Cerințele de proteină diferă în funcție de vârstă, activitate fizică și obiective
Multe și nebănuite sunt soluțiile alimentare la care apelăm în cursa noastră pentru a atinge greutatea ideală, pentru a ne transforma corpul, a ne reseta organismul și pentru a trăi, în esență, sănătos. Personal, am ajuns de mult la concluzia că nu există diete-minune, alimente și ceaiuri miraculoase, care te ajută să slăbești în patru zile și că, la urma urmei, totul ține de disciplină, moderație, alimentație variată și sport.
M-am întrebat, însă, recunosc, cam care este locul pe care îl ocupă în harta unei alimentații sănătoase suplimentele proteice, precum diferitele batoane și prafuri. În fapt, întrebarea care nu-mi dă pace este cât de mult ajută acest gen de produse în procesul de slăbit. Și am găsit chiar mai multe răspunsuri, cu ajutorul lui Aram Paronian, instructor de fitness la Sky Wellness: “Proteina este unul dintre cei mai sățioși nutrienți, ce poate ține de foame o perioadă lungă de timp. Batoanele și prafurile proteice pot avea rezultate în programul de slăbire, atâta timp cât acestea sunt echilibrate cu alte alimente sănătoase, sărace în calorii.”
Așadar, iată că, dacă găsim calea de mijloc, acești “ajutători” ne pot deveni chiar aliați, mai ales dacă suntem adepții unei diete vegane sau vegetariene. “Calea de mijloc” este, însă, o sintagmă de care e bine să ținem cont în această ecuație, pentru a determina cantitatea corectă de astfel de suplimente proteice pe care e bine să o aducem în corp. Și, după cum ne explică Aram, “cantitatea corectă este determinată de mai mulți factori, cum ar fi vârsta, nivelul de activitate fizică, masă musculară și obiectivele fiecăruia. Cerințele de proteină sunt crescute în mod semnificativ la persoanele care sunt active fizic, precum și la persoanele în vârstă sau la cele care sunt în recuperare de pe urma diferitelor leziuni. Persoanelor active le este recomandat în jur de 1.5-2.2gr de proteină/kg de corp, persoanelor obișnuite, aproximativ 55-90gr, în cazul bărbaților și 45-47gr, în cazul femeilor”.
Așa cum probabil mulți dintre voi știți deja, unele dintre aceste batoane sau prafuri sunt recomandate fie pentru a suplini o masă, fie înainte sau după mersul la sală, însă în oricare dintre aceste variante, trebuie să urmărim un obiectiv clar: dacă dorim creșterea masei musculare, atunci le consumăm înainte și după antrenament. Dacă dorim pierderea în greutate, atunci apelăm la suplinitoare de mese.
Consumul de proteină, însă, indiferent de sursa din care provine, nu este lipsit încă de controverse: “S-a spus că o dietă bogată în proteine poate provoca leziuni renale și osteoporoză. Cu toate acestea, nimic nu este susținut de știință. De fapt, s-a demonstrat că un aport mai mare de proteine reduce tensiunea arterială și ajută la lupta împotriva diabetului, care sunt doi dintre principalii factori de risc pentru boli de rinichi”, ne spune Aram.

FOLLOW ME

La mulți ani, Alesuca noastră curajoasă, blândă, dar neînfricată! 💕🎉 I-am sărbătorit în avans ziua luni seara, alături de prietenii ei, la o petrecere laser tag, cu ea urcată pe un tigru uriaș. 🐆 Oricât de greu îmi e uneori să îi țin piept cu răbdare, sunt mândră de ea că e o fată atât de hotarâtă, efervescentă și cu principii solide! E foarte greu să câștigi un argument cu ea, pentru că își apără cu înverșunare punctul de vedere, lucru ce o va ajuta foarte mult în viitor. Pe cât de aventurieră e, căci ar sta numai cu genunchii juliți dacă ar fi după ea și dorința ei de a face toate trăznăile posibile, pe atât e de blândă și grijulie când vine vorba de cele mai constante și dragi pasiuni ale ei: animalele și natura. E o oază de bunătate și o enciclopedie cu baterii inepuizabile, în fiecare zi spunându-ne câte un știați câte specii de păiajeni există în România, știați cum se numesc trandafirii care cresc așa de încolăciți? E sinceră și directă, dar știe cum să nu îți rănească sentimentele. Pune pasiune în tot ce face, e descurcăreață, agilă, amuzantă și iubită de noi toți, iar de azi are 11 ani. ❤️

