Descoperiți împreună cu mine cele mai terapeutice destinații de călătorie

Vara ne-a bătut la ușa de ceva timp, dar noi, aglomerați ca întotdeauna, am lăsat pe ultimul moment planificarea unei călătorii cu familia. Nu spun că nu mă bucur din tot sufletul la fiecare ieșire cu cei dragi inimii mele, însă mă gândesc să vă dau și vouă o mână de ajutor, în caz de nevoie, dragii mei!

20160622_114547-9147151Cum putem transforma călătoriile în ocazii de a ne distra împreună cu cei mici

Copiii au intrat în vacanță, de-acum gata, e clar că nimic nu ne mai poate împiedica din a petrece timp cu ei, iar destinațiile de vacanță sunt adorate de către pitici, care n-ar rata nici în ruptul capului vreo ocazie de a se zbengui în voie, de dimineață până seara.

Cu toții ne dorim să îi avem pe toți membrii familiei strânși la aceeași masă, pe o plajă superbă, într-un decor de vis. Pe lângă bucuria pe care o simțim când ne știm „echipa completă”, experimentăm și multe alte momente de panică, în care parcă nu ne mai ajung orele și nu avem suficiente mâini să facem față cu brio provocărilor.

Îi vreau alături pe copii, de aceea, de fiecare dată când eu și soțul meu călătorim prin țară sau în afara granițelor, încercăm să găsim cele mai bune strategii, menite să ne ușureze perioada în care nu suntem doar turiști, ci și părinți și soț și soție.

Desigur, destinațiile nu pot să fie alese întâmplător, sunt mulți factori de care să ținem cont. Gândindu-mă la aceste lucruri, am întocmit o listă a celor mai terapeutice zone în care să ne petrecem concediile.

FOLLOW ME

Parcul Disneyland, Franța

Nu putea să lipsească din top, dar chiar să fie primul pe listă? Păi… da, pentru că nu este un loc în care doar cei mici se distrează de minune, ci și noi, ne bucurăm la maxim de veselia din jurul nostru, de acel joie de vivre, de personajele din desenele animate și de dulciurile deosebite.

Disneyland Paris cuprinde două parcuri tematice, un centru comercial, un district de mese şi unul de divertisment. Puteți încerca o plimbare cu trenuleţul sau cu trăsura trasă de cai şi experimenta multe alte peripeţii. În plus, cei mici se vor întâlni cu personajele preferate din lumea Disney, îi pot îmbrăţişa, pot face poze alături de ei şi le pot cere autografe.

Aqua Fantasy, Turcia

Aqua Fantasy este cel mai cunoscut parc acvatic din Turcia şi poate distra 5000 de vizitatori zilnic, cu ajutorul toboganelor, piscinelor cu valuri, dar şi al bazinelor pentru copii. Arhitectura este una deosebită şi seamănă cu cea medievală – are castele, turnuri şi scări de unde cei mai curajoşi pot să sară în apă. Pe toată durata şederii, spectacolele de animaţie vă vor distra, iar copiii vor fi cei mai fericiţi.

White Pod, Elveția

Dacă cei mici sunt împătimiți ai sporturilor de iarnă și se descurcă binișor pe pârtie, poate că nu ar strica să îi duceți în Elveția, la locul preferat al copiilor plini de energie, cărora le place aventura. Sunt oferite atât activități individiule, cât și de grup, iar distracția este garantată. Împreună cu părinții, cei mici pot descoperi frumusețea muntelui pe o sanie trasă de câini sau mergând alături de un ghid pe trasee bine stabilite, unde mai puneți că pot lua lecţii de schiat de la cei mai buni instructori în domeniu.

Hotelul Nick, SUA

Face parte din Complexul Nickelodeon, unul dintre cele mai iubite locuri de joacă și de relaxare din Statele Unite ale Americii. Parcuri acvatice, mall, filme 4D și spa, toate pentru tine și puii tăi.

Parcul Tematic Chessington, Anglia

Unul dintre cele mai iubite locuri de către copii. Este un loc magic în care prichindeii văd animale sălbatice și înţeleg modul în care ele trăiesc, atât în sălbăticie, cât și în captivitate. Totodată, parcul dispune de un acvariu marin și de un hotel ce are camere standard, camere de familie, dar și unele special create pentru cei mici.

Haideți să ne ocupăm și de stațiunile terapeutice în care ne putem distra cu familia și de unde plecăm mai sănătoși, voioși, voinici.

Lacurile terapeutice de la Sovata;

Salina Ocnele Mari, Vâlcea;

Salina Turda;

Slănic Prahova;

Băile Felix, Oradea;

Băile Herculane, Caraș Severin;

Băile termale Tășnad, Satu Mare;

Izvoare termale, Grecia:

Loutra Pozar (Ariadaeus);

Fermanagh Silla (Evia Edipsos) – resort considerat unul dintre cele mai bune 10 resorturi din lume;

Suroti-Tesalonic (Salonic);

Fărm (Salonic);

Can (Kassandra, Chalkidiki);

Kallithea (Rodos);

Loutraki-Perachora (Corint);

Krinides (Kavala);

Agios Fokas (Insula Kos);

Odessa, Ucraina;

Barcelona, Spania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.