația ne dă buline verzi sau roșii. Scopul este ca la finalul zilei să ai cât mai multe bulinuțe verzi, desigur.Atunci când nu respect indicațiile din aplicație, încerc să consum alimente asemănătoare din punct de vedere caloric, ca să nu depășesc doza zilnică de calorii. Dacă vreau să sar din schemă și mănânc mămăligă cu brânză și smântână, să zicem, mi se schimbă toată ziua și atunci văd dacă depășesc numărul caloriilor sau dacă sunt sub numărul indicat și încerc să le echilibrez. Totodată, dacă fac mai mult sport într-o zi, îmi dă automat mai multă mâncare.

Practic, aplicația este un fel de nutriționist la purtător, acel specialist care te consiliază 24 din 24. Primești periodic mail în care îți recomandă să bei apă, să te cântărești, să faci mișcare.

Așa cum spuneam la început, nu e doar o dietă pentru cei care vor să slăbească, ci un stil de viață ca să te și asiguri că te hrănești corect. Tocmai de aceea, poate fi ţinută pe termen lung, e practic un suport pentru a-ţi schimba stilul de viaţă într-unul sănătos, care să îţi permită să arăţi şi să te simti bine. Cum eu sunt pasionată de dulciuri, pot să includ în alimentație budincă făcută în casă, clătite cu gem, atâta timp cât respect schema calorică. Dacă aplicația consideră că am o dietă dezechilibrată îmi poate recomanda suplimente alimentare, iar Amway are o serie de produse complementare, ceaiuri din plante, mese instant sau batoane proteice din care pot alege. Au un baton cu ciocolată care îmi place la nebunie și îmi potolește și pofta de dulce, așa că n-aș putea spune că e un program care mă chinuie prea tare.

Pozele pe care le-am pus sunt din contul meu, așa că totul e super personalizat. Dacă vreți și voi să încercați programul, găsiți mai multe informații aici: https://www.amway.ro/marcile-noastre/marca-bodykey

Aștept să îmi spuneți și voi cum au decurs încercările voastre de a slăbi în decursul timpului și câte kilograme vreți să aveți în minus vara asta.

#bodykey #bodykeyoptimalme #bodykeyyesican #nutrilite

 

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

0 thoughts on “Cum să slăbești mâncând

  1. MARIA AL SAMMAN says:

    EU NU POT SLĂBI AM ÎNCERCAT TOTUL DUPA CE A MURIT TATA M-AM ÎNGRĂSAT 30 DE KG PE BAZA DE STRES NERVI SI ALTELE NU MÂNC MULT NU BEAU COLA, CAFEA DAR STRESUL E RAU..

  2. iordache Camelia says:

    Pana la vreo 21 de ani nu am avut probleme cu kg..aveam undeva cu tot cu îmbrăcăminte si încălțăminte 48 de kg 😂😂😂dupa aceea mi sa declanșat o glanda pe sistem nervos un psoriazis🤦‍♀️🤦‍♀️de la 48 kg am ajuns in 3 luni de zile la 135 kg🤦‍♀️si de aici a început calvarul slabiri mele…am tinut diete pe baza sângelui diete de la nutritionist dieta cu varza diete peste diete…într-un an de zile cu chiu cu vai am ajuns la 68 de kg…m-am mentinut asa vreo 4 ani de zile pana am ramas însărcinată…am ajuns la 108 kg in sarcină ținând cont ca am nascut fata prematur la 32 de saptamani..in sarcina mâncând numai lactate si verdeturi…pt ca de carne nu puteam de a ma apropia🤦‍♀️🤦‍♀️🤦‍♀️ iar acum dupa 5 ani excilez mereu intre 80 si 90 depinde cum o ia razna metabolismul meu🤦‍♀️🤦‍♀️🤷‍♀️🤷‍♀️

  3. Caroline Maria says:

    Am incercat multe diete..unele au functionat, altele nu prea…acum, la aceasta sarcina am pus 35 kg pe sarcina si mai am vreo 7 de dat jos, dupa doar 4 luni, dar astea par de neclintit :-)) M- am apucat de sport, nu mai mananc dulciuri, iar inghetata imi sta in gand nonstop :-)) So, particip cu mare interes 😋

  4. Elena Ramona Sovoiu says:

    Eu sunt mai comoda ca sa zic, nu reusesc sa rin o dieta mai mult de 2 3 zile, asta daca aouc 🙈 de obicei seara stric totul 😁😁

  5. Hortensia Stefan says:

    Foarte interesanta aplicatia.
    Pentru tine:Esti minunata asa cum esti! Nu cred ca ai nevoie de vreun baton, insa te incurajez sa faci mult sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.