Dragobetele și tradițiile sale nemuritoare

 

Nimic nu e mai frumos pe lume decât să iubeşti şi să fii iubit. Şi da, se întâmplă. Poate că nu este de fiecare dată aşa cum ne dorim noi sau când ne dorim noi, dar se întâmplă fiecăruia, cel puţin o dată-n viaţă. Mărturie stau toate scrierile şi poveştile de dragoste care au inspirat poeţii, autorii, muzicienii şi artiştii din toate domeniile si din toate timpurile. Iar tradiţia populară românească serbează, an de an, pe data de 24 februarie, din cele mai vechi timpuri şi până acum, sărbătoarea dragostei, numită Dragobete.

Se spune că Dragobete era Zeul tinereţii, al iubirii şi al bucuriei la vechii daci. Cu timpul, acesta a devenit protectorul tinerilor, mai ales al celor care (se) iubesc.

 

Unul dintre cele mai vechi mituri româneşti spune că Dochia ar fi fost fiica lui Decebal, regele dac. Aceasta s-a îndrăgostit de Traian, cel care va deveni cuceritorul Daciei. Pentru a scăpa de trupele lui Traian, Dochia s-a ascuns pe muntele Ceahlău, împreună cu oile sale şi s-a transformat în stânci.

 

Altă legendă, mai apropiată de zilele noastre, dar venita tot din timpuri stravechi, spun că Dragobete ar fi fost fiul babei Dochia. Un tânăr foarte frumos, cu un chip cuceritor, care se iubea cu toate fecioarele ce îi ieşeau în cale. De atunci şi până azi, el este simbolul dragostei în tradiţia noastră.

Poate că nu întâmplător Dragobete este sărbătorit pe 24 februarie, la sfârşit de iarnă şi început de primăvară, căci lui i se mai spune “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”.

De aici şi credinţa că în această zi, păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi încep să îşi construiască cuibul. Iar bătrânii satului au ţinut cu credinţă această zi, dedicând-o naturii, păsărilor şi animalelor din ogradă, şi nu numai. În această zi, nimeni nu va face niciun rău vreunei vietăţi, de va vrea să aibă prosperitate şi să îi meargă toate din plin. Altfel, toate nenorocirile se vor abate asupra sa şi asupra familiei sale. Este una din superstiţiile pe care le cunoaştem, dar mai sunt şi altele.

FOLLOW ME

An error occurred while retrieving media

 

În unele sate din ţară, încă se mai păstrează obiceiul ca în această zi să fie sărbătoare, şi, cum la fiecare zi mare toată lumea trebuie să se bucure, tinerii se îmbracă cu hainele cele mai noi, curate şi preţioase, merg în păduri şi culeg flori. Fetele porneau spre sat cântând şi dansând, iar băieţii porneau după ele, să le prindă, să le sărute. Dacă fetei îi plăcea băiatul care a prins-o, se lăsa sărutată, şi cei doi se puteau considera la începutul unui nou drum, împreună, sărutul simbolizând logodna celor doi. Seara, familiile celor doi tineri erau înştiinţate şi toată comunitatea sărbătorea alături de îndrăgostiţi.

Se spune că cine nu sărbătorea în această zi, tot anul era supărat şi nu putea iubi pe cine îi era drag.

 

Alt obicei spune că fetele necăsătorite strângeau zăpada rămasă pe alocuri, zăpadă care se numea“zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire, în descântecele de iubire şi în ritualuri de înfrumuseţare. Tinerele care doreau să fie frumoase şi iubite se spălau pe faţă cu această apă magică.

Şi pentru ca o tânără să fie iubită şi să aibă noroc tot anul, aceasta trebuia să se întâlnească cu un băiat şi să se atingă de el.

 

Şi mai există o regulă de aur pentru ca anul să fie bun pentru toată lumea: nimeni nu are voie să se certe. Chiar dacă există motive, atât femeile, cât şi bărbaţii trebuie să se înfrâneze din a da curs discuţiilor, asta dacă vor să nu aibă ghinion în tot ceea ce vor să facă.

Şi, ca în oricare zi de sărbătoare, nici o lucrare nu este permisă, nici în gospodărie, nici la câmp.

 

Un alt secret pentru a fi iubiţi şi fericiţi este ca în ziua aceasta, a lui Dragobete, să fiţi fericiţi şi să zâmbiţi din toată inima. Cine plânge azi, va avea parte de un an cu greutăţi, iar motivele de tristeţe şi amărăciune nu vor înceta să apară. Se zice că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.

 

Iar, dacă eşti singură şi vrei să afli cu cine te vei căsători, este suficient să îţi pui, noaptea, busuioc sub pernă, şi îţi vei visa iubitul. Este acelaşi ritual ca cel practicat în ziua de Bobotează. Se spune că în această noapte însuşi Dragobete vă aduce în vis bărbatul sortit.

De este ori nu aşa, nu aveţi de unde afla dacă nu veţi proceda întocmai.

 

Dragobetele nu este o zi de sărbătoare doar pentru laici, căci ea coincide şi cu marea sărbătoare din calendarul ortodox, cea a Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Oricum ar fi şi orice s-ar spune despre această zi, pentru mine şi pentru cei mai mulţi români, aceasta este ziua Dragostei. Se spune că atunci când iubeşti, totul în jur devine mai bun, mai frumos, noi devenim mai atenţi, mai răbdători, mai creativi, mai inspiraţi, şi, de ce nu, mult mai toleranţi faţă de cei pe care îi iubim şi chiar faţă de ceilalţi, ba şi de noi înşine.

Poate că nu ar fi rău ca măcar din când în când să ne lăsăm purtaţi de vântul primăvăratec al iubirii. Să ne hrănim inimile cu zâmbete, să ne purtăm paşii cu bucurie, să simţim puternicele strângeri de mână ale fiinţei dragi, să iubim pasional. Şi nu doar o dată pe an, că vine o zi în care lumea-ntreagă sărbătoreşte iubirea. Nu pe 14 februarie sau doar pe 24 februarie, ci cât mai des. Dacă s-ar putea, în fiecare zi. Pentru că iubirea are puterea de a transforma totul în frumuseţe, visul în realitate şi dorinţele în fapte.

Aşadar, dragii mei, bucuraţi-vă de această zi magică de Dragobete şi faceţi un exerciţiu simplu: începând de azi, iubiţi! Iubiţi cu toată fiinţa voastră! Dăruiţi dragoste şi sigur totul se va întoarce la voi înmulţit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.