De ce acte e nevoie pentru alocația copiilor

Cu fiecare zi mi se pare că Nicholas crește din ce în ce mai repede și parcă am uitat deja de perioada în care eram însărcinată. Simt că a fost aici dintotdeauna și că se potrivește perfect în familia noastră.

Pentru că foarte multe dintre voi mi-ați scris după ce am povestit de voucher materna, m-am gândit să vă vorbesc și despre alocație, pentru că e perioada în care trebuie să depun actele. Sper ca acest articol să fie la fel de util pentru viitori părinți precum cel legat de stimuletul voucher materna, care a ajuns la peste 20.000 de cititori.

Înainte de a intra în detalii birocratice o să vă mărturisesc că eu nu am de făcut cereri numai pentru Nicholas, ci și pentru Alesia, care până acum nu a primit niciodată alocația. Ups! 🙈 Nu știu cum de nu am ajuns niciodată să facem cerere pentru ea, dar sperăm să ne ierte și să aprecieze alocația de acum înainte.

Copiii au dreptul la alocație până la 18 ani, urmând ca după 18 ani să li se acordă alocație în continuare care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Și, ce credeți, după 14 ani, au dreptul să-și administreze singuri alocația, deci asta mă așteaptă cu Alex.

Cererile pentru alocație se depun de către reprezentații legali ai copilului la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului a Primăriei localității sau sectorului în care aveți domiciliul. După depunerea și înregistrarea cererilor, dreptul la alocație este stabilit prin decizia directorului executiv ai agențiilor județene de prestații sociale, începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, urmând să fie plătită începând cu luna următoare de către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială. De exemplu, dacă eu depun cererea în decembrie, urmează să primesc alocația pentru copil începând cu luna ianuarie.

Valoarea alocației este de:

FOLLOW ME

  • 300 de lei (până la 2 ani)
  • 150 de lei (2-18 ani)

Acte necesare pentru obținerea alocației:

  • cerere tip;
  • declaraţia părinţilor;
  • actele de identitate ale reprezentanţilor legali – copie şi original;
  • certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită alocaţia de stat – copie şi original;
  • certificatul de căsătorie – copie şi original
  • dosar cu şină
  • pentru plata în cont bancar – extras de cont, deschis pe numele solicitantului;
  • Pentru persoanele care au sau au avut calitatea de lucrător migrant, se va anexa la dosarul de alocație de stat și documente justificative, inclusiv cele care să ateste adresa precum și numărul de asigurare din celălalt stat membru U.E.;

În funcție de caz, mai pot fi necesare acte precum: hotărâre de divorţ; hotărâre judecătorească de încredinţare, încredinţare în vederea adopţiei, de plasament, de plasament în regim de urgenţă, de instituire a tutelei; certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap etc.

Sper să mă organizez săptămâna viitoare și să rezolv totul pentru Nicholas și Alesia.

Voi cum ați procedat? Ați întâmpinat dificultăți cu primirea alocației?

În rubrica Jurnal de bebe veți găsi materiale utile, experiențele mele și informații de la specialiști cu privire la tot ce înseamnă viața unui bebeluș.  Dacă vreți să vedeți cum a fost sarcina, puteți citi articolele din categoria Jurnal de Sarcină. Vă aștept și în grupul Mămici și copii fericiți. ❤

 

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

0 comentarii pe “De ce acte e nevoie pentru alocația copiilor

  1. Mirabela Matei says:

    Si noi am uitat sa ducem actele la primărie pentru a face certificatul de naștere…
    Raul este născut pe 18 octombrie și l-am înregistrat pe 1Noiembrie. Dar să rezolvat până la urmă.

  2. Caroline Maria says:

    Îmi prind bine informațiile pentru că acușica urmează să umblu și eu cu dosarele 🙂 La prima fetița au decurs bine lucrurile, dar aproape că nici nu mai știu cum am procedat.

  3. Hortensia Stefan says:

    Am citit si articolul cu voucherul materna, insa tot nu prea imi e clar.
    Daca de exemplu in ianuarie voi avea 32saptamani si nu am depus dupa ce am implinit cele 10saptamani, nici cele 20+ saptamani,o mai pot face?

  4. Hortensia Stefan says:

    Inca ceva de interes. Poti scrie un articol despre stimulentul de 2000lei dupa nasterea copilului? Nici acolo nu-s prea lamurita.
    Cand am aflat de vouchere materna nu prea am dat importanta, dar cred ca ar trebui sa dau pt orice beneficiu. Pana la urma sunt tot pt copiii mei.

  5. Hortensia Stefan says:

    Vezi, de-asta imi place blogul asta! Aduce multa informatie utila, cu atat mai mult cu cat informatia vine de la o persoana care a trecut prin proces.

  6. Hortensia Stefan says:

    Inca ceva: un articol despre noile reglementari cu privire la mamicile care muncesc/ care au muncit o perioada sau care nu muncesc. Cum ar putea intra in concediu crestere copil.

  7. Ica Trandafir says:

    Nu am intampinat problems.Baiatului meu de la q4 ani i-am facut acte pentru ca provine din familie monoparentala sa primeasca salariul mi nim pe economie pe durata studiilor

  8. Elena Ramona Sovoiu says:

    Mi-ar place se mai schimbe si la noi putin lucrurile, de ex in Italia sora mea la nastere a primit o suma mare de bani pt bebe si mai primeste lunar si bani de pampers si lapte, si nu plateste nimic acolo, pai eu am cheltuit o gramada de bani ca s nasc ( si am nascut natural) nu prea a stat nimeni pe langa mine, mai venea doctora cateodata, la noi o sa fie oara asa vreodata? De abia dau o suma mica la alocatie🙄😣

  9. Elena Ramona Sovoiu says:

    A si imi aminti ca eu nici macar nu am luat banii aceia de dupa pana la 2 ani ca am muncit, noroc cu sotul ca a luat el un stimulent, desi lucram de 4 ani la o firma, m-au tot dus cu vorba ca nu stiu daca eu pot orimi banutii aceia pentru ca nu aveam 8 ore pe cartea de munca ci 4, data viitoare nu o sa mai fac aceeasi prostie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.