5 modalități prin care să scapi de praful din casă

Praful este o problemă zilnică destul de enervantă cu care ne confruntăm cu toții. Oricât de des facem curățenie, ni se pare că tot nu putem scăpa de el în totalitate. 

Termini de curățat o cameră, treci la cealaltă și praful se pune la loc instant…

Deși ne pare imposibil să îndepărtăm toate particulele de praf, există câteva lucruri care ne pot ajuta să minimizăm cantitatea de praf din interior. În felul acesta vom putea simți o diferență enormă atât în ceea ce privește calitatea aerului, cât și a stării generale de bine pe care o au membrii familiei. 

Cum de cele mai multe ori, ștergerea mobilei și aspirarea podelei sunt doar soluții pe moment, mai apelez și la alte câteva mici trucuri pentru a reduce cantitatea de praf din casă: 

Asigură-te că ții ferestrele închise în orele cu circulație intensă

Deși avem nevoie de aer curat, trebuie să știi că deschiderea ferestrelor este unul din motivele pentru care particulele de praf ne intră în locuință. Așadar, pentru a minimiza această problemă, asigură-te că stai cu geamurile închise, mai ales în zilele în care bate puternic vântul sau în orele de trafic intens. 

Curăță și tavanul

De cele mai multe ori, uităm să ștergem sau să aspirăm și tavanul, odată cu podeaua. Trebuie să știi că și acolo se adună o cantitate semnificativă de praf și trebuie curățat din când în când, cu ajutorul unei cârpe speciale sau a aspiratorului. 

Folosește un purificator

Pe lângă beneficiile enorme pe care le are pentru curățarea aerului, un purificator bun este un excelent inamic al prafului.

Ce beneficii are un purificator de aer:

  • te scapă de praful din locuință
  • reduce nivelul poluanților veniți din exterior (pulberi, noxe, praf de ciment, etc)
  • anihilează poluantii din interior (fum de mâncare, fum de țigară, agenți volatili, spori de mucegai, formaldehide)
  • ameliorează efectele neplăcute ale alergenilor (polen, praf, ambrozie sau alți agenți alergeni)
  • sterilizează aerul din încăpere grație lampei UVC (în funcție de model)


Dotat cu un sistem complex de filtrare și cu o tehnologie de purificare extrem de eficientă, AlecoAir P30 SILK filtrează aerul dintr-o încăpere de 4-5 ori pe oră.

P30 SILK deține un sistem de 5 etape de filtrare pentru o purificare avansată a aerului pentru suprafețe de până la 30 mp: pre-filtru lavabil, filtru True HEPA, filtru Carbon Activ, funcție de ionizare și tehnologia UV-C.

În felul acesta reduce nivelul poluanților din exterior, anihilieaza poluanții din interior și steriliează aerul din încăpere cu o eficiență de 99,97%.

Schimbă lenjeria de pat în fiecare săptămână

Datorită faptului că stăm atât de mult timp pe ea, lenjeria de pat adună praful de pe hainele și din celulele moarte ale pielii noastre. Așadar, un alt lucru ce ar putea contribui la scăderea cantității de praf din casă este să te asiguri că îți speli lenjeriile săptămânal, sau cel mult o dată la două săptămâni. 

Nu uita să îți ștergi și plantele, cărțile sau obiectele de decor

Te-ai fi gândit vreodată că și plantele pe care le ținem în casă ar putea fi un factor important în acumularea de praf? 

Ei bine, pe lângă faptul că dăunează sănătății noastre, acest lucru le dăunează și lor, întrucât nu mai pot absorbi suficient lumina soarelui. Așa că, data viitoare când faci curat, asigură-te că ștergi și frunzele plăntuțelor tale folosindu-te de o cârpă din microfibră, pentru a îndepărta praful. 

Tu ce alte trucuri ai pentru a scăpa de praful din casă?

Îți mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă ai rămas cu câteva întrebări, aștept să le discutăm, iar dacă informațiile ți s-au părut utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

2 comentarii pe “5 modalități prin care să scapi de praful din casă

  1. Fuzzy says:

    Praful este o problemă zilnică cu care ne confruntăm cu toții, însă există câteva trucuri pe care le putem folosi pentru a minimiza cantitatea de praf din casă și pentru a avea un aer curat și sănătos. AlecoAir P30 SILK este intr-adevar un purificator de aer bun, dotat cu un sistem complex de filtrare și cu o tehnologie de purificare extrem de eficientă, care poate filtra aerul dintr-o încăpere de 4-5 ori pe oră și reduce nivelul poluanților din exterior, anihilând poluanții din interior și sterilizând aerul din încăpere cu o eficiență de 99,97%.

  2. fuzzy says:

    Praful este una dintre principalele probleme cu care ne confruntam zilnic. Cu toate acestea, exista o serie de trucuri si sfaturi pe care le putem folosi pentru a reduce cantitatea de praf din interior. Purificatorul de aer AlecoAir P30 SILK poate constitui un aliat excelent in aceasta lupta pe care o dam.
    Felicitari pentru ca ai reusit sa investighezi cauzele acumularii prafului si mai ales pentru ca ai ajuns la concluzia ca, cu ajutorul unui purificator, praful din casa poate fi atenuat. Sfaturile pe care le-ai oferit sunt foarte utile si vor ajuta multi oameni sa scape de nebunia starpita de acumularea excesiva de praf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.