5 gustări sănătoase de luat între mese

Variante creative pentru o disciplină alimentară zilnică

Aud de când mă știu, de la prieteni, familie, specialist, o recomandare pe cât de simplă, pe atât de eficientă: „Mănâncă puțin și des”, un adevăr care își demonstrează de fiecare dată validitatea. Pe bună dreptate, factorul de echilibru în harta unei alimentații sănătoase îl reprezintă, pe lângă ce și cât mâncăm la mesele principale, și gustările pe care le luăm între acestea. Un studiu efectuat în America demonstra recent că gustările luate între mese sunt cea mai bună cale de a ne îmbunătăți obiceiurile alimentare. Dincolo de arhititratele deja gustări formate din fructe și oleaginoase, există, însă, și alte câteva variante mai…creative, pe care chiar zece nutriționiști americani le-au dezvăluit ca făcând, de altfel, parte din alimentația lor zilnică.

Iată din ce putem alege:

1. Iaurt grecesc cu miere

Iaurt grecesc cu miere

Amestecă o ceașcuță de iaurt grecesc (cu conținut scăzut de grăsimi) cu o linguriță de miere și cu două linguri de prune uscat, tăiate mărunt. Este o gustare excelentă pentru a tăia pofta de dulce și pentru a stimula digestia.

2. Smoothie verde

Smoothie verde

FOLLOW ME

Îl poți prepara foarte rapid dintr-o jumătate de avocado și două mâini de kale. Avocado este o sursă perfectă de grăsimi vegetale, un inamic declarat al colesterolului, în vreme ce kale reprezintă o sursă importantă de fier. Este un mix energic și sățios.

3. Guacamole

Guacamole

Amesteci pasta de la un avocado cu zeama de la un lime, adaugi puțină sare neiodată (sare roz de Himalaya), puțin piper, ceapă verde tocată mărunt (sau usturoi) și, la alegere, câteva roșii cherry. Le poți consumă cu 2-3 crackers integrali sau cu două felii de pâine de secară.

4. Smoothie din fructe de pădure

Smoothie din fructe de padure

Îl prepari din iaurt grecesc, care îți aduce proteină, și fructe de pădure, care adaugă fibră. Opțional, poți adăuga o linguriță de pudră proteică de soia și o linguriță de miere sau sirop de agave pentru un strop de dulceață. O astfel de gustare are 139 de calorii și este recomandat să o consumi în prima parte a zilei.

5. Pară cu ricotta

Pară cu ricotta

Tai o pară medie în jumătate, scobești partea cu sâmburi și adaugi o linguriță rasă de ricotta înăuntru. Presari puțină scorțișoară și bagi la cuptor pentru câteva minute. Ricotta este bogată în proteine, perele sunt o sursă excelentă de fibră, iar împreună sunt o gustare delicioasă și sățioasă, care îți aduce nu mai mult de 170 de calorii.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.