Rețetă Pavlova – Coroniță dulce de Crăciun

Cele mai prețioase cadouri de Crăciun nu pot fi cumpărate: relaxarea de dinainte de sărbători, prăjiturile pe care copiii abia așteaptă să le scoatem din cuptor sau emoțiile reîntâlnirii cu cei dragi. 

Le explic mereu copiilor cât de important este să mănânce echilibrat, însă de Crăciun îi învăț o altă lecție: există momente în care putem să lăsăm regulile să dispară ca să ne bucurăm de roadele muncii noastre, la fel cum putem să savurăm un desert pe care l-am gătit cu mânuțele noastre. 

Sărbătorile nu ar fi la fel de dulci fără prăjiturile de casă pe care le pregătesc alături de ei. Nicolas este fascinat să vadă prin ce „magie” se transformă zahărul, ouăle și făina în prăjiturelele lui favorite. Își trage scaunul aproape de masă, mă ajută să amestec și abia așteaptă să guste din toate bunătățile. Să guste pe parcursul procesului de pregătire este ritualul lui preferat și cred că și motivul pentru care este atât de atent și de cuminte când facem prăjituri.

Anul acesta am încercat pentru prima oară o rețetă a unei prăjituri pe care eu am adorat-o dintotdeauna, dar pe care nu am pregătit-o niciodată până acum.

A fost mai simplu de pregătit decât mi-aș fi imaginat și a ieșit mult mai bine decât speram. 

 

Bezeaua are nevoie de un timp mai lung la cuptor, însă pregătirea efectivă durează cam 30 de minute, adică ne rămâne o suficient timp pentru o plimbare în parc și un film de Crăciun.

Cum se pregătește Pavlova – rețetă

Pentru prăjitura Pavlova vom avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 5 albușuri
  • 150 gr. zahăr 
  • 150 gr. zahăr pudră
  • 1 cutie de Creme Patisserie Meggle
  • fructe de pădure și frunze de mentă pentru decor

Mod de preparare prajitură Pavlova

  • Preîncălzim cuptorul la 80°C. 
  • Batem albușurile cu mixerul la viteză mare până când se formează o spumă consistentă. 
  • Adăugăm zahărul puțin câte puțin și încorporăm până când bezeaua devine fermă și lucioasă. 
  • O așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și îi dăm o formă de norișor cu ajutorul unei spatule.
  • Punem la cuptor pentru aproximativ 210 minute la 80°C cu ventilație. 

Cum pregătim Creme Patisserie

Când bezeaua este gata, începe partea distractivă pentru copiii: pregătirea cremei Patisserie Meggle. 

Aceasta conține grăsimi vegetale care se transformă într-o cremă gustoasă, cu textură cremoasă și fină, dar destul de consistentă, care ajută la păstrarea formei intacte, fără să mai fie nevoie să adaug întăritor.

 

Îmi iese de fiecare dată ca unui cofetar profesionist, așa că scap de emoțiile că nu se va lega sau va curge de pe prăjitură, dacă o las la temperatura camerei pe masa de Crăciun.

Ca să își mărească volumul de până la 3.5 ori și să se omogenizeze bine, o pregătesc conform instrucțiunilor, imediat ce am scos-o de la frigider, la viteză medie.

Peste bezeaua răcită așezăm un strat generos de cremă Patisserie și dăm frâu liber imaginației la ornat, cu fructe, frunze de mentă sau orice decor ne mai place.

Nu știu care este perioada voastră preferată din an, dar eu ador Crăciunul, când mirosul prăjiturilor calde umple ne casa, masa este îmbelșugată și noi ne bucurăm că în sfârșit voie să gustăm din toate, alături de o cană de ceai sau ciocolată cu lapte fierbinte.

Sper ca rețeta mea  să vă apropie și să aducă magia Crăciunului și în casa voastră. Nu uitați să faceți multe fotografii și să le împărtășiți cu mine și cu prietenii pe Facebook și Instagram. 

Vă urez de pe acum Crăciun Fericit! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.