Luna Februarie este cunoscută ca luna îndrăgostiților așa că și așteptările noatre pe plan sentimental cresc, mai ales datorită celor două sărbători mult așteptate- pe 14 februarie Sfântul Valentin, iar pe 24 Dragobetele. Și aceste sărbători joacă un rol important în energia lunii.
Sfântul Valentin, este un martir declarat ca sfânt al creștinilor romano-catolici. După legendă, el ar fi cununat un păgân cu o creștină,le dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și vindeca bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II . După moartea sa, a devenit martir și a fost considerat de atunci protectorul îndrăgostiților.
Dragobete este o sărbătoare tradițională românească , sărbătorită în 24 februarie . Dragobete a fost fiul lui Baba Dochia , care reprezintă personajul principal din mitul păgân, legat de sosirea primăverii și de sfârșitul iernii aspre. Datorită bunătății sale nesfârșite, el a fost ales – potrivit unor surse, de către Fecioara Maria – pentru a fi Gardianul Iubirii.
Ziua este cunoscută mai ales ca „ziua în care păsările sunt logodite”. În această perioadă păsările încep să-și construiască cuiburile și perechea. În această zi, considerată locală în prima zi a primăverii, băieții și fetele adună flori și cântă împreună. Fecioarele obișnuiau să colecteze zăpada care se afla pe pământ în multe sate și apoi să o lase să se topească, folosind apa în poțiuni magice în tot restul anului. Cei care participă la obiceiurile Dragobete ar trebui să fie protejați de boală, în special de febră, pentru restul anului. În cazul în care vremea permite, fetele și băieții aleg ninsoare sau alte plante de primăvară timpurie pentru persoana pe care o curtează. În România, Dragobete este cunoscută ca o zi pentru cei care iubesc, mai degrabă ca Ziua Îndrăgostiților.
Zodii norocoase în dragoste în luna Februarie:
BERBEC:
FOLLOW ME
Este luna surprizelor pe plan sentimental. Dacă formezi deja un cuplu, probabil în luna Ianuarie te-ai aflat în mijlocul mai multor conflicte și tensiuni, dar nu îți face griji, în luna Februarie vei avea parte doar de armonie și afecțiune.
Dacă ești singură, îți vei găsi dragostea în această lună, posibil chiar pe 14 Februarie.
FECIOARĂ:
Deși ca Fecioară ești o persoană perfecționistă și compexă, partenerul va știi cum să te mulțumească și te va răsfăța toată luna Februarie. Te vei simți foarte speciala și chiar te vei dezvolta pe plan personal datorită admirației pe care o primești din partea persoanei iubite.
GEMENI:
Vei avea o perioadă care-ți va părea un vis, mai ales că până acum ai avut destul de multe dezamăgiri în dragoste. În luna Februarie nu vei mai fi însă atât de sceptică în ceea ce privește dragostea și îți vei da seama de ce nu a funcționat până acum.
LEU:
Deși ți-ai pierdut speranța, dragostea te va surprinde când te aștepți mai puțin. Și în plus, te vei bucura de admirația tuturor din jur. În a doua parte a lunii Februarie, vei cunoaște pe cineva special, care va deveni un posibil partener ideal pentru tine.
Nu sunt prin ele😁
Ma cam nimerit!