Scris de Ela Crăciun la 28 aprilie 2015
Cred că fiecare avem momente în care ne amintim de cei care ne-au marcat destinul de la catedră. Pentru că, deși azi copiii mei se bucură de alte metode de predare, eu fac parte din generația ce intră sub influența Domnului Trandafir. Dascălul.
Involuntar, îi evocăm pe cei care s-au desprins de fundal și ni s-au lipit de suflet. Ne-au răspuns la un moment dat unei nevoi, ne-au motivat, ne-au mustrat ori ne-au pus la lucru sau…uneori…ne-au scos pe hol ca să ne potolim.
Viața la școală era colorată, lipsită de griji sau de comunicarea încâlcită. Ne dădeam bilețele, ne juleam în genunchi și purtam ștrampi până prin liceu. Să nu îmi spuneți că nu vă amintiți. Iarna, din cauza zăpezii, puneam veste și helănci pe noi și pantaloni matlasați pe sub uniforma în carouri. Arătam ca niște urși și ne mișcam ca niște iezi.
Liga mea a profesorilor excepționali începe cu profa de română 🙂 . Am cunoscut-o în clasa a VIII-a, în ultimul trimestru, pe când mă pregăteam pentru examenul de admitere în liceu. Aveam o perioadă rebelă :))), atât cât se putea, reușisem un absolut 4,40 în teză! Mama s-a speriat și mi-a căutat meditator.
M-a fascinat de cum am văzut-o: extrem de cochetă, elegantă, înaltă, roşcată, cu unghii roşii. Se dădea cu Magie Noir, un parfum extrem de puternic care rămânea în urmă ei ore în şir. Miroseam creioanele :))) şi-mi doream să fiu ca ea. Ca să înțelegeți. Era perioada în care nu aveam voie cu unghii date cu ojă, cu gene rimelate etc. Dna. Burada ne certa nu pentru că ne bătusem capul cu cochetărie ci pentru că nu ne-am străduit până la capăt: oja sărită era inadmisibilă!
Pe cât de frumoasă era, pe atât de afurisită. Dar învățam de drag, de ruşine. Mă certa atât de frumos, încât îmi venea să intru în pământ de ruşine. Nu mă bătea la cap cu învățatul de pe rost – spaima chefului de a studia, ci îmi explica lecțiile folosind câteva cuvinte cheie. Mă motiva. Îndeajuns de mult încât să am luat la admiterea în liceu 10 la examenul oral, 10 la scris iar la bacalaureat 9,90 la scris. La examenul oral a ținut să meargă cu mine. Când am coborât din mașină, mi-a spus: „Elina, să stai liniştită că poți lua orice notă. Numai 10 să fie!” Şi 10 a fost 🙂
Și acum, după atâţia ani, este la fel cum o ştiam eu. Îmi doresc şi copiii mei să aibă norocul să înveţe cu ea şi să primească ceea ce am primit eu: încredere.
Confirmare că unica rețetă e cea, dacă vreți, dată și într-o filosofie grea și pretențioasă, Republica lui Platon. Ne schimbăm doar și numai pentru un profesor ca ne inspiră. Mitul peșterii. 🙂
Din păcate nu am nicio fotografie cu dna Burada dar, sper să o prind, la un moment dat, mirosind a același Magie Noir și să ne facem un #selfie, nu?