3 lecții despre sustenabilitate pe care le-am luat cu mine și în 2023 👆🏻 Anul trecut am fost implicată într-un proiect care mi-a plăcut extrem de mult din toate punctele de vedere: #FaptePentruUnViitorMaiBun by @lidlromania. Având 3 copii cu vârste atât de diferite, nu aveam cum să nu observ cât de mult evoluează lucrurile în tot ceea ce ține de creșterea lor de la un copil la altul. Dacă în 2006, când am devenit mamă pentru prima oară, preocuparea pentru mediu era extrem de puțin abordată, în 2018, când s-a născut Nicholas, lucrurile stăteau complet diferit. Între timp, Alesia avea și ea deja 6 ani și era deja mica noastră ecologistă pentru că școala ei pune foarte mult accent pe subiectele ce țin de protejarea Planetei. 🌎 În prezent, avem la îndemână foarte multă informație despre sustenabilitate, dar și foarte multe modalități prin care să reușim ca prin obiceiurile noastre de zi cu zi să lăsăm o amprentă cât mai puțin dăunătoare în urma noastră. Cele mai simple lucruri pe care le putem face începând de azi: 🌿 să consumăm mai multe produse de la producători locali
🌿 să evităm cât mai mult risipa alimentară
🌿 să ne îndreptăm mai mult atenția către alimentele BIO, crescute cu etică și respect pentru mediul înconjurător Lumea din jurul nostru este într-o continuă schimbare și îmi doresc ca eu să fiu de partea bună a baricadei. Le datorez asta copiilor mei, pentru un viitor mai bun! Tu ce #FaptePentruUnViitor mai bun ți-ai propus să faci?

Best of this week ✨ Săptămâna asta mi-am propus să îmi fac calendarul astfel încât să reușesc să fac 3 lucruri doar pentru mine și mi-a ieșit: am fost de 2 ori la pilates, am fost să-mi fac unghiile și la un tratament cosmetic. A fost o săptămână relaxată, dar și foarte productivă. Am avut primele filmări din acest an, am lucrat mult și la casă, iar sfârșitul de săptămână a fost foarte frumos. În acest weekend, Alesia și Alex au mers la Sinaia, la ski, așa că am avut ocazia să repetăm exercițiul nostru de timp petrecut cu un singur copil, astfel încât toată atenția să se concentreze asupra lui. A funcționat și de această dată minunat. Nicho a fost foarte încântat să ne aibă doar pentru el și să facem tot ce și-a dorit: ne-am jucat cu toate piesele LEGO posibile, am dormit de prânz, am făcut baie cu el, am gătit împreună, a stat lipit de noi non-stop (să vedem dacă mai vrea mâine dimineață să meargă la grădiniță 😂). Alesia s-a îndrăgostit de ski, abia așteapta să fie pe pârtie de dimineața până seara și abia reușim să o convingem să coboare. 😅 Alex nu a stat atât de mult ca ea, pentru că i-au fătat oițele 2 miei și a avut grijă de el. Sper că ați avut și voi o săptămână frumoasă! Nu uitați să vă gândiți în această seară la cum ar arăta săptămâna perfectă pentru voi și să vă puneți în calendar câteva activități doar pentru sufletul vostru! 🙏💕
În ciuda faptului că suplimentele proteice nu sunt neapărat o soluție nocivă, calea tradițională a consumului de proteine rămâne și calea cea mai sigură. Aici intră proteina de origine animală, care oferă toți aminoacizii esențiali în raportul potrivit pentru ca noi să profităm de ele: carne, peste, ouă, lactate: “Dacă le consumați în fiecare zi, atunci aveți o alimentație corectă în ceea ce privește proteinele. Dacă nu mâncați alimente de origine animală, atunci este un pic mai dificil pentru a obține toate proteinele și aminoacizii esențiali de care are nevoie organismul vostru. Caz în care puteți apela la produse precum quinoa, broccoli sau nuci”.
About…
Cred în ceea ce fac: DEJA O MINUNE
…
În definitiv, comunicarea este cea mai mare cucerire a lumii moderne. O altă minune, tehnologică chiar.
Dar, a gândi să instruiești, să… „construiești” OAMENI,…
Deja accede la magistral. Felicitări din toată inima!
About…
Cred în ceea ce fac: DEJA O MINUNE
…
În definitiv, comunicarea este cea mai mare cucerire a lumii moderne. O altă minune, tehnologică chiar.
Dar, a gândi să instruiești, să… „construiești” OAMENI,…
Deja accede la magistral. Felicitări din toată inima!
„Aram Paronian, instructor de fitness la Sky Wellness” => “S-a spus că o dietă bogată în proteine poate provoca leziuni renale și osteoporoză. Cu toate acestea, nimic nu este susținut de știință. De fapt, s-a demonstrat că un aport mai mare de proteine reduce tensiunea arterială și ajută la lupta împotriva diabetului, care sunt doi dintre principalii factori de risc pentru boli de rinichi”, ne spune Aram.”
Serios, ce cunostinte medicale si de alimentatie are un instructor de fitness? Cine descompune proteinele in corpul uman si ce rezulta din descompunerea lor? Trebuie sa fii cel putin credul sa nu crezi ca-ti va afecta macar rinichii in cativa ani un consum ridicat de proteine.
„Aram Paronian, instructor de fitness la Sky Wellness” => “S-a spus că o dietă bogată în proteine poate provoca leziuni renale și osteoporoză. Cu toate acestea, nimic nu este susținut de știință. De fapt, s-a demonstrat că un aport mai mare de proteine reduce tensiunea arterială și ajută la lupta împotriva diabetului, care sunt doi dintre principalii factori de risc pentru boli de rinichi”, ne spune Aram.”
Serios, ce cunostinte medicale si de alimentatie are un instructor de fitness? Cine descompune proteinele in corpul uman si ce rezulta din descompunerea lor? Trebuie sa fii cel putin credul sa nu crezi ca-ti va afecta macar rinichii in cativa ani un consum ridicat de proteine.