#CHICMOM

Dor de…

Scris de Ela Crăciun la 21 octombrie 2020

Unul dintre cele mai de preț lucruri pe care le-am învăţat şi înţeles pe pielea mea anul acesta a fost să mă bucur de tot ce mă înconjoară şi de lucrurile simple. Lucruri pe care le luam de-a gata, pe care le consideram normale și despre care credeam că mi se cuvin, mai ales dacă și munceam pentru ele.

Ştiţi deja că sunt o iubitoare declarată a călătoriilor. Şi toţi cei din familia mea sunt la fel. În urmă cu aproximativ 10 luni programasem deja, cu foaia, pixul şi calendarul în faţă toate vacanţele pentru anul acesta. Şi credeam că nimic nu mă va face să mă răzgândesc când am spus că 2020 va fi anul în care am să scriu file cu amintiri făcute peste graniţă, în cartea cu povestea noastră.

Publicitate

Am început anul la Disneyland, cu Alesia și abia așteptam să bifăm următoarele destinații pe care le-am lăsat și pe blog în articolul 6 destinații de vacanță perfecte pentru 2020 (cuplu și familie). Ştiam deja unde vom fi cazaţi, iar pentru câteva dintre ele aveam şi datele de plecare şi de întoarcere.


Dar m-am trezit brusc, din visul frumos în martie. Atunci când, după primele zile de haos, incertitudine, aşteptare şi confuzie, am înţeles că nu mai puteam pleca nicăieri. Ce m-a durut cel mai mult a fost că promisesem copiilor că vom merge în Egipt. Dar, se pare că uneori, oricât de bun ar încerca să fie un părinte, nu poate să îşi îndeplinească toate promisiunile.

Cu fruntea sus am luat în piept necunoscutul şi nu m-am lăsat afectată. Nu vizibil, cel puţin. Prima vacanță pe care urma să o anulăm era în aprilie. Am trecut totuși peste, pentru că mai greu decât să nu merg în Dubai mi s-a părut atunci să nu pot să fiu cu toată familia de Paște.

Publicitate

Ce nu am înţeles atunci, a fost că „noul Coronavirus” nu urma să ne fure doar vacanţele. Ci şi şansa de a mai trăi viaţa pe care am avut-o până în luna martie.

Trăiam cea mai fericită poveste, fără să fim conștienți de asta. Ne plângeam că suntem obosiţi, că parcă nu ne simţim în stare să ieşim în parc sau la terasă? Că preferăm să dormim mai devreme? Sigur, dacă am fi ştiut ce ne aşteaptă, ne-am fi gândit de două ori înainte. Puteam merge oriunde ne doream, oricând, fără declaraţie sau mască. Din punct de vedere psihologic, economic și social, a fost o mare lovitură pentru foarte mulţi oameni din întreaga lume. O situaţie pe care nici măcar nu ne-am imaginat-o vreodată s-a transformat în realitatea cenuşie pe care am fost nevoiţi să o acceptăm, mai devreme sau mai târziu.

Şi ne-am schimbat mult. Toţi. Primul lucru pe care îl făceam atunci când intrăm în casă, era să ne îmbrățișăm. Acum, încă de la poartă, ne căutăm temători şi încruntaţi dezinfectantul pentru mâini şi abia apoi punem mâna pe clanţa uşii. Ne îmbrăţişăm cu grijă şi mai mergem o dată la baie, să ne spălăm pe mâini.

Publicitate

Îmi e dor de familia adunată în jurul mesei, de petrecerile care umpleau casa, de curtea din care se auzeau râsete şi zarvă. Nu credeţi că am visat prea mult, uneori, la singurătate? Să avem timp să vedem un film, să citim o carte sau un articol. Le-am fi putut face pe toate şi fără să ne îndepărtăm, fără să ne dăm seama, prietenii sau familia. De câte ori nu aţi fost chemaţi la întâlnire cu prietenii şi aţi refuzat? Sau de câte ori trebuia să vină în vizită o rudă şi brusc, „a apărut ceva în program”, doar pentru că nu vă simţeaţi în stare să fiţi gazde bune?

