Mesaje de PAȘTE. Cele mai frumoase urări de Paște pe care le poți trimite celor dragi


Paștele este sărbătoare în care creștinii sărbătoresc învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă în care ne dorim să fim alături de cei dragi și să le transmitem gândurile noastre bune.

Iată câteva texte pe care le poți trimite celor apropiați cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște:

Paşte mielul fericit, oul sade înroşit, de ruşine s-a scumpit. Iubitul iepuroi să-ti aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc si spor la toate!

Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului sa vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumina, iubire, speranţa. Un Paste Fericit!


Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea și pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa și să vă aducă renaşterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate şi căldura în suflete! Hristos a Înviat!

Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul și în inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

FOLLOW ME

Statisticile cu privire la accidente rutiere din România sunt extrem de triste… 
Mă număr printre cei care au fost implicați în accidente. Deși eram în oraș și circulam cu viteză mică, în impact, mașina a avut daună totală. I-am mulțumit lui Dumnezeu că eu nu am pățit nimic și că Alesia nu mai era cu mine în mașină, o lăsasem la școală. 
Dar știți cum își punea centura până atunci? Cu smiorcăieli și milogeală. 
Așa se punea și Nicholas în scaun până la acest experiment la care l-am luat să asiste și să vadă ce se poate întâmpla. 
Putem să le explicăm copiilor în multe feluri de ce un lucru e periculos, însă, din păcate, cel mai bine funcționează atunci când se conving singuri. 
Experimentul pe care l-am făcut pentru campania #CelMaiSigurLoc inițiată de @omvpetrom și Poliția Română a fost unul dur, dar vă recomand să arătați filmările copiilor voștri sau altor membri ai familiei care nu înțeleg de ce e important să fim asigurați în mașină. 
Nicholas se pune singur acum în scaun și sunt pregătită să-i reamintesc de acest experiment atunci când va uita și va proceda altfel. 
De ce? 
Conform informațiilor primite de la Poliția Română și Petrom: 
În 2021, 2159 de copii au fost victime pe şoselele din România. Asigurarea corectă, la fiecare drum, este cea mai bună șansă în caz de impact, iar riscurile să păţească ceva scad vertiginos. 
👉🏻 Cum îți asiguri copilul? 
Sistemele de siguranță și dispozitivele de fixare, precum scoica de protecție, scaunul auto și înălțătorul, îl protejează pe cel mic atunci când călătoriți împreună. Acestea sunt obligatorii din prima zi de viață până când copilul ajunge la înălțimea de 1,35 m 
👉🏻 Cum alegi corect un dispozitiv de protecție? 
🤍 să fie potrivit cu vârsta, înălțimea sau greutatea copilului tău
🤍 să fie potrivit pentru mașina ta, în funcție de sistemul de prindere
🤍 să fie certificat în urma unui test de impact independent (ADAC, OAMTC, Plus, NHSA, Which, RACE) 
⚠️ asigură-l pe cel mic corect, conform nevoilor lui
⚠️ nu ține niciodată copilul în brațe atunci când mergeți cu mașina
⚠️ poartă întotdeauna centura de siguranță
⚠️ fii un model pentru copilul tău: acționează cum ai vrea să acționeze el!
Statisticile cu privire la accidente rutiere din România sunt extrem de triste… Mă număr printre cei care au fost implicați în accidente. Deși eram în oraș și circulam cu viteză mică, în impact, mașina a avut daună totală. I-am mulțumit lui Dumnezeu că eu nu am pățit nimic și că Alesia nu mai era cu mine în mașină, o lăsasem la școală. Dar știți cum își punea centura până atunci? Cu smiorcăieli și milogeală. Așa se punea și Nicholas în scaun până la acest experiment la care l-am luat să asiste și să vadă ce se poate întâmpla. Putem să le explicăm copiilor în multe feluri de ce un lucru e periculos, însă, din păcate, cel mai bine funcționează atunci când se conving singuri. Experimentul pe care l-am făcut pentru campania #CelMaiSigurLoc inițiată de @omvpetrom și Poliția Română a fost unul dur, dar vă recomand să arătați filmările copiilor voștri sau altor membri ai familiei care nu înțeleg de ce e important să fim asigurați în mașină. Nicholas se pune singur acum în scaun și sunt pregătită să-i reamintesc de acest experiment atunci când va uita și va proceda altfel. De ce? Conform informațiilor primite de la Poliția Română și Petrom: În 2021, 2159 de copii au fost victime pe şoselele din România. Asigurarea corectă, la fiecare drum, este cea mai bună șansă în caz de impact, iar riscurile să păţească ceva scad vertiginos. 👉🏻 Cum îți asiguri copilul? Sistemele de siguranță și dispozitivele de fixare, precum scoica de protecție, scaunul auto și înălțătorul, îl protejează pe cel mic atunci când călătoriți împreună. Acestea sunt obligatorii din prima zi de viață până când copilul ajunge la înălțimea de 1,35 m 👉🏻 Cum alegi corect un dispozitiv de protecție? 🤍 să fie potrivit cu vârsta, înălțimea sau greutatea copilului tău 🤍 să fie potrivit pentru mașina ta, în funcție de sistemul de prindere 🤍 să fie certificat în urma unui test de impact independent (ADAC, OAMTC, Plus, NHSA, Which, RACE) ⚠️ asigură-l pe cel mic corect, conform nevoilor lui ⚠️ nu ține niciodată copilul în brațe atunci când mergeți cu mașina ⚠️ poartă întotdeauna centura de siguranță ⚠️ fii un model pentru copilul tău: acționează cum ai vrea să acționeze el!

Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!

Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă și un răspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie și iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!

Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă și în gând, împăcare și regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat!

Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia!

Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!

Paşte, mielul fericit, oul şade înroşit, de ruşine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate. Paşte fericit!

 Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE!

16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou PAŞTE FERICIT!

În noaptea Învierii, când clopotele bat, cu lumânări aprinse, cu sufletul curat, să spunem împreuna HRISTOS A INVIAT! Paște fericit!

Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!

Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! Paște fericit!

Fie ca Paștele să vă aducă în inimi lumină, pace și fericire, pe care să le împărțiți cu cei dragi, în aceste clipe magice! Paște fericit!

Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pasca, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!

Bucuria trebuie să vină din lucruri mărunte, liniștea din suflet, iar lumina din inimă. Hristos a înviat!
Sărbătorile Pascale să-ți aducă în suflet numai bucurie și iubire. Bucură-te de aceste momente magice alături de toți cei dragi ție. Hristos a înviat!

Vorbele simple sunt cele mai de efect! Așă că o să-ți spus scurt și lipsit de originalitate: Hristos a înviat!
Fie ca Sărbătorile Pascale să îți aducă pace și lumină în suflet și puterea de-ai ajuta mereu pe cei care au nevoie de tine. Hristos a înviat!

Lasă Lumina Sfântă a Învierii să îți pătrundă în casă și în suflet. Numai așa te vei simți cu adevărat împlinit. Hristos a înviat!

Cei care se războiesc sa aducă pace, cei care se urăsc să știe să iubească, iar cei bogați să învețe să dăruiască. Hristos a Înviat!

Chiar dacă nu putem să petrecem Paștele împreună, să știi că voi fi cu sufletul alături de tine. Sper ca speranța Învierii să mi te aducă aproape cât mai curând! Paște fericit!

Lumina Sfântă să ne facă viața mai frumoasă, casa mai bogată și masa îmbelșugată. Paște Fericit!

În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îţi doresc din suflet „Hristos a înviat!”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.