Vă aștept la Ora de Alimentație

Continuăm și luna aceasta tradiția și, alături de Qbebe și Școala Părinților Responsabili, vă aștept la Ora de Alimentație.

Aimentația e un capitol dificil chiar și atunci când ești adult, iar atunci când vine vorba de copii, grijile noastre sunt și mai mari. Ce să le punem în farfurie astfel încât să le asigurăm nutrienții necesari, să fie sănătos, gustos și să-i facem să mănânce cu plăcere? La Nicholas abia am început diversificarea, așa că sunt pe cale să o iau de la capăt în căutarea răspunsurilor magice la aceste întrebări.

Vă dau întâlnire pe 26 iunie, la de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta, la Ora de Alimentație,  unde  vom cunoaște 3 specialiști în alimentație și pediatrie ce ne vor oferi informații prețioase.

Lecția 1 Tainele diversificării dezvăluiteDr. Iren Alexoi – Medic specialist medicină de familie și absolventă a Facultății de Nutriție Dietetică UMF Timișoara

Lecția 2 Tehnici eficiente pentru reducerea mofturilorAlina Stoica, terapeut nutriționist

Lecția 3 Ce înseamnă, de fapt, o alimentație sănătoasăDr. Camelia Olteanu, Medic specialist în Nutriție și Dietetică, președinte al Asociației Dieteticienilor și Nutritioniștilor din România.

FOLLOW ME

An error occurred while retrieving media

Înscrierile la Ora de Alimentație se fac aici! 

Intrarea este liberă, însă trebuie să vă înscrieți înainte. 🙂 Puteți veni și cu cei mici, există pentru ei o sală de joacă amenajată unde va exista un atelier educativ și se vor putea distra în compania animatorilor.

 

Mai multe detalii găsiți pe www.qbebe.ro!

Vă aștept!

Mulțumesc că ai citit acest articol. Dacă informațiile ți se par utile, le poți împărtăși cu prietenii tăi cu un simplu SHARE. Pe mine mă găsești zilnic și pe pagina mea de facebook, Instagram sau pe canalul de Youtube.

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun

Articolul a fost publicat in CHICMOM si etichetat cu .

0 comentarii pe “Vă aștept la Ora de Alimentație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.