Oricât am ține la siluetă, există un aliment în fața căruia facem concesii, măcar de câteva ori pe an: varza murată. Fie că e vorba de frunzele folosite la sarmalele delicioase de Crăciun sau de carnea cu varză călită, nu putem refuza acest deliciu acrișor.
Nici măcar nu ar trebui să aveți regrete mai târziu. Varza murată este mai sănătoasă pentru noi decât v-ați putea închipui:
- procesul de lacto-fermentație transformă varza într-un probiotic excelent. Bacteriile bune pe care le aduce varza, odată consumată, sunt esențiale pentru o digestie corectă.
- în trecut, oamenii se aprovizionau cu varză murată în timpul călătoriilor lungi pentru a nu se îmbolnăvi de scorbut – o afecțiune cauzată de lipsa vitaminei C în organism. Așadar, varza murată este o sursă senzațională de vitamina C – nu strică să incluzi o porție în alimentația ta zilnică.
- în categoria alimente care țin cancerul la distanță, intră și varza murată. De fapt, este chiar mai eficientă decât broccoli și conopida, datorită conținutului de isotiocianate care previn apariția celulelor canceroase. În plus, glucozinolații din varza murată contribuie la activarea antioxidanților naturali din corp iar flavonoidele ajută la protejarea pereților arteriali.
- aveți probleme cu ulcerul? Se pare că varza murată poate fi un tratament natural minunat (și puțin costisitor). Motivul este simplu: conține vitamina U, care face minuni pentru organismul tău.
Asa ca, daca tot a venit toamna, de ce sa nu profitam si in felul acesta? 🙂