Şi am fost singuri. Luni bune. Luni bune în care ieşeam cu declaraţie ca să mergem la farmacie sau ca să ne aprovizionăm. Aţi fi dat orice să mai treacă cineva pragul casei voastre, aşa-i? Asta am simţit şi eu. Nu ne-a deranjat nimeni şi personal, am învăţat că singurătatea nu ne ajută cu nimic.

Am avut timp liber… încă prea mult. Şi priveam în gol pe fereastră, aşteptând să îmi spună cineva când am să post să plec din nou la plimbare cu familia. Să îmi spună cineva când o să mai vină mama pe la mine şi când o să mai fie, din nou, casa plină cu toţi cei pe care îi iubesc. Dar şi dacă nu zâmbeam pe drumul din faţa casei şi până la magazin…ce conta? Oricum, purtam mască. Eventual, tristeţea se mai citea doar în privire. Dar cine mai era preocupat de ce simt alţii? Eram cu toţii încruntaţi, speriaţi şi grăbiţi să ne întoarcem din nou, acasă..cu declaraţia împăturită în buzunar.

Am învăţat în ultimele luni că nu trebuie să trăim după grafic şi nici cu lista cu planuri în faţă. Eu sunt foarte organizată. Şi tocmai pentru că îmi place să fie totul făcut la timp, am asistat neputincioasă la momentele în care un virus ne-a pus lacătul pe uşă. Şi mi-a fost dor de plimbările în parc, de gustările pe care le luam cu Alessia la cofetărie, mi-a fost dor să merg la mall cu prietenele. Am tânjit după un film la cinema. Noi făceam asta foarte des. Mergeam la film cu toţii şi mâncam popcorn. Mi-a fost dor chiar și de oamenii care şușotesc în sala de cinema şi în sala de teatru.

Am stat în casă şi m-am simţit ca personajul principal al unei poveşti despre care nu ştiam nimic. Nici cine a scris-o, nici de ce a început atunci acel capitol, nici când se va termina, nici cum va arăta finalul… O poveste necunoscută cu un personaj care încerca să-şi intre în rol cu un zâmbet amar pe buze. Ce altceva aveam de făcut? Decât să mă împrietenesc cu noua mea vecină… incertitudinea.

Peste vară a fost ceva mai bine, dar atunci am simțit cel mai apăsător lipsa vacanțelor pe care le plănuisem cu atâta entuziasm.

Şi acum îmi e dor din nou. Mi-e dor să fac bagajul şi să plecăm cu maşina prin ţară şi prin lume. Mi-e dor de evenimentele la care participam, unde revedeam prieteni vechi, unde cunoaşteam oameni şi poveşti noi. Îmi e dor de tot ce trăiam câdva. Îmi e dor să primesc sau să ofer o îmbrăţişare… fără teamă. Dar mă consolez acum cu gândul că îi pot revedera pe cei pe care iubesc şi care au stat atât de multă vreme la distanţă- chiar dacă mai rar, chiar dacă nu la fel ca acum 10 luni. Mă bucur că îi ştiu sănătoşi pe cei dragi şi sper că într-o bună zi să se închidă acest capitol şi să ascund cartea undeva într-un sertar.

Vouă ce v-a lipsit cel mai mult în această perioadă?

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE.

Fii mereu la curent cu postarile mele! Ce ai de facut?

  1. Sa ma urmaresti pe INSTAGRAM – Aici raspund cel mai rapid tuturor mesajelor pe care le primesc
  2. Sa te abonezi la canalul meu de YOUTUBE
  3. Sa dai like paginii mele de FACEBOOK
  4. Sa te inscrii in grupul MAMICI SI COPII FERICITI
Publicitate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

--