Tradiții de familie pe care ar trebui să le începi cu copiii tăi

Cu cât cresc mai tare copiii, cu atât îmi dau seama cât de repede trece timpul pe care îl mai avem de petrecut împreună, înainte ca ei să crească și să plece la casele lor. 

Alex are aproape 18 ani, Nicho abia a împlinit 5. Uneori mi se pare că am clipit și au trecut la fel de ușor ca ultimii 5 și ultimii 18. Dar când stau să privesc în spate, realizez totuși că anii aceștia nu au trecut chiar în zbor și am adunat împreună o mulțime de amintiri și momente frumoase.

Așa că încerc să mă las cât mai puțin condusă de nostalgie și să mă bucur cât mai mult de timpul prezent pe care îl trăiesc alături de familia mea: aici și acum. 

Suntem norocoși să trăim într-o eră în care avem la dispoziție o multitudine de surse de inspirație pentru idei de activități pe care să le facem alături de copii. Mă bucur foarte mult că am reușit să facem adevărate tradiții din unele dintre acestea și că ne vom aminti cu drag de ele în timp. Poate cine știe… copiii mei le vor duce mai departe.

4 tradiții pe care eu le fac cu copiii mei și pe care le poți începe chiar de azi:

1. Donați împreună jucării

Ne-am petrecut mult timp din ultimele luni sortând haine și jucării. E ceva ce facem de regulă de cel puțin o dată pe an și țin mult să fie și copiii alături de mine. Recunosc că încetinesc ritmul, însă e foarte important pentru mine să le explic de ce e important să renunțăm la jucăriile, hainele sau obiectele pe care le avem și să donăm altor copilași care se pot bucura în continuare de ele. 

Din acest proces pe care mama mea obișnuia să-l denumească curățenie generală se pot naște amintiri frumoase, iar copiii vor învăța să fie mai buni și mai atenți la nevoile celorlalți. 

Fac asta cu Alesia și Alex de când sunt mici și mă bucur să trec acum cu Nicho prin aceleași etape și să văd cum se sădește și în el generozitatea.

2. Activități DIY

Copiilor le plac activitățile de tip do it yourself, pentru că sunt distractive și le stimulează creativitatea. 

Alesia este în casa noastră mare amatoare de DIY și îi place să ne implice și pe noi în proiecțelele ei. Avem permanent casa plină de foi, planuri, lipici și orice mai găsește ea de folosință. 

Pe moment poate deveni obositor să tot strângem după ei, dar astfel de activități le dezvoltă creativitatea și sunt un prilej nemaipomenit de a sta de vorbă, în tihnă, în timp ce mânuțele voastre sunt puse la treabă.

 

 

3. Vorbiți despre visele voastre

E important să discuți cu cel mic despre visele și sentimentele lui, pentru a îl face să se simtă ascultat și încurajat. O dată la ceva timp, dați-vă timp să stați la povești și să vorbiți despre asta sau chiar să le arăți cum pot face un vision board, pentru a le aminti de dorințele lor cele mai mari. Eu sunt o împătimită a vision board-urilor, a planurilor și a manifestării. Acum câteva săptămâni, Nicho își dorea niște seturi de lego care erau foarte scumpe. Așa că i-am spus că nu le luăm. Ideea lui a fost să scoată la imprimantă doar cutia de jocuri până când o să aibă și jocurile. A început manifestarea de la 5 ani.

4. Albumul cu amintiri

Niciun moment nu se va întoarce înapoi, așadar un album cu amintiri este modalitatea perfectă de a le imortaliza pentru totdeauna. Eu am zeci de mii de poze în telefon, dar după ce mi s-a stricat un calculator acum mulți ani și am reușit să pierd pozele cu Alex mic, mi-am promis că voi păstra în casă albume fizice cu amintiri.

 

 

Am și de la mama o cutie cu pozele noastre de când eram mici și mi se pare că experiența de a privi o fotografie fizică este total diferită de una digitală.

Așa că frecvent fac selecții de poze pe care le scot la imprimantă. Pentru casa nouă am cumpărat câteva rame pe care voiam să le pun în camera mea, camera lui Nicho și dormitor, așa că în ziua în care ne-a sosit imprimanta, ăsta a fost primul lucru pe care l-am făcut. Imprimanta noastră este HP Smart Tank 580 și este unul dintre cele mai folosite accesorii din casa noastră (era la fel și înainte să ne mutăm). 

 

Spre deosebire de modelul vechi, aceasta are sticluțe cu cerneală la care poți face refill fără să faci mizerie și se conectează foarte ușor la telefon cu ajutorul aplicației HP Smart. Imprimanta vine cu cerneală multă în pachet: imprimi până la 18.000 de pagini alb-negru sau 6.000 de pagini color, astfel costul pe foaie imprimată este foarte scăzut.

O folosim și la scos poze, citate sau cutii de lego, dar și la activitățile zilnice: proiecte pentru școală, meniul săptămânii, acte pentru casă și foi de colorat sau proiecte DIY.

Îmi place că se poate folosi foarte ușor de toată familia. Momentan, Nicho e singurul care are nevoie de ajutor când vrea să o folosească, iar mie îmi e mai mare dragul să-l ajut.

Sper că v-am inspirat cu activitățile noastre. M-aș bucura să-mi povestiți ce tradiții ați creat voi alături de copiii voștri de-a lungul timpului.

4 comentarii pe “Tradiții de familie pe care ar trebui să le începi cu copiii tăi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.